Bate vântul prin piaţa din Gherla

Vinerea trecută, abia am întâlnit câţiva oameni în piaţa agro din vecinătatea Gării CFR. Efectiv, sufla vântul printre cele 200 de mese din zonă. Vânzătorii evită contactul cu cumpărătorii, iar pensionarii – cei mai consecvenţi cumpărători – au voie să iasă din casă numai între anumite ore. Dacă altădată, în zilele de luni şi vineri (zile de piaţă la Gherla) lumea se călca în picioare, după introducerea stării de urgenţă acolo este linişte deplină. Nici pomicultorii din Cireşoaia nu s-au mai prezentat la tarabe cu mere sau pere, dar nici renumiţii legumicultori din Jucu. Însă, a fost prezent cunoscutul apicultor Gabriel Sătmar din Chiuieşti, iar într-un colţ, chiar lângă biroul administratorului, se vindea peşte proaspăt, un produs ce a avut mare trecere, ţinând cont că suntem în Postul Paştelui. La sfârşitul săptămînii, prin grija Primăriei, pe spaţiul respectiv se efectuau şi lucrări de dezinfecţie, lucrare care se va repeta şi zilele următoare. A fost igienizată şi hala de desfacere a produselor lactate.

Gherla mai are o piaţă (ce-i adevărat, mai mică) în cartierul MR 1, unde, curios, este o aglomeraţie mai mare. În condiţiile restricţiilor de circulaţie, probabil că locatarii blocurilor din apropiere preferă să facă doar câţiva paşi, decât să se deplaseze până în zona centrală.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie