Bani în plus pentru „Prima Casă”

Plafonul pentru programul „Prima Casă” va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu. Programul „Prima Casă” a avut, iniţial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari şi rata de neperformanţă este de 0,04%.

Articole din aceeasi categorie