Au scăzut înmatriculările de autoturisme de lux

În prima lună a acestui an, înmatriculările de autoturisme noi şi second hand scumpe au scăzut cu circa 65% comparativ cu cele înregistrate în aceeaşi perioadă din anul anterior, ajungând la doar 886 de unităţi.

Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că, din totalul autoturismelor înmatriculate în prima lună din acest an, cele mai multe au fost Mercedes-Benz, respectiv 519 unităţi, în scădere cu 37,47% faţă de celedin luna ianuarie a anului trecut. Şi Land Rover a consemnat o scădere a înmatriculărilor de maşini noi şi rulate, de 43,33%, până la 85 de unităţi, de la 150 de unităţi înregistrate în ianuarie 2016. Cele mai multe maşini marca Land Rover au fost în categoria celor noi (47 de exemplare). Totodată, Porsche a consemnat doar 32 de înregistrări noi şi second hand (scădere cu 33,33%), marca germană fiind urmată de Lancia (6 unităţi, scădere cu 50%).

Pe de altă parte, numărul autoturismelor BMW înmatriculate a ajuns la 190 unităţi (în creştere cu 7,34% faţă de ianuarie 2016), toate aceste autoturisme fiind noi. Alte mărci care au avut creşteri ale înmatriculărilor sunt Lexus (28 de unităţi, majorare cu 115,38%), Jaguar (20 de unităţi, majorare cu 25%) şi Maserati (5 unităţi, majorare cu 400%).
La nivel general, în luna ianuarie a acestui an au fost înmatriculate 886 de maşini noi şi rulate scumpe, în scădere cu 64,51% faţă de celeînregsitrate în perioada similară din 2016, când numărul acestora a fost de 2.497 de unităţi.
Conform datelor DRPCIV, anul trecut parcul auto naţional din România s-a majorat cu 6,21% faţă de anul 2015, depăşind 7 milioane de vehicule, dintre care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti. La nivel naţional, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naţionale la începutul anului în curs, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creştere cu peste 6%, comparativ cu debutulanului anterior, când erau înregistrate 5,15 milioane de exemplare. Dintre acestea, 3,036 milioane de vehicule aveau motorizare diesel (2,119 milioane fiind autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de maşini aveau motoare pe benzină (3,339 milioane de autoturisme).

V.D.

Articole din aceeasi categorie