Aplicarea scutirii de impozite pentru persoanele cu handicap

Noile modificări privind normele metodologice de apliceare ale Codului Fiscal instituie şi reguli privind procedura de aplicare a prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului datorat pentru veniturile din activităţi independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum şi veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Mai exact, se precizează perioada pentru care se acordă scutirea, potrivit documentelor justificative, în sensul corelării acesteia cu data de la care contribuabilii respectivi sînt încadraţi, potrivit documentelor, ca fiind persoane cu handicap grav sau accentuat. De asemenea, se menţionează obligativitatea ce revine contribuabilului care beneficiază de această facilitate să prezinte angajatorilor / plătitorilor / organului fiscal competent, după caz, documentele care atestă încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat.

Documentele trebuie prezentate în original şi copie, iar angajatorul / plătitorul / organul fiscal, după caz, vor păstra copia după ce verifică conformitatea cu originalul. Aceste completări sînt necesare în condiţiile în care prin OG nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost instituită scutirea de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile din activităţi independente, veniturile din salarii, veniturile din pensii precum şi veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Articole din aceeasi categorie