Angajări în construcţii şi scumpiri peste tot

Ca urmare a creşterii volumului de activitate, în construcţii se vor face angajări în această primăvară

Managerii din România estimează o creştere a activităţii în construcţii şi în comerţul cu amănuntul până în aprilie, o relativă stabilitate a numărului de salariaţi în industria prelucrătoare şi servicii, prcum şi o creştere moderată a preţurilor în toate sectoarele economice.

În cadrul anchetei de conjunctură, realizate în februarie de Institutul Naţional de Statistică, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele două luni o creştere moderată a volumului producţiei. Creşteri semnificative sunt preconizate în fabricarea produselor din tutun şi în fabricare hârtiei şi a produselor din hârtie. Referitor la numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate. Managerii din acest sector mai prognozează o creştere moderată preţurilor producţiei industriale.
Potrivit estimărilor, în activitatea de construcţii se va înregistra o creştere a volumului de actiovitate, ceea ce va susţine şi o majorare moderată a numărului de salariaţi. Şi în acest sector economic se prognozează o majorare a preţurilor lucrărilor de construcţii.
Managerii din sectorul comerţului cu amănuntul au estimat că următoarele luni vor fi marcate de o tendinţă de creştere a activităţii economice, astfel că volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale se va majora. Angajatorii mai prognozează o creştere moderată a numărului de salariaţi, dar şi o majorare a preţurilor de vânzare cu amănuntul.
Şi cererea de servicii (cifra de afaceri) va creşte moderat în următoarea perioadă, ceea ce va contribui la o relativă stabilitate a numărului de salariaţi. Ca şi în celelalte sectoare economice şi în servicii se prognozează un avans temperat a preţurilor de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor.

Reamintim că soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

Articole din aceeasi categorie