ANAT contestă o măsură “aberantă” a Ministerului Transporturilor

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunţat că respinge modificările propuse de Ministerul Transporturilor în cazul legislației referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, pe care le consideră aberante, clientelare și imposibil de aplicat.

ANAT apreciază că măsura “afectează deosebit de grav toate transporturile turistice și poate avea consecințe sociale dezastruoase”, şi că este “profund contrară tendințelor europene de liberalizare a pieței”.

Concret ANAT este împotriva introducerii obligaţiei completării foilor de parcurs în dublu exemplar de către operatorul de transport rutier pentru fiecare călătorie, şi chiar solicită eliminarea foilor de parcurs.

De asemenea, ANAT contestă obligației ca pe tot parcursul călătoriei, în cazul transportului ocazional, componența grupului să rămână aceeași. Asociaţia apreciază că această prevedere este “stupidă și hilară, imposibil de aplicat din cauza nenumăratelor situații ce pot apărea în derularea unui program turistic”, citând în aceste sens “circuitele turistice, care colectează turiști din mai multe localități (…) și apoi îi debarcă în localitățile de origine”, “transferurile turiștilor străini de la un aeroport la diferite unități de cazare” şi “situația în care un turist este nevoit din motive personale să părăsească un circuit înainte de încheierea acestuia”.

Agenţiile de turism sunt nemulţumite şi de obligația “completării cu 24 de ore înainte de începerea călătoriei a formularului electronic disponibil pe pagina Autorității Rutiere Române cu datele de identificare ale turiștilor și solicită renunţarea la o astfel de raportare în cazul curselor ocazionale ori, în ultimă instanță, menținerea obligației declarării cursei înainte de începerea ei, dar fără limită de timp și fără a fi necesare și datele de identificare ale pasagerilor.”

De asemenea, ANAT solicită Ministerului Transporturilor “liberalizarea transportului rutier naţional de persoane din România prin reguli şi nu prin haos”, precum şi “completarea legislaţiei româneşti cu prevederi clare de aplicare a Regulamentului 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători”. Asociaţia apreciază că dacă actul normativ va fi aprobat în forma propusă de Ministerul Transporturilor, “vom asista la blocarea transporturilor turistice efectuate de transportatorii români”.

Reamintim că ANAT este asociația patronală a agențiilor de turism din România, are ca membri activi 500 de agenții de turism, care cumulează peste 80% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați.

Articole din aceeasi categorie