ANAF controlează marile companii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operaţiunea „Iceberg” – o acţiune de verificare fiscală a celor mai mari companii – acoperind toate domeniile de activitate din România. Operaţiunea „Iceberg” se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2019 şi presupune intensificarea controalelor şi eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menţinerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfăşoară activităţi în România.
Principalele direcţii de acţiune ale ANAF sunt: combaterea fenomenului externalizării profitului, verificarea manierei în care companiile mari gestionează relaţiile economice între companii din grupul din care fac parte şi destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin identificarea şi instrumentarea fenomenelor de fraudă fiscală cu implicaţii fiscale negative semnificative asupra bugetului statului.
ANAF a constituit o echipă de lucru, care va iniţia verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală precum şi a legislaţiei din domeniu.

Articole din aceeasi categorie