Ameliorarea pandemiei revigorează exodul românilor

Peste 20.000 de aplicări pentru joburile din afara ţării au fost înregistrate în luna mai, ţările cele mai căutate de români fiind Germania, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Grecia.

Potrivit datelor furnizate de platforma de recrutare online eJobs.ro, dacă până acum câţiva ani Spania şi Italia dominau acest clasament, acum aceste ţări se află abia pe locurile 8 şi 9 în preferinţele românilor, fiind detronate de destinaţii precum Austria sau Belgia. Pe de altă parte, cele mai multe locuri de muncă disponibile vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Norvegia şi Belgia, Italia şi Spania coborând, şi de această dată, în top, faţă de anii trecuţi, susţin reprezentanţii eJobs.
Aproape 1,3 milioane de români s-au întors în ţară în ultimele două luni, determinaţi, în cea mai mare parte, de pierderea locurilor de muncă pe care le aveau în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania. Speriaţi de impactul pe care pandemia l-a avut asupra economiilor din ţările în care plecaseră la muncă, dar şi de valul uriaş de infectări, aceştia s-au întors acasă şi au început, în primă fază, să îşi caute joburi noi în România.
Odată cu ridicarea măsurilor de restricţie din multe ţări europene s-a observat şi o creştere în numărul de aplicări pentru locurile de muncă din străinătate. O altă schimbare interesantă în dinamica ultimelor două luni şi jumătate este legată de faptul că cea mai căutată categorie de candidaţi este cea a specialiştilor din sectorul medical. Aproape 4.000 de joburi în acest domeniu au fost postate doar în luna mai. Următorii cei mai căutaţi sunt muncitorii calificaţi, candidaţii care vor să lucreze în producţie şi cei cu experienţă în construcţii şi instalaţii. Aşa cum era de aşteptat, a scăzut numărul de joburi disponibile pentru cei care vor să lucreze în turism sau în zona de baby-sitting şi menaj.

Articole din aceeasi categorie