Ambasadorul Ungariei “vopseşte gardul”

După declaraţiile incalificabile din ultimul timp ale mai multor membri ai guvernului Ungariei la adresa României, Botond Zakonzi, ambasadorul Ungariei în România a afirmat, în cadrul Forbes CEE Forum, că Ungaria şi România sînt parteneri comerciali strategici, schimburile comerciale dintre cele două ţări depăşind şapte miliarde de euro în 2014. „Ungaria şi România sînt parteneri strategici şi trebuie să acţioneze pentru a creşte activitatea comercială. În 2014, totalul schimburilor comerciale dintre România şi Ungaria a fost de peste 7 miliarde de euro. Exporturile româneşti în Ungaria au însumat aproximativ trei miliarde de euro, iar cele din Ungaria în România în jur de patru miliarde de euro. Ungaria este al treilea partener comercial pentru România, după Germania şi Italia, ceea ce reprezintă o poziţie importantă pentru noi”, a spus oficialul ungar, citat de Agerpres.
Potrivit ambasadorului Ungariei în România, cele două ţări au o bună colaborare în ceea ce priveşte sprijinirea activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii. Astfel, în februarie 2015, erau înregistrate în România 12.713 societăţi comerciale cu participare ungară la capitalul social, reprezentînd un capital total investit de 773,26 milioane de euro (2,04% din capitalul social străin investit în România), iar Ungaria ocupa locul al 13-lea în clasamentul investitorilor străini din România. Pe de altă parte, în Ungaria sînt înregistrate peste 7.200 de societăţi mixte ungaro-române.

Ar fi interesat de ştiut, în primul rînd dacă este de dorit, şi apoi cum ar putea creşte activitatea comercială dintre aceşti “parteneri strategici”, dacă Ungaria continuă să aibă atitudinea pe care o are faţă de România. Mai degrabă, exact invers. În acest context, afirmaţia ambasadorului ungar pare să se plieze perfect pe zicala “Pe dinafară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.

V.D.

Articole din aceeasi categorie