Alarmant! Peste 2.000 de firme clujene şi-au pus lacăt pe uşă

În primele 5 luni din acest an, la nivel naţional au fost radiate 62.530 de firme, PFA-uri şi Întreprinderi Individuale, cu 75% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar 2.129 dintre acestea îşi aveau sediul în judeţul Cluj.

Cele mai multe firme radiate în perioada ianuarie-mai a anului în curs erau înregistrate în Bucureşti (6.572), în creştere cu peste 1.000 faţă de perioada similară din anul trecut, arată o analiză realizată de Sierra Quadrant. Pe locurile următoare sunt clasate judeţele Iaşi (3.623), Maramureş (2.534), Bacău (2.391), Prahova (2.327) şi Cluj (2.129). La polul opus, cu cele mai puţine firme radiate, se află judeţele Covasna (469), Ialomiţa (458), Harghita (503), Giurgiu (519), Tulcea (544) şi Botoşani (687). Cea mai ridicată rată de creştere a numărului de firme radiate a fost înregistrată în Teleorman, de 212,57%, de la 342 de firme radiate în ianuarie – mai 2018 ajungându-se la 1.069 de firme radiate în primele cinci luni din acest an.

Cele mai multe companii radiate activează în domenii cu dezvoltare amplă pe orizontală, precum comerţul, industria prelucrătoare, transporturile şi depozitarea. Multe dintre aceste entităţi economice au fost radiate din oficiu, pentru că nu şi-au redus clasele de activităţi în termenul stabilit de lege, la 5 în cazul Persoanele Fizice Autorizate (PFA) şi respectiv la maxim 10 – în cazul Întreprinderilor Individuale. Trebuie menţionat că mulţi operatori economici au ales această modalitate de radiere deoarece nu implică plăţi. Alte firme au fost închise pentru că n-au mai rezistat mediului economic concurenţial.
,,Sunt, în general, microîntreprinderi şi firme mici, fără putere financiară şi care nu reuşesc să facă faţă provocărilor generate de business. Într-o economie în care creditul furnizor este la modă, iar facturile se plătesc, în medie, la 60-90 de zile, pentru o firmă mică, care are şanse extrem de reduse să obţină o linie de finanţare, supravieţuirea ţine de un fir de aţă, de modul în care reuşeşte să îşi asigure cash-flow-ul. Puşi în faţa unor astfel de provocări, mulţi aleg să renunţe la business”, afirmă experţii de la Sierra Quadrant.

Numărul radierilor – similar cu cel din perioada de criză economică

Analiza arată, spre comparaţie, că în tot anul 2018 au fost radiate 80.181 de firme, cu 2,57% mai puţine decât în 2017 (82.295 companii), în timp ce, în doar 5 luni din acest an, au fost radiate peste 62.000 de firme, ceea ce reprezintă un record, dar şi un semnal de alarmă pentru economia românească.

Dacă tendinţa se va menţine şi în semestrul II, nu este exclus ca în 2019 să avem peste 100.000 de firme radiate, fenomen similar cu situaţia din 2010 când, în plină criză, numărul firmelor radiate creştea cu 292% faţă de 2009 şi ajungea la 171.146 de firme şi PFA”‘, estimează analiştii.
Potrivit analizei, comerţul a devenit cel mai provocator mediu de business, într-o economie în care consumul a ajuns să reprezinte principalul motor al economiei. „Întârzierile la plată, blocajul financiar, insolvenţele, falimentele se ţin lanţ în acest sector, aflat pe primul loc în statisticile negative ale economiei. Şi radierile sunt la un nivel semnificativ, comerţul atrăgând, de altfel, cele mai multe astfel de proceduri dintre toate domeniile de activitate”, precizează analiştii Sierra Quadrant.

Articole din aceeasi categorie