Ajutor de stat pentru creşterea purceilor Bazna şi Mangaliţa

Crescătorii de porci Bazna şi Mangaliţa vor beneficia şi anul acesta de sprijin pentru producerea cărnii de porc, valoarea totală a schemei de ajutor fiind de 4,6 milioane de lei. Ajutorul reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului sau furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel. Schema este permanent deschisă pentru înscriere. Furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii / alte persoane juridice, în baza cererii, pot solicita înscrierea în program, pe toată durata de desfăşurare a acestuia, cu condiţia ca cererea de plată şi documentele însoţitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2020.

Articole din aceeasi categorie