Adrian Oros: Simţul măsurii este esenţial atât în ceea ce facem cât şi în ceea ce declarăm

Această criză este o încercare pentru noi toţi, şi pentru cei de la stat şi pentru cei din mediul privat, iar simţul măsurii este esenţial atât în ceea ce facem cât şi în ceea ce declarăm, a declarat, duminică seara, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-un mesaj video transmis pe Facebook.

„Fac un apel la toţi cei care trăim de pe urma agriculturii şi industriei alimentare, şi cei mici şi cei mari, şi cei de la stat şi cei din mediul privat. Această criză este o încercare pentru noi toţi, atât pentru autorităţi cât şi pentru fiecare în parte. Simţul măsurii este acum esenţial atât în ceea ce facem cât şi în ceea ce declarăm. Dacă unora li se pare că pot câştiga ceva pe termen scurt printr-un comportament iresponsabil, pe termen lung putem pierde cu toţii. În aceasta perioadă avem nevoie mai mult decât oricând de o relaţie foarte bună, echilibrată şi responsabilă între producător, procesator şi comerciant. Trebuie să încetăm războiul comercial şi nu trebuie să uităm consumatorul. Toţi împreună trebuie să trecem peste această criză, pentru ca apoi să avem cu cine face afaceri şi să avem pentru cine produce”, a transmis Oros.

Acesta a precizat că în următoarele luni principala sursa de hrană va fi producţia internă şi de aceea anul acesta fiecare bucată de pământ trebuie lucrată. „Avem nevoie de producţii cât mai bune, chiar dacă o să fie mai greu. Fiecare fermier sau fiecare ţăran se poate deplasa în câmp sau la fermă pentru lucrările care trebuie efectuate, respectând recomandările privind măsurile luate împotriva răspândirii pandemiei. Suntem în contact permanent cu mediul asociativ din fiecare domeniu. Încercăm împreună să facem analize şi estimări cât mai corecte privind necesarul de seminţe, de pesticide, de fertilizanţi, de material genetic şi cât la sută este acoperit de producţia internă”, a adăugat ministrul Agriculturii. De asemenea, el a spus că MADR încearcă să identifice care sunt problemele reale şi cum anume se va putea interveni „cât mai echilibrat şi eficient”. „Avem obligaţia să susţinem fiecare filieră de produs şi să ne asigurăm că va exista un flux de alimente în magazine şi în pieţe. Suntem în permanentă legătură cu autorităţile europene, s-au creat coridoare verzi pentru transportul materiilor prime, al alimentelor şi al materialelor medicale. Monitorizăm zilnic preţul la raft al alimentelor de bază. Pieţele agroalimentare trebuie să rămână deschise respectând procedurile şi măsurile de siguranţă din supermarketuri. Este important ca producătorii români să aibă unde să îşi vândă producţia, iar populaţia să aibă acces la produse proaspete, sigure şi la preţuri corecte. De aceea este necesar ca samsarii, speculanţii şi falşii producători să nu aibă acces în aceste pieţe”, a subliniat şeful MADR. Nu în ultimul rând, Oros a precizat că Ministerul Agriculturii a luat urgent măsuri pentru a continua activitatea de plată a subvenţiilor cât şi cea de accesare şi implementare a măsurilor de sprijin, cu asigurarea condiţiilor necesare protejării beneficiarilor şi în egală măsură a angajaţilor. „Toate programele de minimis şi de ajutor de stat se vor derula şi anul acesta. Ne bazăm pe corectitudinea şi buna credinţă a beneficiarilor. Este în derulare pregătirea campaniei de irigaţii în aşa fel ca apa să ajungă la fiecare fermier care a semnat contractul”, a continuat oficialul de la Agricultură. El şi-a încheiat mesajul făcând un apel la „echilibru, responsabilitate şi omenie”. „Trebuie să înţelegem că suntem cu toţii de aceeaşi parte a baricadei în acest război cu un inamic invizibil şi neiertător”, a mai transmis Adrian Oros.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Adrian Oros: Simţul măsurii este esenţial atât în ceea ce facem cât şi în ceea ce declarăm

  1. Aurel Bria

    Este f.important si ” LANTUL SCURT ” de tåranul producåtor direct la consumator…pe ideea ” adoptå un tåran „…