Academicienii fotbalului românesc

Campioana României a făcut o ultimă repetiție înainte de returul cu Stade Rennes, din Europa League, programat joi, de la ora 19.55, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu. Pe același pe care feroviarii au învins, sâmbătă seară, Academica Clinceni, în cadrul etapei a 15-a din sezonul regulat al Ligii 1. Clujenii s-au impus cu scor de neprezentare, însă toate golurile s-au marcat în repriza secundă. Spre deosebire de oaspeți, care la mijlocul săptămânii trecute au jucat în Cupa României, reușind să se califice în „sferturi” după o victorie surprinzătoare cu FC Botoșani, ceferiștii au avut parte de o mini-vacanță. Toate golurile au fost marcat de străini, de argentinianul Juan Culio, ivorianul Lacina Traore și francezul Bilel Omrani. Culio a deschis scorul în minutul 52 din penalty. Este primul gol înscris de sud-american din 6 octombrie încoace. Dacă în prima repriză a expediat trei șuturi pe spațiul porții, Academica Clinceni nu a contat în atac în repriza a doua, în care amfitrionii și-au trecut în cont zece ocazii la poarta lui Santos. Dan Petrescu a început meciul din Gruia în formula Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Culio – Deac, Omrani, Costache. Au mai jucat Djokovic, Traore și Petrilă. Și în partida tur, CFR s-a impus la aceeași diferență de scor. Viitorul Constanța a fost pentru 12 ore lidera clasamentului, după succesul cu FC Chindia Târgoviște, dar CFR a revenit în frunte, acumulând 30 de puncte. După meciul cu Rennes, CFR Cluj va întâlni, în deplasare, Dinamo București. Partida va avea loc duminică, 10 noiembrie.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie

One Response to Academicienii fotbalului românesc

  1. Aurel Bria

    Golul de 3-0 a fost marcat de catre Ciprian Deac….