A fost desachisă circulaţia rutieră pe Transalpina

Circulaţia rutieră pe DN 67C (Transalpina) a fost deschisă sîmbăta trecută, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 – km 59+800, viteza maximă de circulaţie fiind de 30 kilometri/oră. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că, în intervalul orar 20 – 7, circulaţia este strict interzisă, iar accesul pe acest tronson de drum este permis doar autovehiculelor cu MTMA mai mică sau egală de 3,5 tone. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR sau poate fi accesată pagina de internet a companiei (www.cnadnr.ro). Transalpina este şoseaua situată la cea mai mare altitudine din România, avînd punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între oraşele Novaci, din judeţul Gorj, şi Sebeş, din judeţul Alba, fiind anual închis pe perioada iernii. Se pare că drumul a fost construit în timpul romanilor, avînd o importanţă strategică, şi a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscut ca „Drumul Regelui”.

Articole din aceeasi categorie