72 de ani de la atacul asupra studenţilor din Căminul „Avram Iancu”

În urmă cu 72 de ani, furia cercurilor revizionist-comuniste a lovit din plin Căminul studenţesc „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. Tinerii români cazaţi aici au fost asediaţi şi atacaţi în mod barbar pentru a fi reduşi la tăcere întrucât erau consideraţi principalii apărători ai democraţiei româneşti şi a valorilor naţionale.

Dintre eroii atacului din noaptea de 28 spre 29 mai 1946 mai sunt în viaţă doar cinci. Este vorba de Augustin Pop, Petru Prodan, Stefan Creţeanu, Emil Pop şi Florea Marin. Aceştia nu au uitat momentele de groază pe care le-au trăit în contextul celei mai sălbatice acţiuni maghiare post-horthyste ale anului 1946.

Profesorul Augustin Pop avea atunci 20 de ani şi era student în anul I la Universitatea ”Regele Ferdinand I”. El era cazat într-un dormitor cu 32 de paturi de la parterul Căminului „Avram Iancu”.

Profesorul Pop descrie în detaliu contextul în care a avut loc atacul asupra studenţilor români, cine au fost artizanii acestui plan şi cum au supravieţuit tinerii în faţa acelui act de violenţă cruntă.

„Faptul că, în perioada noiembrie 1944 – aprilie 1946, situaţia din Transilvania nu era în întregime diplomatic clarificată, urmând ca asupra acesteia să se pronunţe Conferinţa de Pace de la Paris, a determinat rămăşiţele horthysto-fasciste din Cluj, sprijinite de revanşarzi de la Budapesta, din Voivodina şi din Cehoslovacia, să agite pe toate căile problema revizuirii graniţelor. Atitudinea demnă, prudentă şi responsabilă a studenţilor i-a aţâţat pe liderii grupărilor maghiare revizioniste, care intraseră în primele rânduri ale Partidului Comunist şi deţineau, împreună cu evrei reîntorşi din lagărele de concentrare, poziţii dominante în partid şi în administraţie, atât la Cluj, cât şi la Bucureşti. Fiind animaţi de ură şi de un exacerbat spirit de revanşă, fruntaşii iredentişti, iritaţi şi de manifestările paşnice ale studenţilor, au preconizat desfăşurări violente de mare anvergură, care au evidenţiat, fără putinţă de tăgadă, intenţiile revanşarde ale grupărilor revizioniste maghiare. În după-amiaza şi spre seara acelei zile de duminică 28 mai, în Piaţa Centrală s-a făcut o amplă pregătire psihologică de incitare la atac şi la incendierea Căminului, precum şi la crimă, acţiune coordonată din balconul de la etajul 2 al Comitetului judeţean al Partidului Comunist Român – azi, sediul Băncii Naţionale. Se rosteau, la megafoane, cuvântări şi lozinci revanşarde, aţâţătoare, care îi îndemnau pe participanţi să susţină atacul căminului studenţesc, pentru „a da o lecţie studenţilor reacţionari şi huligani”. Aceste îndemnuri alternau cu lozinci rostite de către „activişti” din rândul participanţilor, succesiv în limba romană şi în limba maghiară, precum: „Trăiască Partidul Muncitoresc Român!” – „Élyen a Román Munkás Párt”, precum şi expresii dure, jignitoare, la adresa studenţilor.

Ultimul apel din balcon, difuzat prin megafoane la ora 20,30, spre înserat, a fost scurt, ca o comandă: „Acum, prieteni, plecăm!” („Kedves borátok, most megyünk!”). În acel moment marcat de o mare tensiune, întregul dispozitiv a fost ca electrizat şi s-a pus imediat, dar încet, în mişcare, începând cu eşaloanele din faţă, din latura vecină cu clădirea sediului PCR, urmate de eşaloanele de pe latura din dreapta, dinspre “New-York Grill” (azi Continental), până în adâncime – clădirea Ursus, actualul sediu al Consulatului Maghiar ş.a. Ritmul de pornire şi de înaintare spre cămin a fost încet, înghesuiala fiind mare, iar unele grupări n-au mai avut loc de postare în apropiere de Cămin, ci numai în faţa Universităţii, spre cimitir şi pe strada Avram Iancu, până la strada Republicii. Camioanele cu bâte, cu răngi de fier, cu pietre şi cu bidoane cu petrol, ca mijloace de atac, s-au postat cu greu lângă Librăria Universităţii. În faţă, precum şi pe strada din spatele Căminului, Potaissa, erau dispuse echipele de atac.

Era în jurul orelor 21,45, se întunecase, iar portarii Mareş şi Popa, care se schimbau, au baricadat uşa principală, iar studenţii de la etaje au tras ruloul de metal dintre mezanin şi etajul I, întărindu-l cu paturi de metal, făcând imposibilă pătrunderea la etaje.

În dormitorul „balicilor” de la parter, fost sală de bibliotecă, existau 32 de paturi de fier şi tot atâtea dulapuri din scândură de brad. Aici au mai rămas cinci studenţi, între care şi subsemnatul, student la Drept, care, după ce asistase, incognito, la programul de pregătire a atacului, în piaţă, s-a strecurat cu greu, pe margini, intrând în cămin chiar inainte de închiderea şi baricadarea uşii.

Atacarea căminului, care adăpostea cca 400 de studenţi, a început în jurul orei 22,15, fiind precedată de circa 30 de minute de agitaţie şi stări de isterie colectivă – a bărbaţilor, a femeilor şi a adolescenţilor prezenţi. Când a început atacul, au fost stinse toate luminile din cămin şi din întregul cartier. Atacul propriu-zis a început cu încercarea de distrugere a porţii principale, care, fiind din stejar masiv şi întărită cu drugi de fier, nu a cedat. Au distrus însă poarta secundară din strada Potaissa, după care a urmat distrugerea gratiilor de fier forjat şi a ferestrelor de la demisol, a ferestrelor cu vitralii de la mezanin, precum şi a celor de la etaje, folosindu-se răngi de fier, bâte grele de stejar, pietre şi bolovani, precum şi arme de foc. În interior au devastat subsolul, cu întreaga dotare tehnică, a mobilierului de bucătărie şi vesela. Au fost compromise rezervele alimentare din magazii, peste care s-a aruncat gaz, iar containerele cu untură şi ulei au fost aprinse, după ce s-a aruncat peste ele petrol. Au distrus şi Biblioteca, şi Sala de lectură care servea şi ca sală de mese. Concomitent, unele bande au pătruns în dormitorul mare de la mezanin – fosta Sală de lectură. Au tras focuri de armă, la întâmplare, au distrus şi au jefuit câteva dulapuri, iar pe patru paturi dinspre uşă, pe dulapurile aferente, precum şi pe lambriul de lemn al peretelui interior, au turnat petrol şi au dat foc.

În dormitorul mare mai rămăseseră cinci studenţi, între care eram şi eu, toţi ascunşi sub paturi. Bandele care au pătruns în dormitor, succesiv, se foloseau de lanterne şi de lămpaşuri cu petrol, trăgeau cu pistoale şi strigau: „Folyon az oláh vér!” („Să curgă sânge de valah”); sau următorii, simţind pe întuneric miros puternic de scrum, spuneau: „It ió van, megyünk a padlasok!” („Aici e bine, mergem la etaj!”).

Între momentele de retragere a unor bande şi intrarea în dormitor a altora, mă luptam cu flăcările şi mă retrăgeam sub un pat la venirea altora. (Colegul Simion Cristea de la Drept a fost lovit de un bolovan – a şi murit peste câteva zile, iar colegii Sîrbu de la Chimie şi Titus Crişan de la Litere încercau să-l liniştească pe un alt coleg de la Ştiinţe Naturale care, fiind invalid, începuse să se agite sub patul unde era ascuns.)

Manifestarea isterizată, de agitaţie paroxistică a maselor de afară şi atacul propriu-zis, cu distrugeri şi incendieri, a durat între orele 21,30, ziua de 28 mai, şi ora 1,30 a zilei de 29.

Autorităţile judeţene şi orăşeneşti, în frunte cu prefectul Vasile Pogăceanu, şeful Chesturii poliţiei, Gheorghe Crăciun Patriciu, inspector şef de poliţie, Jandarmeria, precum şi şefii Partidului Comunist „Român”, nu numai că nu au intervenit pentru evitarea sau sistarea atacului criminal, dar au dat ordine ca studenţii agronomi şi grupele de locuitori din cartierul Mănăştur, care veneau să despresoare căminul, să fie opriţi de către detaşamente militare, de poliţie şi de jandarmi – pe strada Miko, la Prefectură şi pe strada Bisericii Ortodoxe”, descrie profesorul Augustin Pop.

Acesta spune că în 29 mai, în jurul orei 1,30, s-au sesizat doi ostaşi din garda de noapte de la clădirea Comandamentului aliat de control (rusesc) şi au tras câteva rafale de arme automate, determinându-i pe atacatori să se retragă.

„În zorii zilei de 29 mai, căminul „Avram Iancu” prezenta urmele unui dezastru, cu aspecte stranii şi de neînţeles, care stârneau celor prezenţi şi trecătorilor mâhnire şi groază. Cele două drapele tricolore, pe care, înainte de ivirea zorilor studenţii le-au revărsat atârnând la două din ferestrele sparte de la faţadă, accentuau aspectul dezolant al căminului. În dimineaţa acestei zile a avut loc în faţa căminului o mare adunare de protest a studenţilor şi a cadrelor didactice, fiind prezenţi circa 2500 de studenţi şi o parte din cadrele didactice. Profesorul Ionaşcu de la Drept Civil şi prof. Traian Pop de la Drept Penal au înfierat atacul bandelor şi au acuzat organele de ordine publică pentru lipsa măsurilor de prevenire, cerând sancţionarea celor vinovaţi”, precizează eroul atacului din mai 1946.

Un alt supraviţuitor este Ştefan Creţeanu. În 1946 era student în anul I la Facultatea de Fizică şi Chimie şi era cazat tot în Căminul Avram Iancu. Acesta spune că furia

împotriva studenţilor s-a datorat faptului că aceştia încercau să apere valorile naţionale româneşti. „Partidul Comunist şi muncitorii unguri au văzut în noi, studenţii de la „Avram Iancu” drept pericol naţionalist. Noi ne apăram România şi regele iar ei încercau să impună Partidul Comunist. Au şi reuşit pentru că în iunie ne-au alungat din Cluj”, a spus Creţeanu.

Un rol important în organizarea studenţilor în mai 1946 şi în lunile care au urmat l-a avut fostul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania. Călugărul Bartolomeu Anania avea 25 de ani în 1946 şi era student în anul al II-lea la Medicină şi deţinea funcţia de preşedinte al Societăţii Studenţeşti Petru „Maior”. „În acel Cluj al primăverii lui 1946, nu comunismul era principala preocupare a vieţii academice, ci problema ungurească, problemă veche şi reînnoită acum, când stăpânirea maghiară fusese alungată din nordul Ardealului. Dacă românii se întorceau „acasă” şi trăiau din plin sentimentul biruinţei, ungurii nu ezitau să-şi arate duşmănia faţă de această victorie (…). Refuzau să vorbească româneşte în localurile publice, înjurau pe limba lor şi nu o dată s-au petrecut acte de provocare directă asupra studenţilor care purtau o panglică tricoloră la butonieră”, scrie Bartolomeu Anania, în „Memoriile” sale, publicate în 2008.

În 1996, în contextul împlinirii a 50 de ani de la evenimentele din Căminul Avram Iancu”, pe faţada clădirii a fost instalată o placă comemorativă cu următorul text:

„În noaptea de 28/29 mai 1946 acest cămin studenţesc a fost atacat şi devastat de grupări provocatoare înarmate. Violenţele comise de acestea au fost urmate de protestul studenţimii clujene, concretizat în Marea Grevă antirevizionistă şi anticomunistă din 1-19 iunie 1946, cea dintâi mişcare pentru apărarea demnităţii şi integrităţii teritoriale a statului român”.

C. PURIŞ