Vești bune de la Bruxelles pentru fermieri

Vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European și membru al Grupului PPE, Daniel Buda susține că eforturile Comisiei AGRI din Parlamentul European au generat măsuri de sprijin pentru sectorul agroalimentar. Astfel, susține eurodeputatul, Comisia Europeană a venit cu o serie de instrumente menite să atenueze impactul pandemiei de COVID-19 asupra sectoarelor agricole cele mai afectate.

Pachetul propus de Comisie include măsuri pentru ajutoarele de depozitare privată (PSA) în cazul produselor lactate și cărnii, dar și flexibilitatea sporită în cazul programelor de sprijin din domeniul fructelor și legumelor, a vinului.

„În urma reuniunii pe care am avut-o în data de 15 aprilie cu Comisarul European pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, în cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, Comisia Europeană a reacționat la solicitările noastre și a lansat aceste noi măsuri de sprijin pentru fermieri. În cadrul acestei ședințe, i-am atras atenția comisarului european Wojciechowski asupra faptului că sectorul laptelui și al produselor lactate este profund afectat de reducerea semificativă a consumului. În același timp, se observă o scădere a prețurilor laptelui și, dacă acest lucru continuă, fermierii din acest sector nu vor putea supraviețui. Astfel, am solicitat Comisiei Europene să acorde sprijin financiar pentru depozitarea privată pentru unt, lapte praf și toate tipurile de brânză. Eforturile depuse nu au rămas fără ecou, iar astăzi avem un nou pachet de sprijin pentru fermieri”, spune Daniel Buda.

Printre măsurile anunțate de Comisia Europeană: se numără:

  1. Ajutor pentru depozitare privată: Comisia propune să acorde ajutor de depozitare privată pentru produsele lactate (lapte degresat, unt, brânză) și produse din carne (carne de vită, oaie și capră). Această schemă va permite retragerea temporară a produselor de pe piață pentru minimum 2 până la 3 luni și o perioadă maximă de 5 până la 6 luni. Această măsură va conduce la o scădere a ofertei disponibile pe piață și la reechilibrarea pieței pe termen lung;.
  2. Flexibilitate pentru programele de sprijin al pieței: Comisia va introduce flexibilitate în implementarea programelor de sprijin al pieței pentru vin, fructe și legume, ulei de măsline, apicultură și schema școlară a UE (lapte, fructe și legume). Acest lucru va permite reorientarea priorităților de finanțare către măsuri de gestionare a crizelor pentru toate sectoarele;
  3. Derogare excepțională de la normele UE privind concurența: aplicabilă pentru lapte, flori și cartofi, Comisia va autoriza derogarea de la anumite reguli de concurență în temeiul articolului 222 din Regulamentul privind organizarea piețelor comune, care permite operatorilor să adopte măsuri de autoorganizare a pieței. Concret, acestor sectoare li se va permite să ia măsuri colective pentru stabilizarea pieței. De exemplu, sectorul laptelui va avea voie să planifice colectiv producția de lapte, iar sectorul de flori și cartofi va avea voie să retragă produsele de pe piață. De asemenea, va fi permisă stocarea de către operatori privați. Astfel de acorduri și decizii vor fi valabile doar pentru o perioadă de maximum șase luni;

Potrivit europarlamentarului român, Comisia își propune ca aceste măsuri să fie adoptate până la sfârșitul lunii aprilie.

Articole din aceeasi categorie