La Geaca a fost lansat Proiectul Naţional de Înregistrare Sistematică

Încet – încet, se face ordine în privinţa situaţiei terenurilor agricole şi proprietăţilor din mediul rural. Un exemplu îl constituie lansarea Proiectului Naţional de Înregistrare Sistematică în comuna Geaca. După cum ne-a informat primarul localităţii, inginerul Ioan Miron, recent a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii Primăriei, ai prestatorului de servicii cadastrale şi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Cluj. La întâlnire, desfăşurată în frumoasa sală a Căminului Cultural, au participat specialiştii din cadrul Primăriei şi din satele comunei, care au adresat întrebări invitaţilor. La întâlnirea cu gospodarii comunei Geaca a fost prezentă şi Ana Bob, sef Serviciu la OCPI Cluj, precum şi cetăţeni ai satelor Geaca, Puini, Lacu şi Legii. Posesorii de terenuri agricole au fost interesaţi de noile reglementări privirnd derularea proiectului, dorind să participe efectiv la măsurătorile care vor avea loc în teren, pentru stabilirea limitelor de proprietate. La măsurători vor participa, împreună cu prestatorul de servicii, şi reprezentanţii Primăriei şi ai OCPI Cluj.

O altă etapă a proiectului este centralizarea informaţiilor şi verificarea situaţiei de către OCPI Cluj, afişarea rezultatelor urmând să fie făcută la Primăria Geaca şi pe siteul ANCPI. Astfel, locuitorii satelor respective vor avea posibilitatea să consulte şi să verifice corectitudinea acestor informaţii sau să le conteste, dacă este cazul. Pentru cetăţenii care nu deţin documente de proprietate, sau pentru cei ale căror acte nu sunt actualizate, înregistrarea în cadastru şi carte funciară se va face în conformitate cu reglementările legale actuale.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie