18 noi locații de wifi gratuit în oraș

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunţă că s-a semnat contractul pentru implementarea programului WiFi4EU al Comisiei Europene, prin care vor fi montate 18 hotspot-uri de wifi gratuit la Cluj-Napoca pentru clujeni și turiști. Termenul de implementare este 90 de zile.

“Primăria Cluj-Napoca se află printre municipalitățile din Europa câștigătoare ale primului apel de proiecte din acest program al Comisiei Europene. Municipiul nostru beneficiază astfel de finanțare europeană în valoare de 15.000 euro pentru instalarea în spațiile publice a mai multor puncte wireless de acces deschis la internet. Cu acest nou proiect, Clujul se aliniază nevoilor cetățenilor europeni de conectivitate crescută și dezvoltă rețeaua existentă de internet gratuit din municipiu”, a declarat primarul Emil Boc.

Potrivit municipalităţii, la Cluj-Napoca, cetățenii și turiștii beneficiază deja de internet Wi-Fi gratuit în zona centrală a orașului și în cartiere, prin cele peste 30 de hotspot-uri instalate de Primăria Cluj-Napoca în piețe și variate zone cu trafic pietonal intens. Totodată, călătorii cu mijloacele de transport public din oraș pot accesa internetul gratuit în autobuze și tramvaie, dar și să își încarce telefoanele sau tabletele prin mufele tip USB disponibile în noile autobuze Mercedes, care circulă în Cluj-Napoca.

Articole din aceeasi categorie

One Response to 18 noi locații de wifi gratuit în oraș

  1. Toader

    …şi baba se piaptănă.