13 finalişti la programul de pre-accelerare MVP Academy

În cadrul celei de-a doua ediții a au fost selectate 13 startup-uri tech care, în perioada 23 martie – 14 mai, îşi vor dezvolta produsele și vor forma conexiuni în industrie, participînd la workshop-uri practice, sesiuni de mentorat și alte activități dedicate.

Cele 13 echipe finaliste ale programului sînt: Accelerole un software de management, care ajută freelancerii și agențiile să își structureze sistemele de tarifare orară și să își gestioneze procesele interne * Catwalk15 – o aplicație mobilă care ajută utilizatorii să primească sfaturi vestimentare și să se inspire * Clepsisoft CyberFog – o soluție de securitate, care deviază atacurile cibernetice * CloudHero – o platformă de management și raportare, care permite companiilor și persoanelor să își gestioneze infrastructura digitală și să îşi controleze costurile * Conversion Network – un software de marketing integrat, care permite marketerilor afiliați să își dezvolte și să îşi scaleze afacerile * InnerTrends – o soluție de web analitics, care ajută aplicațiile web și site-urile de e-commerce să monitorizeze activitatea clienților * MyDog.xyz – o platformă care pune în legătură stăpînii de cîini cu furnizorii de servicii și proprietarii de parcuri canine * SafeDrive – o aplicație mobilă care îmbunătățește siguranța traficului, răsplătind șoferii care nu utilizează telefonul la volan cu puncte, care pot fi apoi convertite în produse și servicii * Seeds – o platformă integrată pentru realizarea de chestionare, adresată celor care gestionează un volum mare de date * Squady – o platformă care ajută utilizatorii să descopere, să creeze și să se alăture activităților sociale * Swapr – o aplicație mobilă care ajută femeile să facă schimb de haine, în funcție de locație și preferințele vestimentare ale acestora * SwipeTapSell – o aplicație care îmbunătățește experiența cumpărătorilor de pe dispozitive mobile și tablete, ajutînd magazinele on-line să interacționeze cu clienții * Unloq – un software care propune o nouă modalitate de autentificare și autorizare a tranzacțiilor şi care înlocuiește parolele cu dispozitive, oferind utilizatorilor mai multă siguranță, simplu și gratuit.

MVP Academy, un program organizat în parteneriat cu Telekom Romania şi Bitdefender, cu sprijinul CyberGhost, Raiffeisen Bank, hub:raum și Microsoft, se va încheia joi, 14 mai, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia startup-urile își vor prezenta produsele și progresul înregistrat în fața unor investitori și lideri ai comunității profesioniștilor în tehnologie la nivel regional, avînd şansa să demareze discuții pentru a accesa finanțare sau a încheia parteneriate.

V.D.

Articole din aceeasi categorie