Zona Lacul 1 Gheorgheni va fi reamenajată

Încă o zonă de petrecere a timpului liber va fi reabilitată, la Cluj-Napoca. Este vorba de spațiul din preajma Lacului 1 Gheorgheni, pentru care municipalitatea a pregătit un proiect.

Consilierii locali vor dezbate, în ședința de vineri, 24 aprilie, un proiect de hotărâre privind obiectivul „studiu de fezabilitate și elaborare documentație tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de amenajare spațiu verde public – Lacul 1 Gheorgheni”.

Conform inițiativei, Lacul 1 Gheorgheni, cunoscut sub numele de „lacul fără fund”, face parte din rețeaua de spații verzi al cărui proces de transformare într-o zonîă de agrement a început în anii 70, după finalizarea construcțiilor de amenajare lacul devenind o adevărată atracție de petrecere a timpului liber. Zona care se va reabilita este terenul adiacent malului nordic și lacului 1 Gheorgheni, care în prezent este una nesatisfăcătoare și cu un aspect estetic dezolant. Zona este una nemodernizată, pe alocuri, printre altele, cu asfalt degradat. Scopul lucrărilor de amenajare este completarea tronsonului sudic al lacului , amenajat în 2012-2013, în vederea realizării unui circuit continuu în jurul lacului, respectiv amenajarea terenului pentru funcțiuni de petrecere a timpului liber, promenadă, trasee pietonale și ciclistice, zone de recreere și odihnă, refacerea cadrului natural plantat, amplasare de mobilier urban și iluminat public. Valoarea totală a lucrărilor este de 2.573.584,53 lei, fără TVA, sursa de finanțare fiind bugetul local și alte surse constituite conform legii.

Vă reamintim că Primăria Cluj-Napoca are mai multe proiecte privind amenajarea și reamenajarea zonelor de petrecere a timpului liber, respcetiv a spațiilor verzi, care în momentul de față sunt în derulare.

Anca M. Colibășanu

Articole din aceeasi categorie