Ziua internațională a poeziei

Marile Eleusii

Şi iată va fi vânt şi trupul tău va fi

albastrul unde ne- om înzăpezi.

Şi iată carul mare va înstela mai sus

de sfârcul moliciunii şi gura de isus.

Şi iată va fi spaimă şi lunecări vor fi

uitându- ne să trecem din noapte către zi,

un timp ce va să vină şi nu va mai veni

şi mâine va fi astăzi şi nu-l vom întâlni.

Ar trebui să spunem ca toamna să coboare.

Ar fi un timp căderea ştiută la picioare,

tu te-ai topi în frunze,
eu până sub pământ;

ca sub o coapsă caldă
te- ai răsuci sub vânt

şi te-aş cuprinde- n braţe cu crengi şi cu noroi

uitând că paradisul a inceput cu noi.

Horia BĂDESCU

 

Măcinând grăunțe de zmeură

Cerul, ca o pieptănătură de negresă

variolele verii

trec peste vestea că nu voi lua concendiu

ca peste o punte șubredă

în fond eu sunt făcut din mătănii

și-mi place să stau

între degetele incertitudinii

ah, m-aș duce la alt anahoret, zice anahoretul

m-aș duce la un alt șarpe, zice șarpele

dar poate sunt singurul anahoret, zice anahoretul

trupul meu fără picioare și fără mâini

gura mea fără de grai

nu-mi sunt folositoare în orașele mari zice șarpele

și se încolăci deasupra pietrei

în fond setea de apă a mării e veșnică

în fond nu mă oprește nimeni

să macin aceste grăunțe de zmeură.

Marcel MUREŞEANU

 

Arsura

Carnea mea toată este
o lumânare

Dar eu sunt flacără într-un cer străveziu

Ca păsările mort

Voi cântări mai greu decât viu.

Ochiul arzând se hrăneşte din ceară

Şi face un strop de rouă
fierbinte,

Odată am ştiut să zbor, odată,

Dovadă n-am, dar îmi aduc
aminte.

Trupul meu întreg este o lumânare

După ce se va fi scurs toată în ţărână

Şi flacăra se va topi în albastru

Veţi mai simţi o arsură pe mână.

Adrian POPESCU

 

scara (36 de cuţite)

urc pe o scară din 36 de cuţite

dar tălpile nu se crestează

şi sânge nu curge deloc

un arbore mă trage de păr

ca pe-un văzduh mocirlit cu pene

în gură am petrol şi argint

în gură am cuarţ şi tămâie

mă logodesc cu un oaspete mic de statură

urc pe o scară din 36 de cuţite

urc şi nu ştiu de ce coborâşul i-adânc

tunel din pene de vultur

tăiate pene în coborâş peste gura mea

tăiate pene în creier cu gust de halva

urc pe o scară din 36 de cuţite

picioarele mele de câine sălbatic sunt negre de hrube

picioarele mele de câine sălbatic au zimţi cu petrol

demonii fierb trei zile un trup despicat

ştiu că e trupul meu urcător şi scoborâtor deşirat

picioare de câine cuarţ şi tămâie

tunel de pene petrol şi argint

urc pe o scară din 36 de cuţite

urc şi trăiesc şi mor ca o benzinărie aprinsă

pe un câmp de mohor.

Ruxandra CESEREANU

 

Poem

Eram foarte trist, căci eram mahmur.

Eram în starea aceea în care omul e casant, e ca de sticlă,

încât se vede tot ce are în el şi ca într-un acvariu

se vede un nenorocit de peştişor,

care e sufletul lui.

Iar aerul e tare ca piatra, încît, dacă faci mişcări bruşte,

rişti să ţi se spargă o mână,

rişti să ţi se spargă un picior şi

să ţi se spargă capul în mii de cioburi.

Sigur că eram foarte trist,

căci nimeni nu voia să-mi spună unde merg eu

şi ce caut eu, cu noaptea în cap, în tren.

Iar controlorul de bilete m-a repezit,

pe motiv că, dacă tot am bilet, să-l las dracului în pace şi

să nu-l mai bat la cap cu prostiile mele.

Aşa că mi-am amintit vorbele mamei:

„Când nu ştii cum să te comporţi,

trage cu coada ochiului la ceilalţi şi fă cum fac ei!”

Aşa că am şters geamul cu mâneca hainei

şi am privit şi eu pe ferastră:

cerul era luminos şi jignitor.

Şi treceam pe lângă o câmpie ninsă, strălucitoare,

departe de orice aşezare omenească.

Iar în mijlocul ei era o femeie ce mergea spre un deal îndepărtat.

Mergea spre un deal pustiu, mergea prin zăpadă,

poticnindu-se şi mergea oarecum şerpuit.

Şi m-a durut că nu o înţeleg:

că ce să caute ea pe o câmpie ninsă, strălucitoare,

mergând prin zăpadă, oarecum şerpuit, spre un deal

îndepărtat şi pustiu şi departe de orice aşezare omenească?

Iar controlorul de bilete m-a bătut pe umăr şi a zis

să vorbesc mai încet.

Dar eu am început să caut înfrigurat în mintea mea

un gând al meu care să ocupe mintea ei,

ca să avem un cap în comun,

ca şi cum am fi două apartamente cu bucătărie comună.

Iar mintea mea era pustie şi era ca un deal pustiu şi îndepărtat,

dincolo de o câmpie strălucitoare:

nimic înălţător în mintea mea, nimic de folos cuiva.

Atunci ea s-a oprit şi a privit spre tren şi a făcut cu mâna:

ca un salut prudent şi resemnat şi plin de milă:

că ce să caut eu în trenu-acela care se poticnea

şi mergea oarecum şerpuit, departe de orice aşezare omenească,

pe lângă o câmpie înzăpezită şi strălucitoare,

înspre un deal pustiu şi îndepărtat?

Şi controlorul de bilete m-a bătut pe umăr

şi a zis să vorbesc mai încet.

Ion MUREŞAN

 

Ci mi-eşti, doamnă, primăvară

Ci mi-eşti, Doamnă, primăvară,

Duminică ce nu-nsară,

Miere anilor mei tineri

(Dulcele din alte vineri…),

Aleasă, din Rai, minune,

Curcubeu peste genune,

Mireasmă de Mai, aleasă,

Palmelor mele mătasă,

Dulce of, suspin, plăcere

De iubire de durere,

Alizeu de dor, tânjire

De durere de iubire,

Roaba mie şi stăpînă,

Arşiţei mele fîntînă…

Teofil RĂCHIŢEANU

 

Astăzi se va decide

Astăzi se va decide într-un consiliu

la fel de stupid precum a fost chiar de la început

în ce mod vei fi tu hărtănit

vor hotărî

dacă te vor lăsa până la sfârşit la foc mic

sau te vor neutraliza rapid

cu un baros în moalele capului

şi te vor arunca peste bord

ai aflat în premieră

nu-ţi vor tranşa trupul

şi nu-l vor mânca apoi

precum în cazul predecesorilor

te vor arunca direct peste bord

oricum le-ai lăsat carcasa

pot să facă ce vor cu ea

dintr-un geamantan de lemn abandonat pe peron

n-are cine ce să fure

sufletul a decolat deja

Sorin GRECU