Ziua Imnului Naţional, marcată inedit la Cluj-Napoca

Clujenii au sărbătorit, ieri, Ziua Imnului Naţional. în cadrul unei ceremonii publice organizată de Instituția Prefectului – județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în Piaţa Mihai Viteazul din centrul oraşului. La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale în frunte cu prefectul Ioan Aurel Cherecheş şi viceprimarul Dan Tarcea, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor publice civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere. De asemenea, la eveniment a participat şi PS Florentin Crihălmeanu, episcopul de Cluj-Gherla.

Ceremonia publică a debutat cu o slujbă religioasă, urmată de discursul prefectul Ioan Aurel Cherecheş, care a subliniat că trebuie să păstrăm tradiţiile, într-o perioadă în care valorile naţionale parcă se şterg într-un ritm tot mai acceleart.

“În vara anului 1848 poemul “Un răsunet” scris de poetul transilvănean Andrei Mureşanu şi pus pe note de Anton Pann a fost cântat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, iar chemarea sa înflăcărată -Deşteaptă-te române/ Din somnul cel de moarte/ În care te adânciră barbarii de tirani a îmbărbătat generaţii de luptători pentru libertatea şi neatârnarea ţării. “Deşteaptă-te române” aduce în amintirea fiecărui român momentele cruciale ale istoriei acestui neam, fie că ne referim la Războiul de Independenţă din 1877, la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 sau la Revoluţia din Decembrie 1989. Imnul, alături de drapel, poartă încărcătura simbolică a unităţii şi identităţii istorice şi culturale, a demnităţii şi integrităţii poporului român, iar îndemnul deşteaptă-te române ne duce cu gândul la toate generaţiile care au construit statul român. Avem nevoie să păstrăm tradiţiile într-o perioadă în care valorile naţionale parcă se şterg într-un ritm tot mai accelerat. Imnul nostru vorbeşte despre tradiţia creştină, originea latină şi despre rădăcinile noastre daco-romane. În aceste momente de sărbătoare avem datoria să fim uniţi în jurul valorilor noastre naţionale. Intonând astăzi împreună imnul naţional ne onorăm trecutul, prezentul şi viitorul”, a declarat Ioan Aurel Cherecheş.

Un moment inedit l-a reprezentat intonarea de către Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a Imnurilor naționale pe care le-a avut țara noastră de-a lungul timpului. De asemenea, cei prezenţi la eveniment s-au putut bucura şi de un moment artistic susţinut de către interpreţi şi muzica militară a Comandamentului Diviziei 4 Infanterie Gemina, precum şi de interpreţi ai Operei Naţionale Române şi ai Cercului Militar. Evenimentul s-a încheiat cu interpretarea imnului naţional al României şi cu defilarea gărzii de onoare.

Detaşamentul de onoare a fost constituit din militari ai Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan-Cicio Pop” și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie