„Zilele Clujului” au ajuns la cea de-a VIII-a ediţie

• Evenimentul va avea loc în perioada 17-20 mai •
Potrivit primarului Emil Boc, peste 13.000 de persoane şi-au anunţat interesul de a participa la festivalul de anul acesta, dedicat oraşului nostru. „În acest an, Primăria Cluj-Napoca anunţă debutul Zilelor Clujului pentru ziua de joi, 17 mai, cu Seara de teatru din Piaţa Unirii – organizată în parteneriat cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca – şi evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. De asemenea, la ediţia 2018 vor avea loc evenimente dedicate inovării şi noilor tehnologii, care pot ajuta oraşul şi îmbunătăţi viaţa cetăţenilor, în contextul erei digitalizarii, precum EU-Asia Gateway 2018 – Conferinţa Clusterelor din Transilvania – Transylvanian Clusters International Conference sau Code4Cluj | Hackathon”, informează primarul Emil Boc, precizând că mai multe informaţii despre program vor fi anuntate pe www.zileleclujului.ro şi pe pagina Zilele Clujului.
Potrivit organizatorilor, peste 250.000 de clujeni şi turişti au participat în anul 2017 în cele patru zile ale ediţiei, considerând că participarea masivă reprezintă o certificare a faptului că Zilele Clujului este un pilon important în identitatea culturală a oraşului. „Dedicat tuturor categoriilor sociale şi de vârstă, festivalul reflectă comunitatea căreia i se adresează: deschisă, creativă, dinamică. Tema de anul acesta a festivalului este Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, care la Cluj s-a concretizat în proiectul “Cluj 100”. Cupola “Cluj 100” cuprinde principii, credinţe şi valori care ne reprezintă, dar înainte de toate, Unire”, arată organizatorii evenimentului, subliniind că ediţia a VIII-a a Zilelor Clujului va oferi o gamă largă de activităţi în care se reflectă multiplele dimensiuni ale comunităţii noastre: cultură, educaţie, sport, inovare, business.
A.S.

Articole din aceeasi categorie