Voluntar la Ambulanţă

Peste 60 de voluntari  – elevi din cadrul şcolilor postliceale de asistenţi sau studenţi la Medicină – îşi dedică energia şi o bună parte a timpului liber activităţii deloc uşoare şi deloc comode din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj. Nu-i motivează altceva decît dăruirea, pasiunea, dorinţa de învăţa şi dorinţa de a ajuta. Iar cînd toate acestea există, spune Călin Tohătan, coordonatorul voluntarilor de la SAJ Cluj, „odată ce ai început această activitate, ai face gărzi încontinuu”.

 – Ştiu de la dr. Horia Simu că sînteţi coordonatorul voluntarilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj. Cine sînt aceşti voluntari şi cum au ajuns ei să voluntarieze neapărat la SAJ Cluj?

– Da, e adevărat. De aproximativ doi ani, împreună cu d-na dr. Dana Călin, ne ocupăm de recrutarea, pregătirea şi buna desfăşurare a activităţii de voluntariat din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj. Toţi voluntarii noştri sînt elevi din cadrul şcolilor postliceale de asistenţi sau studenţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj, acesta fiind şi un criteriu obligatoriu pe care trebuie să-l îndeplinească. Sînt atît studenţi/elevi de an mic (1-2), cît şi studenţi de an mare, dornici de a ajuta şi care dau dovadă de implicare maximă în această activitate.

– Dvs cum aţi ajuns la SAJ Cluj? Ce v-a motivat să veniţi aici?

– Totul a început cu un email trimis domnului dr. Horia Simu, în care m-am prezentat şi i-am spus că doresc să fac voluntariat în cadrul SAJ Cluj. Răspunsul a fost foarte rapid şi în următoarea zi eram deja la sediul ambulanţei cu actele necesare. Am făcut protecţia muncii în aceeaşi zi şi peste două zile am avut prima gardă.

Nu cred că fost ceva anume care să mă motiveze, pasiunea pentru medicină o am de la vîrsta de 5 ani, moment de la care nu mi-am mai schimbat această opţiune pînă în prezent. Urgenţa  este o specialitate în care contează foarte mult timpul, luarea rapidă de decizii în ceea ce priveşte pacientul, munca în echipă, elemente care te ajută enorm în pregătirea ca viitor medic/asistent şi care ar trebui ştiute de orice medic, indiferent de specializarea pe care o va practica.

– În ce constă activitatea voluntarilor la SAJ Cluj?

– Activitatea voluntarilor începe cu o serie de examinări. Prima este testul de recrutare. În urma acestui test, cei care au trecut, participă la o pregătire practică (pe manechine) şi teoretică, timp de două luni, după care urmează testul final, care constă într-o proba practică şi una teoretică. La proba practică fiecare voluntar trece printr-o serie de patru ateliere de traumă, resuscitare, perfuzii, iar proba teoretică constă într-un test de 60 de grile cu complement multiplu, în care sînt urmărite cunoştinţele voluntarului, puterea de concentrare şi atenţia lui, timp de 60 min. După acest ciclu, cei promovaţi încep gărzile în teren pe maşinile de urgenţă, iar după trei săptămîni au o evaluare pe autosanitare.

Avem un număr obligatoriu de trei gărzi pe lună, care trebuie respectat de fiecare voluntar. Aceste trei gărzi sînt făcute de majoritatea dintre noi în prima săptămînă din lună, iar la final avem cîte 10 – 12 gărzi fiecare, acesta fiind rezultatul implicării şi dorinţei de a face cît mai multe.

– Nu e cam… prea multă pregătire şi prea multă muncă pentru a fi doar voluntar? Sau, cei care acum sînt voluntari, au şansa să fie angajaţi, în viitor, la SAJ?

– În acest domeniu niciodată nu e prea multă pregătire sau prea multă muncă. Fiecare caz e aparte, pot apărea foarte multe complicaţii, deci tot timpul trebuie să fim foarte bine pregătiţi; de aceea, periodic, ne întîlnim şi facem simulări de caz pe manechine, la sediul ambulanţei.

M-aţi întrebat dacă nu e prea multă muncă pentru a fi doar voluntar. Din păcate, la noi în ţară termenul de voluntar e înţeles prost, adică voluntarul e considerat o persoană care nu prea ştie foarte multe şi e acolo doar să se uite. E o părere total eronată.

În primul rînd, echipajele ambulanţei sînt formate din doi sau trei membri, deci voluntarul devine un membru foarte important în echipaj şi e vital să fie foarte bine pregătit atît teoretic, cît şi practic. În al doilea rînd, într-adevăr, mulţi doresc să rămînă în viitor angajaţi la SAJ.

– Cîţi voluntari sînteţi, în total, în prezent, la SAJ Cluj? Dintre aceştia, cîţi sînt studenţi la Medicină?

– În prezent sîntem 60 de voluntari activi în cadrul Ambulanţei din Cluj-Napoca, plus voluntarii din substaţiile Dej, Cîmpia Turzii, Turda, Huedin şi Gherla, dar numărul lor este redus. Dintre noi, cam jumătate sîntem studenţi la Facultatea de Medicină. Eu tocmai am terminat anul 4. Specializarea pe care vreau eu să o urmez nu e medicina de urgenţă, ci chirurgia generală, dar dacă planurile îmi vor ieşi cum mi-am propus, sper să am posibilitatea să fac şi pe viitor gărzi pe ambulanţă.

– Orele de voluntariat la SAJ sînt recunoscute, sub vreo formă, la facultate?

– Da. În momentul de faţă activitatea de voluntariat în cadrul SAJ Cluj este recunoscută la facultate. Contează la clasificarea seriilor, la obţinerea unei burse, profesorii sînt mai înţelegători cu tine şi majoritatea sînt plăcut impresionaţi de această activitate. Singura problemă e cu absenţele, pentru că odată ce ai început această activitate, ai face gărzi încontinuu, iar absenţele sînt motivate în limita regulamentului UMF.

– Care este cel mai mare cîştig (profesional vorbind) pentru un student care voluntariază la Ambulanţă?

– Cîştigul este enorm. Înveţi să gîndeşti repede, să iei decizii rapide, să lucrezi în echipă, să faci faţă mult mai bine unei situaţii de urgenţă, plus bagajul de cunoştinţe pe care-l acumulezi pe perioada voluntariatului. Cel mai bine îţi dai seama de aceste lucruri în momentul în care eşti la patul pacientului, în clinică. Pe mine m-a ajutat foarte mult voluntariatul în cadrul SAJ Cluj, pînă în prezent.

– La ce urgenţe, la ce cazuri participă voluntarii de la SAJ? Cine hotărăşte la ce cazuri sînt trimişi voluntarii?

– La toate cazurile. Fiecare voluntar, la început de tură, este fixat pe una dintre maşinile de urgenţă, pe ambulanţe tip B sau C. De obicei, urgenţele majore sînt date echipajelor de tip C, adică echipajelor cu medic, dar asta nu înseamnă că dacă eşti voluntar pe o autosanitară de tip B nu ai şansa de a vedea urgenţă majoră. Cum vă spuneam şi mai devreme, voluntarul este un membru al echipajului chiar foarte important cînd vine vorba de urgenţă, şi e vital să fie bine pregătit, pentru că nu se ştie la ce urgenţă ajunge.

– Care sînt, pentru dvs, ca student, cele mai grele cazuri?

– Fiecare caz este unic. Cele mai grele cazuri din punct de vedere fizic şi psihic sînt urgenţele majore, atunci cînd pacientul este instabil şi starea lui se deteriorează odată cu trecerea minutelor. Cu timpul te obişnuieşti cu aproape orice tip de situaţie, dar evident că sînt şi excepţii, cazuri care te afectează din punct de vedere emoţional.

– Care a fost, pentru dvs, cel mai greu caz de pînă acum?

– Cel mai greu caz de pînă acum şi care m-a afectat cel mai tare a fost o persoană în vîrstă de 32 ani, cu infarct miocardic. E vorba de un pacient care era cu dureri toracice cînd l-am preluat, starea lui agravîndu-se tot mai tare, pînă la stop cardiorespirator. Am reuşit să-l resuscităm cu succes şi l-am predat camerei de gardă. Ce m-a afectat la acest caz a fost că, după o resuscitare destul de epuizantă, pacientul s-a trezit, am povestit cu el şi l-am lăsat conştient în terapie intensivă. Dar cînd am ajuns acasă, după gardă, am aflat că decedase. Două zile am fost destul de mişcat de acest caz.

– Aţi trăit vreodată, lucrînd pentru SAJ, sentimentul inutilităţii?

– Din păcate, da. Te simţi inutil şi batjocorit în momentul în care mergi la o presupusă urgenţă, de exemplu „pacient inconştient”, te duci cu toată aparatura posibilă, şi cînd ajungi acolo… nu e nici pe departe inconştientă persoana şi nici vorbă să fie o urgenţă medicală.

– Sînt dese astfel de situaţii? Din ce medii fac parte cei care uzează de astfel de practici?

– DA, din păcate aceste situaţii sînt foarte dese. Astfel de cazuri întîlnim în absolut toate mediile: de la persoane fără şcoală, pînă la intelectuali.

– Întrebarea mea de dinainte se referise la o altfel de „inutilitate”. Adică, să te simţi inutil văzînd că nu mai poţi face nimic. Aţi trăit un astfel de sentiment, la SAJ?

– Doar în cazul deceselor, cînd nu mai e nimic de făcut. În rest, ne luptăm, facem tot posibilul la fiecare caz, să ajungem cu pacientul cît mai bine şi cît mai repede în clinică.

– Cam la cîte cazuri aţi participat pînă acum?

– Sincer, nu vă pot spune un număr exact de cazuri la care am participat, dar în trei ani de voluntariat în cadrul SAJ Cluj, cred că s-au adunat destul de multe, iar cîteva mi-au rămas întipărite în memorie.

– De exemplu…?

– Vă spuneam despre acel pacient de 32 de ani, dar mai sînt şi altele. De exemplu, un tînăr de 17 ani, tot în stop cardiorespirator, sau o pacientă în vîrstă de 50 de ani care a căzut de pe o macara dintr-o fabrică, unde lucra de aproximativ 30 de ani. Un alt caz pe care nu îl voi uita, este primul pacient spînzurat. A fost sinistru atît apartamentul în care se afla, cît şi cazul în sine.

– Credeţi că e mai greu la SAJ decît în sala de operaţie?

– E greu la ambele, dar dacă îţi place ceea ce faci, le faci cu plăcere, chiar dacă următoarea zi eşti foarte obosit la cursuri.

– Ce aveţi dreptul, voluntarii, să faceţi în teren? De unde pînă unde se „întind” atribuţiile şi competenţele voluntarilor?

– Depinde foarte mult de echipajul cu care lucrează voluntarul, de asistent, de medic, de ambulanţier. Dar, în primul rînd, depinde de fiecare în parte, cît de mult e dispus să îşi dea interesul şi cîtă încredere a cîştigat echipajului. În principal, manevrele pe care le facem sînt puncţii venoase, injecţii, ekg-uri, masaj cardiac, ventilat pe balon, imobilizări în traume, plus/ minus altele. Noi pregătim însă voluntarii şi pentru manevre mai avansate, cum ar fi intubat, intubat dificil, cricotomie etc.

– Ca student la Medicină şi viitor medic, ce lipsuri vedeţi sistemului de urgenţă din România, în prezent?

– Este o întrebare delicată, la care prefer să nu răspund cu prea multe detalii. Lipsuri sînt foarte multe, de la pregătirea personalului, pînă la materiale/ medicamente necesare în sistemul de urgenţă din România.

– Ca „lucrător” la un serviciu de ambulanţă, te marchează suferinţa pe care o vezi zi de zi mai mult decît în spital? Sau devii, oarecum, „imun”?

– Eu sînt de părere că într-o anumită măsură fiecare caz te marchează cîte puţin, chiar dacă nu sîntem conştienţi de lucrul acesta. Cu timpul devenim „imuni” şi de multe ori se întîmplă să fim amuzaţi de unele situaţii, care unei persoane din afară nu i s-ar părea deloc amuzante.

– Ce credeţi că nu ştiu oamenii, bolnavii, despre medici, în special despre urgentişti, şi ar trebui să afle?

– În primul rînd trebuie să fie conştienţi că nu putem face minuni şi că sîntem, la rîndul nostru, oameni. De foarte multe ori ne lovim de situaţii în care oamenii au aşteptări mult prea mari, dar din păcate nu se mai poate face nimic.

– Între facultate şi ambulanţă, mai rămîne loc de viaţă personală, de hobby-uri? Cu ce vă umpleţi timpul liber?

– Timplu rămas liber e destul de puţin, dar încerc să-l împart astfel încît să am loc şi de viaţă personală, de întîlniri cu prietenii, excursii, petreceri.

– Ce părere aveţi despre cei care, la terminarea facultăţii de medicină  sau după rezidenţiat, aleg să plece din ţară?

– Din păcate tot mai mulţi au acest gînd.  Cu un salar de 1200 de lei nu prea poţi să te descurci, aşa că… rămîne opţiunea să pleci în străinătate.

– Credeţi că merită, totuşi, să fii medic în România?

– Merită, pentru că acelaşi lucru îl faci oriunde ai fi, ajuţi oamenii. Dar, din păcate, nimeni nu se luptă să ne ţină în continuare în ţară.

– Revenind la voluntariatul la SAJ: ce este AVATAR?

– Anul acesta am reuşit să înfiinţăm o asociaţie, Asociaţia Voluntarilor Antrenaţi în Tehnici de Ajutor şi Resuscitare, care are scopul de a organiza cursuri de pregătire atît pentru persoanele din sistemul sanitar, cît şi pentru cele din afară. De asemenea, asociaţia îşi propune organizarea de acţiuni umanitare, acţiuni de sensibilizare a populaţiei pe diferite teme – de exemplu, primul ajutor. Nu în ultimul rînd, lucrăm la cîteva proiecte mai de amploare, cum ar fi dotarea unor locuri publice cu defibrilatoare externe automate.

M. TRIPON