Volei / S-a încheiat campionatul, cu „U” Cluj pe 7 la masculin și pe 9 la feminin

Federaţia Română de Volei a decis încheierea campionatului masculin şi feminin cu clasamentul de la finalul sezonului regulat din cauza pandemiei de coronavirus, Arcada Galaţi, respectiv CSM Volei Alba-Blaj fiind declarate campioane.

 

Consiliul Director a luat decizia de a încheia campionatul cu clasamentul dobândit de fiecare echipă la finalul returului, adică la finalul sezonului regulat. Pentru că din play-off se disputaseră doar două etape, mai erau opt. Deci campioane sunt Arcada Galați la băieţi şi Volei Alba Blaj la fete. Şi prin decizia asta nu se produce nici o modificare majoră. Adică primele două echipe au distanţă mare şi cele de pe locurile 3 sau 4 nu pot să le ajungă, chiar dacă s-ar continua play-off-ul, situația fiind valabilă atât la băieţi, cât şi la fete. Preşedintele Federației Române de Volei a explicat că aceasta este cea mai bună decizie deoarece forul este obligat de Federaţia Internaţională să încheie campionatele interne până la 15 mai chiar și în condițiile date. „Mă obligă Federaţia Internaţională de Volei să închei campionatele pe 15 mai, pentru ca jucătorii străini să poată să plece. La alte federaţii poate e altă situaţie, pot să joace toată vara, au condiţii favorabile, dar noi nu avem. Situaţia de urgenţă a fost decretată până la mijlocul lui aprilie, după care se mai duce sigur încă o lună cu pregătirile şi s-a făcut mai. Iar în 15 mai trebuie să oprim campionatul, deci când să jucăm? Aşa că am stabilit să se termine cu clasamentul de la finalul returului. Este cu siguranţă cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Pentru că stăteam şi încurcam pe toată lumea degeaba şi mai riscam şi îmbolnăviri. Noi am transmis tuturor cluburilor să întrerupă antrenamentele în perioada asta, am pus şi pe site, este şi directiva Ministerului Tineretului şi Sportului”, a explicat Gheorghe Vișan. Cine merge în cupele europene se stabileşte conform clasamentului, ca şi până acum. În sezonul următor avem la fete două locuri de Champions League, două în CEV Cup şi unul în Challenge Cup. Iar la băieţi un loc de Champions League, două în CEV Cup şi unul în Challenge Cup. Deci regulile se aplică normal. Iar sezonul următor ar trebui să înceapă la finalul lunii septembrie. În ceea ce privește echipele clujene, la masculin, Unirea Dej, singura calificată în play-off, a încheiat sezonul pe locul 5, iar Universitatea Cluj și CSM Câmpia Turzii, angrenate în play-out, s-au clasat pe locurile 7, respectiv 9. În competiția feminine, „U” NTT Data Cluj-Napoca a terminat campionatul pe poziția a 9-a, cu 17 puncte, devansând CS Rapid București și CSO Voluntari.
La 12 martie, Federaţia Română de Volei luase decizia de a suspenda toate competiţiile până la 31 martie având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19.

Articole din aceeasi categorie