Volei / Înfrângeri pe linie ale echipelor clujene

Cele trei echipe clujene angrenate în campionatul Diviziei „A1” de volei masculine vor trebuie să dea cât mai curând uitării etapa a 20-a, fiindcă toate au fost învinse cu același scor, respective 0-3. Universitatea Cluj a jucat la mijlocul săptămânii trecute, la Galați, cu Arcadia, înregistrând a 16-a înfrângere în 17 jocuri. În condițiile în care formația din Piatra Neamț s-a retras din campionat, clujenii rămân pe ultimul loc al clasamentului, ca deținători ai „lanternei roșii”. CSM Câmpia Turzii și Unirea Dej au evoluat sâmbătă, prima în deplasare, la Zalău, iar cea de-a doua pe teren propriu, în compania celor de la CSM București. CSM Câmpia Turzii au a avut parte de o misiune imposibilă pe terenul liderului la zi, ACS Volei Municipal Zalău. Aceasta din urmă și-a valorificat fără emoții avantajul terenului propriu și s-a impus cu 3-0, pe seturi 25-16, 25-17, 25-12, după 61 de minute. Pentru învinși au evoluat Vițelaru, Vanca, Cociș, Oliveira, Ciupe, Antonic, Moisa, Ghimeș, Remeș, Hămășan, Vălean, Silvășan, Ciortea și Knezevici. CSM Câmpia Turzii a înregistrat a 13-a înfrângere și se menține pe locul opt, cu 14 puncte, iar etapa viitoare stă. Unirea Dej a reprezentat o pradă ușoară pentru CSM București, în fața căreia a cedat cu 0-3, pe seturi 20-25, 17-25, 19-25, după 67 de minute. Pentru formația antrenată de cuplul Dascălu – Szilagyi au evoluat Săvan, Florea, Bartha, Coasă, Vidovic, Curuia, Tarța, Magdaș, Suson și Kantor. În cel de-al treilea set, dejenii au condus doar la început, cu 1-0, după care bucureștenii s-au desprins la 6-1. Unirea Dej ocupă locul 7, cu 24 de puncte, iar etapa viitoare se deplasează la București, pentru meciul cu Dinamo.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie