Victimă a propriilor lideri, care, rînd pe rînd l-au sfîrtecat pentru a-şi face alte partiduleţe, PNŢCD totuşi mai există… şi are ambiţii parlamentare

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu a efectuat în acest week-end o vizită de lucru în judeţul Cluj, pe agenda acestuia figurînd întîlniri cu organizaţiile monarhiste clujene, discuţii cu organizaţiile ţărăniste din Cluj, dar şi din judeţele limitrofe, precum şi întîlniri cu personalităţi locale din mediul academic, politic şi de afaceri.

Profitînd de această prezenţă de două zile, Făclia a discutat cu liderul ţărăniştilor, încercînd să afle de la acesta dacă într-adevăr PNŢCD mai există, cine se face vinovat de decăderea partidului, încotro se îndreaptă, care sînt principalele obiective ale urmaşilor lui Coposu şi strategia prin care se intenţionează atingerea lor. Răspunsurile la toate aceste întrebări, dar şi la altele la fel de importante, le puteţi afla din rîndurile ce urmează.

Reporter: Mi-ar face plăcere să începem acest dialog prin a stabili care este, în momentul de faţă, situaţia juridică a partidului şi, evident, a dvs, în calitate de reprezentant al său.
Aurelian Pavelescu: Pe data de 20 martie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de înregistrare a Congresului de pe 27 septembrie 2014 şi, totdată, a validat actuala conducere, respectiv Aurelian Pavelescu-preşedinte, Nick Teodoreanu-primvicepreşedinte (pentru cine nu ştie, dînsul este nepotul scriitorului Ionel Teodoreanu), Horea Dan(liderul PNŢCD Cluj)-preşedinte al Comitetului Naţional de Coordonare.

Rep: Cum se face că un fost partid de guvernare a ajuns în pragul dispariţiei şi ce veţi face acum, după ce s-a reuşit, la mustaţă, evitarea acestei disoluţii? Ce strategie aveţi în vedere pentru revitalizarea PNŢCD?
A.P.: PNŢCD-ul are un obiectiv central – intrarea, în Parlament, în 2016, cu grupuri parlamentare – respectiv minimum zece deputaţi şi şapte senatori. Acesta este obiectivul central al partidului. Am făcut un pas înainte, pentru că, în 2012, pentru prima oară din 1996, partidul a revenit în Parlament, fiind asociat în ARD, cu un deputat şi un senator. Sîntem partid parlamentar, dar vocea PNŢCD-ului în Parlament nu se poate face auzită doar prin doi oameni. Totuşi, am dovedit că se poate. Partidul şi-a schimbat strategia – o strategie sinucigaşă, aş spune, adoptată de conducerile de după 2000, aceea de a se izola pe scena politică şi de a participa de unul singur la alegeri în condiţiile în care, la ultimele scrutine s-au confruntat alianţe (chiar partidele mari s-au prezentat în alianţe, încercînd să pună monopol pe Parlament). PNŢCD a făcut o eroare imensă izolîndu-se, fiind izolat şi marginalizat pînă la dispariţie. Din 2012, cînd am abordat o nouă strategie, PNŢCD a început să revină pe scena publică în primul rînd ca imagine. Pînă în 2010, 2012 chiar, PNŢCD dispăruse aproape complet, fiind prezent pe scena publică numai prin scandalurile din interiorul partidului.

Rep: Apropo de scandaluri – ce garanţie aveţi că acestea nu vor continua?
A.P.: Am rezolvat problema internă în sensul că situaţia juridică a fost clarificată, partidul a fost întinerit, schimbat din temelii, iar persoanele în vîrstă – foarte în vîrstă – care au şi creat în opinia publică ideea că PNŢCD este un partid îmbătrînit, anacronic, ce priveşte spre trecut, au fost înlocuite. Am deschis partidul către noua generaţie de tineri şi – un lucru deosebit pentru acest partid istoric -, am reuşit să asigurăm logistica necesară pentru partid la nivel naţional. Avem sedii în toate judeţele ţării, există o logistică minimală care permite partidului să intre în alegeri cu o structură închegată la nivel naţional. Pe de altă parte, PNŢCD este printre puţinele partide care au rămas în această perioadă de timp neafectat de scandalurile de corupţie – lucru care va cîntări foarte mult la alegerile din 2016.

Rep: Deci ăsta ar fi unul dintre atuurile pe care aţi mizat atunci cînd v-aţi propus să vă faceţi grupuri parlamentare.
A.P.: Da. Pe de altă parte, un alt atuu este acela că sîntem singurul partid creştin-democrat din România. Sîntem partidul care a fost afiliat la Internaţionala Creştin-Democrată şi la Partidul Popular European (PPE) încă din 1987, prin Corneliu Coposu. Sîntem primul partid din România asociat la PPE. Sigură că, ulterior, au mers spre PPE PDL, iar acum PNL, care însă, nu au adoptat niciodată linia creştin-democrată. Creştin-democraţia, prin PPE, conduce Europa. Proiectul UE este un proiect creştin-democrat. Or, este un lucru inacceptabil ca, în România, singurul partid creştin-democrat, un partid istoric, cu o tradiţie formidabilă, să fie pur şi simplu izolat şi adus în această situaţie pe scena politică – aceasta fiind ocupată abuziv, prin acte de corupţie, de partide care nu au fost, de fapt, niciodată partide, ci grupuri de interese. Este momentul ca PNŢCD să vină cu o ofertă sinceră şi serioasă, creştin-democrată, pentru că e nevoie de creştin-democraţie dacă vrem să participăm la viaţa politică europeană.

Rep: Spuneaţi că aţi fost izolaţi pe scena politică dar, acest fapt este şi o consecinţă a activităţii – sau, mai degrabă, a lipsei de activitate şi de iniţiativă la nivelul conducerii partidului.
A.P. Aşa s-a întîmplat, este adevărat, după 2000. Este un lucru unic în istorie ca un partid aflat la guvernare, cu prim-ministru şi cu preşedinte al României în funcţie – vorbesc despre anul 2000, cînd preşedinte era Emil Constantinescu, iar premier, ultimul dintre cei trei, era Mugur Isărescu, desemnat de PNŢCD -, nu doar să piardă guvernarea, dar să plece din Parlament.

Rep: Cum vă explicaţi această cădere?
A.P.: Sînt mai mule explicaţii. Pe de-o parte, PNŢCD a preluat guvernarea în ‘96, cu o Românie adusă în faliment de guvernarea FSN-istă de dinainte, într-o situaţie extrem de grea. Cînd a plecat PNŢCD de la guvernare, România intrase pe creştere economică. În această perioadă România s-a deschis spre UE, spre NATO, s-au punctat cîteva lucruri esenţiale.

Rep: Cu sacrificiul PNŢCD?
A.P.: Şi cu sacrificiul PNŢCD – partidul a decontat foarte puternic, pentru că atunci au fost adoptate primele legi pentru restituirea proprietăţilor, primele legi pentru liberalizarea pieţei. A fost un salt foarte important. Pe de altă parte liderii partidului au făcut şi erori, erori majore. Scandalurile interne, nu sînt apărute în ultimii patru, cinci ani. În 1998 Victor Ciorbea a rupt pentru prima oară partidul – iar aici, la Cluj, a fost o ruptură puternică -, creînd un nou partid, ANCD-ul. Acelaşi Victor Ciorbea, în 2000 a refuzat să revină în PNŢCD şi a obligat conducerea de atunci a partidului să meargă în alegeri sub o alianţă politică, ceea ce a crescut pragul electoral la nouă procente. Dacă PNŢCD ar fi mers singur în alegerile din 2000, ar fi intrat în Parlament. Victor Ciorbea este principalul responsabil pentru că s-a crescut pragul electoral, iar PNŢCD nu l-a putut atinge. Practic Ciorbea este unul dintre artizanii distrugerii partidului – şi ulterior, el este unul dintre marii vinovaţi pentru distrugerea acestui partid. Dar, de asemenea, Emil Constantinescu a rupt PNŢCD şi şi-a creat propriul partid Acţiunea Populară. Fostul premier, Radu Vasile, a rupt PNŢCD şi şi-a creat la rîndul lui, Partidul Popular. Pînă şi Viorel Lis – care astăzi oripilează o întreagă Românie – primar ţărănist (e de neimaginat cum o asemenea persoană a putut fi desemnat candidat la asemenea funcţie!), a rupt PNŢCD-ul şi şi-a făcut PNG-ul. Această sfîrtecare a partidului de către liderii lui de pînă în 2000 – cei care au avut funcţii de miniştri, premieri, primari şi preşedinte al României – a condus PNŢCD-ul la colaps. Pe de altă parte, conducerea PNŢCD, care a fost asigurată de persoane foarte în vîrstă, de peste 80 de ani – vorbesc de liderii marcanţi, foşti deţinuţi politici -, nu a asigurat un transfer de putere, în interiorul partidului, către noua generaţie. Nu au pregătit o succesiune firească în interiorul partidului. Or, această situaţie a creat mari probleme funcţionării partidului, care nu a mai putut funcţiona coerent cu nişte persoane, chiar dacă onorabile, dar care nu mai aveau energia necesară pentru a se confrunta în campania electorală cu partide extrem de puternice financiar şi foarte agresive. Sînt şi alte cauze. PNŢCD, după 2000 a făcut mari erori de orientare politică. Situaţia a ajuns la acel nivel de dispariţie a partidului. După 2007, cînd, împreună cu Marian Miluţ, am preluat conducerea partidului, am început reconstruirea lui din temelii. Sigur că au început noi scandaluri, care continuînd, pînă în urmă cu doi, trei ani au creat o imagine negativă. Percepţia publică a fost influenţată puternic negativ dar, am reuşit să refacem PNŢCD şi să avem mari speranţe pentru 2016 că va intra în Parlament şi, cred eu, de la acel moment vom putea vorbi despre o reconstrucţie reală.

Rep: Aveţi o colaborare destul de strînsă cu oragnizaţiile monarhiste. Care este legătura PNŢCD cu Casa Regală? Ce raporturi există, aveţi proiecte comune?
A.P.: Am lansat ideea unei platforme politico-civice în ceea ce priveşte PNŢCD. În baza acestei idei am făcut şi parteneriatul cu Mişcarea Populară. Acest parteneriat politico-civic include şi colaborări cu asociaţiile monarhiste. Deşi active, acestea nu au forţă politică. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia normală că această temă trebuie să aibă un vector politic, iar singurul legitim este PNŢCD. Această temă a revenirii la monarhie a fost iniţiată de Corneliu Coposu în ‘90, care a adus în spaţiul public ideea „Monarhia salvează România”, o idee mai actuală astăzi, decît oricînd. Evident, relaţia cu Casa Regală nu poate să fie decît o relaţie bună, pentru că PNŢCD este singurul partid care, în ultimii patru, cinci ani, a susţinut monarhia. Am adoptat linia monarhistă în mod oficial, în congresele partidului. Ideea lui Coposu a fost o linie directoare, dar personală – în anii ‘90 PNŢCD nu a adoptat linia monarhistă în mod oficial, într-un congres al partidului. Acest lucru s-a întîmplat, prima oară, la congresul din 2010. Astfel, PNŢCD a făcut din revenirea la monarhie un obiectiv politic principal. Or, Casa Regală nu face acţiuni de natură politică, nu este o instituţie politică, nici de stînga, nici de dreapta. Este datoria noastră, a clasei politice, iar PNŢCD are rolul principal în asta, să ajungem la un consens în vederea demarării procedurilor pentru un referendum constituţional privind forma de guvernămînt. Eu cred, că pe zi ce trece, românii vor vedea că republica nu este forma de guvernămînt potrivită. Este o instituţie adusă în România de bolşevici, nu a fost niciodată adoptată printr-un vot popular, nu a existat un referendum, iar ceea ce s-a întîmplat în 1947 cu obligarea regelui de a părăsi tronul a fost un act ilegal ce nu poate fi, sub nici o formă, cauţionat. Cred că se va ajunge la un consens pentru a realiza un referendum constituţional pentru că, în 2014, pentru prima oară în 25 de ani, Traian Băsescu, preşedintele în funcţie atunci şi primul ministru în funcţie atunci şi astăzi Victor Ponta, au declarat pubic faptul că este nevoie de un referendum constituţional privind forma de guvernămînt. Sînt convins că la un asemenea referendum românii vor vota pentru revenirea la monarhie, deoarece această instituţie este singura care poate garanta o stabilitate internă şi un echilibru în jocul politic al partidelor.

Rep: Aminteaţi, la un moment dat, despre colaborarea cu PMP. Cum credeţi că se împacă această colaborare cu proiectul privind revenirea la monarhie, ţinînd cont de faptul că Traian Băsescu este persoana care a adus o foarte mare jignire Regelui Mihai şi, implicit, Casei Regale?
A.P.: E-adevărat, însă răspunsul la această întrebare l-a dat chiar Traian Băsescu, care, prezent la congresul PNŢCD din septembrie 2014, a spus că este nevoie de un referendum constituţional pentru forma de guvernămînt, că-i respectă pe monarhişti – de alfel, a fost şi motivul pentru care a fost prezent la congresul PNŢCD, ştiind că noi adoptasem această linie, iar atunci s-a revotat această decizie. Atunci, Băsescu – republican declarat – a spus că poporul trebuie să decidă, că ceea ce ne uneşte e statul de drept, iar într-un stat de drept, oamenii trebuie să decidă prin vot.

Rep: Nu pot să nu revin pe subiectul colaborării cu PMP care, se ştie, înseamnă Traian Băsescu. După ce, datorită acestuia, aţi rămas în conştiinţa publică drept „ăla mic cu capul mare”, nu aţi avut nici o reţinere în a încheia această alianţă cu partidul omului care v-a ponegrit?
A.P.: Am fost partener cu Traian Băsescu în campania din 2004. Am fost unul dintre apropiaţii săi şi l-am sprijinit pentru alegerea în primul mandat, cu Alianţa DA. Am fost ales atunci deputat al PD-ului. La cîteva luni, m-am îndepărtat de Traian Băsescu, reproşîndu-i faptul că a înşelat anumite aşteptări – spre exemplu, ţinîndu-i în funcţie pe cei doi şefi de servicii secrete, SRI şi SIE, (Fulga şi Timofte) încă doi ani de zile după ce a preluat mandatul. L-a ţinut în funcţie pe procurorul general, care era omul PSD-ului, ca şi şefii serviciilor – persoane totalmente compromise, în viziunea mea, ca susţinător al lui Băsescu. Aceste lucruri le-am considerat a fi inacceptabile şi am devenit un critic aspru al lui Traian Băsescu, al faptului că s-a asociat cu nişte persoane nepotrivite. Cînd am mers eu în PD, acesta era asociat Internaţionalei Socialiste. Eu i-am spus lui Băsescu că eu sînt un om de dreapta şi el a înţeles, spunînd că ar trebui să ne luptăm cu PSD-ul.

Plecarea mea a fost motivată şi de faptul că îmi era greu să rămîn într-un partid conectat la socialiştii europeni. Între timp, PD a trecut la PPE, iar eu am ajuns în conducerea PNŢCD, partid asociat cu PDL în PPE, iar relaţiile între PDL şi PNŢCD s-au schimbat, fiind parteneri în PPE. În 2009, preşedintele PPE a solicitat PNŢCD şi PDL să facă o alianţă pentru susţinerea candidatului PPE la preşedinţia României, Traian Băsescu. PNŢCD a făcut acest lucru, în baza unei înţelegeri cu PPE. Prin urmare, a existat o revenire în aceeaşi zonă politică, iar un parteneriat între PNŢCD şi PDL era solicitat de preşedintele PPE. Ne-au adus, din nou, în aceeaşi tabără, evenimentele din 2012 privind suspendarea preşedintelui, respectiv referendumul pentru demitere.

Cred că Traian Băsescu a jucat atunci o carte foarte importantă şi a salvat statul de drept în 2012. Aceasta este convingerea mea. Este motivul pentru care au contat şi contează mai mult raţiunile de ordin politic, instituţional – eu fiind reprezentantul unui partid -, decît orgoliile şi chestiunile interpersonale. Am depăşit amîndoi acele momente de confruntare şi aş dori – şi cred că aşa ar fi bine pentru clasa politică – să privim mai degrabă spre viitor. Obiectivul meu, ca preşedinte al PNŢCD-ului este acela de a duce partidul în Parlament şi a asigura acest demers printr-o formulă de alianţe.

Adriana STUPAR