Valer Seni și Vasile Bichigean – Doi profesori năsăudeni implicați în procesul de preluare a Universității din Cluj în anul 1919

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai’’ în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea rolului pe care profesorii năsăudeni Valer Seni şi Vasile Bichighean l-au avut în organizarea primei instituții de învățământ superior românesc din Transilvania.
În raportul susținut la 10 octombrie 1920 de Sextil Pușcariu, primul rector al Universității românești din Cluj, cu ocazia ședinței inaugurale, rememorând etapele care au premers organizarea primei instituții de învățământ superior românesc din Transilvania, afirma că deschiderea solemnă din toamna anului 1919 s-a datorat, „înainte de toate faptului, că în vremuri de prefacere s-au găsit oameni care să aibă curajul să se descătușeze de formele convenționale și să-și asume toată răspunderea pentru faptele lor”.
În avangarda intelectualilor români, care printr-o mobilizare exemplară au contribuit la preluarea și organizarea Universității clujene, regăsim și numele a trei erudiți năsăudeni, toți profesori ai „Liceului român grăniceresc” din Năsăud, respectiv Nicolae Drăganu, Valer Seni și Vasile Bichigean. Urmași demni ai mândrilor grăniceri, înzestrați cu o educație solidă dobândită de-a lungul anilor de studiu și de activitate științifică și didactică, pedagogi desăvârșiți și buni cunoscători ai realităților epocii pe care o trăiau, implicarea acestora în procesul complex de reorganizare a instituției de învățământ superior din Cluj nu este deloc întâmplătoare.
Într-un număr anterior (30 mai 2019) am descris pe larg evoluția personală și profesională, precum și activitatea științifică a filologului și lingvistului Nicolae Drăganu (1884-1939), dar și rolul esențial avut de acesta în procesul de organizare a universității românești clujene. Din acest motiv, în rândurile de mai jos, referirile la Nicolae Drăganu vor fi tangențiale și contextuale, demersul concentrându-se pe rolul avut de ceilalți doi profesori năsăudeni, Valer Seni și Vasile Bichigean, în demersul de preluare a patrimoniului universitar de la autoritățile maghiare.
Pentru documentare am făcut apel atât la lucrări de sinteză, dedicate universității, cât și la memorialistică, anuare universitare, presă și documente de arhivă păstrate în fondurile și colecțiile de la Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale.
După înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918 una dintre preocupările prioritare ale Consiliului Dirigent (guvernul provizoriu al Transilvaniei) a fost și reorganizarea învățământului românesc. În iarna și primăvara anului 1919, Resortul (Ministerul) Instrucției din cadrul Consiliului Dirigent a luat primele măsuri în acest sens, fiind vizate instituțiile de învățământ de la nivel primar, până la nivel liceal. În ceea ce privește învățământul universitar, situația era mai complexă, fiind necesară o perioadă mai lungă de timp pentru elaborarea proiectelor și identificarea formulei optime de organizare a unei universități românești în Transilvania. Soluția adoptată a fost preluarea și reorganizarea universității maghiare „Franz Jozsef” de către autoritățile statului român, intenția acestora fiind, conform lui Sextil Pușcariu, „nu să distrugă o instituție culturală cu un trecut de aproape 50 de ani, ci să o încadreze în noua situație de stat; deci, după închiderea temporară a Universității din Cluj, trebuiau luate măsuri urgente pentru ca ea să-și deschidă porțile […] pentru tineretul dornic de învățătură și în drept de a cere ca după anii pierduți în război să-și poată completa studiile”.
Nucleul organizatoric
Primul pas a fost reprezentat de constituirea nucleului organizatoric necesar înfăptuirii practice a acestui deziderat, respectiv înființarea unei comisii alcătuite din specialiști care să își asume responsabilitatea preluării Universității din Cluj de la profesorii maghiari, care au refuzat să depună jurământ de credință regelui Ferdinand I și Consiliului Dirigent. În cadrul Comisiei, compusă din 14 membri (Valentin Poruțiu, Nicolae Drăganu, Moise Ienciu, Coriolan Tătaru, Alexandru Nemeș, Constantin Stanca, Pavel Roșca, Alexandru Borza, Victor Stanciu, Traian Gherman, Vasile Bichigean, Augustin Caliani, Valer Seni, Vasile Candrea), coordonați de către Onisifor Ghibu (Secretar general al Resortului Cultelor și Instrucțiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent Român) și definitivată la începutul lunii mai a anului 1919, regăsim și numele celor trei profesori de la liceul din Năsăud. Conform informațiilor păstrate în documentele de arhivă, cei trei au fost solicitați de către Consiliul Dirigent să se prezinte la Cluj la date diferite. Profesorul Nicolae Drăganu a părăsit gimnaziul năsăudean încă de la începutul lunii martie 1919, fiind urmat de colegii săi în 10 mai 1919, când „au fost dispuși din partea Consiliului Dirigent la Cluj spre a conlucra la preluarea universității și astfel au fost supliniți până la sfârșitul anului școlar”. Absența de la catedră a celor trei intelectuali aflați „în concediu, pe timp nedeterminat” este unul dintre motivele care a determinat conducerea liceului din Năsăud să decidă încheierea anului școlar mai repede decât de obicei, respectiv în 2 iunie 1919.
De ce au fost aleși trei profesori de la același liceu pentru a face parte din comisia prezidată de Onisifor Ghibu?
Cel mai probabil datorită rolului esențial pe care l-a jucat Nicolae Drăganu și în lunile anterioare preluării efective, care a avut loc în 12 mai 1919. Mai sus, aminteam că filologul năsăudean a fost solicitat de către Consiliul Dirigent să se prezinte în orașul de pe Someș încă din 8 martie 1919. La acea dată a fost numit comisar ministerial la Directoratul din Cluj, fiind însărcinat și cu susținerea de cursuri de limba și literatura română la universitate. Cu siguranță, în intervalul martie-mai 1919, acesta a fost consultat în legătură cu cei mai potriviți oameni care să ia parte la acțiunea de reorganizare a Universității.
De ce Valer Seni și Vasile Bichigean?
Pentru că Nicolae Drăganu îi cunoștea de ani buni, fiind colegi la același liceu, ceea ce ne îndreptățește să presupunem că avea deplină încredere în calitățile personale și profesionale ale acestora. De exemplu, cu Valer Seni a fost coleg un an în școala primară, 8 ani în liceu, 4 ani la universitate și 11 ani ca profesori la Liceul grăniceresc din Năsăud.
Pe lângă trecutul comun al celor trei năsăudeni, cu siguranță, în solicitarea adresată de Consiliul Dirigent lui Valer Seni și Vasile Bichigean a contat și evoluția profesională avută de aceștia până în anul 1919.
Valer Seni s-a născut în localitatea grănicerească Monor la 27 decembrie 1884. A urmat cursurile primare la școala din sat, continuând cu cele medii la Năsăud, acolo unde a și absolvit gimnaziul în anul 1902. Ulterior s-a înscris la Universitatea din Budapesta, la Facultatea de Litere (1902-1906), unde a obținut licența de profesor în specialitățile istorie, română și latină, iar în anul 1907 titlul de doctorat cu teza „Anabaptismul”. Pentru a-și aprofunda cunoștințele pedagogice, după absolvire, timp de câteva luni a decis să viziteze diverse școli din Austria și Germania, fiind interesat de modul de organizare și funcționare a acestora. În aceeași perioadă a participat la cursuri și seminarii pedagogice desfășurate în centre universitare vestite, printre care menționăm Viena, Jena, Leipzig, Berlin etc.
Deși fostul său profesor de la universitate, Ballagi Aladár, i-a recomandat să solicite o catedră de conferențiar universitar la Cluj sau la Budapesta, tânărul intelectual a refuzat, alegând să se reîntoarcă la Năsăud. Începând cu 1 septembrie 1908 a fost angajat ca „profesor supleant”, iar un an mai târziu ca „profesor ordinar definitiv” la gimnaziul din localitate. În același timp, a desfășurat și o intensă activitate în plan științific, susținând conferințe, publicând lucrări (Anabaptismul, Budapesta, 1907; Critica unei lecții, Blaj, 1913) și studii cu tematică istorică sau pedagogică, în diferite periodice din Transilvania. În semn de apreciere a meritelor sale în planul instrucției școlare, în anul 1910 devine membru corespondent al „Ligii culturale” bucureștene, la propunerea lui Onisifor Ghibu, cu care se cunoscuse anterior.
Profesor de excepție, doctor în istorie, intelectual rafinat, bun cunoscător al sistemului de învățământ din arealul austro-ungar, în 12 mai 1919, prin Ordinul Consiliului Dirigent nr. 4.336, Onisifor Ghibu îl informa că „te-am însărcinat cu preluarea inventarului Universității de la administratorul de până acuma. Despre preluare se va redacta cuvenitul proces-verbal, pe care îl vei înainta, prin oficiul provizor al Rectorului, Resortului de culte. Totodată, te însărcinez să preiei și Institutul de gimnastică și scrimă, dimpreună cu inventarul lui”. Seni răspunde prompt solicitării și vreme de câteva luni se dedică rezolvării problemelor administrative ale Universității, preluând inventarul și pregătind deschiderea anului universitar 1919/1920.
După ce finalizează sarcinile primite (iulie 1919), Valer Seni rămâne la Cluj, unde până în 1934, la pensionare, ocupă funcții importante în învățământul secundar de stat, fiind director regional, apoi inspector secundar pentru învățământul minoritar, iar din 1924, vreme de 24 de ani, inspector șef al Serviciului local de învățământ din Cluj. „Intrat în administrația școlară, chiar de la începutul României Mari, – afirma Nicolae Drăganu – și-a pus tot sufletul și toată hărnicia în organizarea și conducerea înțeleaptă a școlii secundare din regiunea Clujului, câștigându-și merite neșterse în analele acestei circumscripții școlare”. Se stinge din viață în anul 1936.
Preluarea Bibliotecii Universitare
Alături de Valer Seni, din Comisia de preluare a universității clujene a făcut parte și profesorul Vasile Bichigean. Acesta s-a născut la Năsăud în 10 ianuarie 1880 și a urmat studiile primare, medii și gimnaziale în aceeași localitate. După obținerea „maturității” în anul 1898, a ales să studieze filologia la universitățile din Cluj și Budapesta, specializându-se în limba greacă și latină. După absolvire, în anul 1902, revine la gimnaziul din Năsăud, fiind numit profesor „supleant”, iar din octombrie 1904, profesor „ordinar definitiv”.
George Uza, unul dintre foștii elevi, și-l amintea cum „se plimba continuu în față și printre bănci, cu cartea în mână, ne explica și, mai rar, ne întreba să traducem cutare frază sau din gramatică. Vorbea oarecum sacadat, întrerupt de o tuse ușoară, nervoasă. Erudiția lui ne speria pe noi elevii și ne făcea să ne simțim și mai mici”.
Pe lângă activitatea didactică, Vasile Bichigean s-a remarcat și în plan științific drept un clasicist respectat pentru calitatea traducerilor sale din limbile greacă, latină și germană, îndeosebi a unor materiale referitoare la trecutul graniței militare năsăudene. A scris importante lucrări dedicate gramaticii limbii latine (Carte de citire latină, Gherla, 1906; Gramatica latină, Gherla, 1936), dar și studii de istorie și de filologie, publicate în periodicele românești ale vremii.
Cercetător profund și perfecționist, vorbitor a mai multor limbi străine, Vasile Bichigean a avut sarcina de a prelua Biblioteca Universitară din Cluj condusă de către filologul maghiar Gyalui (Mendel) Farkas (1866-1952), de a coordona inventarierea ei și de a adopta măsurile necesare pentru buna organizare și funcționare a acesteia după deschiderea anului universitar. Odată misiunea încheiată, profesorul Vasile Bichigean a ales să se reîntoarcă la liceul din Năsăud, între 1 septembrie 1921 și 30 august 1938 ocupând funcția de director al acestuia. Se stinge din viață în 15 martie 1950.
Prin prisma pregătirii profesionale temeinice, a activității desfășurate în plan didactic, a preocupărilor științifice și nu în ultimul rând a încrederii cu care i-a investit Nicolae Drăganu, implicarea profesorilor năsăudeni Valer Seni și Vasile Bichigean în preluarea și organizarea Universității românești din Cluj, a fost justificată. Intelectuali de excepție, „plămădiți” în renumitele școli năsăudene, aceștia au apreciat cu luciditate și responsabilitate importanța istorică a momentului pe care îl trăiau. Demonstrând conștiinciozitate, spirit de ordine și putere de sacrificiu, atribute moștenite de la vechii grăniceri năsăudeni, au contribuit atât la fundamentarea și dezvoltarea învățământului superior românesc din Transilvania, cât și la creșterea prestigiului cultural al Țării Năsăudului.

Dr. Claudia Septimia Sabău,
documentarist,
Direcția Patrimoniu
Cultural Universitar,
Universitatea Babeș-Bolyai

APEL
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar face apel, pe această cale, la cititori să sprijine procesul de recuperare de acte, obiecte şi documente legate de istoria universităţii clujene precum și a celor care au aparținut foștilor profesori ai Universității clujene în vederea conservării și valorificării lor științifice prin păstrarea lor în fondul Personalități UBB, constituit la Serviciul Arhivă din cadrul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar, UBB. Cei interesați să pună la dispoziția Universității clujene astfel de documente și obiecte se pot adresa la telefon: 0264405300, int. 5860.