Valentin Cuibus: Atenţionăm părinţii că procesul de admitere în clasa a IX-a se face ţinînd cont de mai mulţi factori pe care nu îi pot controla

Joi, 7 iulie, s-a afişat ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor clasei a VIII-a. (http://admitere.edu.ro/Ierarh/RapoarteJ.aspx?jud=12). Conform metodologiei, în perioada imediat următoare (8-12 iulie) este prevăzută completarea fişelor de înscriere de către părinţii elevilor.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj recomandă părinţilor să consulte cu maximă atenţie Broşura de Admitere 2016 pentru judeţul Cluj (disponibilă şi on-line – pe www.isjcj.ro/htm/Admitere/2016/ISJ_Brosura_2016.pdf) şi să completeze pe fişa de înscriere un număr cît mai mare de opţiuni, „ţinînd cont, desigur, de ordinea inversă a preferinţelor”. Practic, este recomandat ca numărul de opţiuni completate să fie cu atît mai mare, cu cît media de admitere este mai mică.

„Este foarte important ca elevul să aibă pe fişa de opţiuni cît mai multe specializări completate, în aşa fel încît repartizarea computerizată să îi aloce un loc în consonanţă cu media sa de admitere. Ultima medie Valentin-Cuibusde intrare de anul trecut la unitatea şi specializarea dorită trebuie coroborată obligatoriu cu poziţia în ierarhia judeţeană de anul acesta. De aceea, atenţionăm părinţii că procesul de admitere se face ţinînd cont de mai mulţi factori pe care nu îi pot controla (numărul de elevi care au optat pentru o specializare, media de admitere a acestora, poziţia pe fişa de opţiuni a fiecărui elev a unităţii şi a specializării respective) şi, pentru a evita situaţiile neplăcute în care un elev cu media de admitere mare nu este repartizat într-o clasă corespunzătoare, singura soluţie este să fie completate în mod realist cît mai multe opţiuni. Pentru exemplificare, vă oferim situaţia de anul trecut a şase elevi care, deşi cu media de admitere peste 9, nu au fost repartizaţi în prima etapă a admiterii deoarece nu avuseseră suficiente opţiuni completate. Reiterăm, aşadar, importanţa stabilirii realiste a listei de opţiuni, ţinînd cont de dorinţa de carieră şi de competenţele elevului, de media de admitere obţinută, de raportul ierarhic cu alţi absolvenţi din acest an, dar şi de realităţile pieţei muncii” – precizează inspectorul şcolar general Valentin Cuibus, într-un mesaj adresat, prin intermediul presei, părinţilor elevilor care sînt, în aceste zile, implicaţi în procesul de admitere în clasa a IX-a.

Pentru completarea fişei de înscriere, părinţii se pot informa accesînd următorul link: http://admitere.edu.ro/Foaia.aspx.

Pentru cazurile de absolvenţi din alte judeţe care doresc să urmeze învăţămîntul liceal la Cluj, IŞJ Cluj a anunţat că pune la dispoziţia părinţilor un centru special de înscriere, organizat la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” Cluj-Napoca (Calea Turzii nr.2), cu program în fiecare dintre cele trei zile (8-12 iulie 2016) de la ora 9:00 la ora 16:00.

Repartizarea computerizată se face conform calendarului, concomitent, la nivel naţional, în data de 19 iulie 2016.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie