Valentin Cuibus: A fost finalizat planul de școlarizare pentru 2020-2021

În anul școlar 2020-2021, la nivelul județului Cluj vor funcționa 47 de clase de învățământ profesional și dual și 43 de clase de învățământ tehnologic, conform  planului de școlarizare propus de Inspectoratul Școlar Județean.

„Accentul l-am pus în primul rând pe dezvoltarea în continuare a învățământului profesional și a învățământului dual, având în vedere că și cererile sunt din ce în ce mai mari. În planul de școlarizare pe anul viitor avem 47 de clase de profesional, dintre care 20 sunt clase de dual. Profilul mecanic este pe prima poziție, cu 13 clase din 47, urmat de turism și alimentație, cu 11 clase. Este o cerere destul de mare și pentru profilul electric, dar mai ales pentru chimie industrială, în special pentru Terapia, care se și implică, de altfel, în proiectul de promovare a învățământului profesional și dual pe care noi l-am lansat anul trecut” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul școlar general Valentin Cuibus.

Potrivit șefului IȘJ Cluj, prima piedică în realizarea claselor propuse a constituit-o până acum, și o constituie încă, mentalitatea părinților, care nu cunosc diferențele dintre învățământul profesional de acum 40 de ani și cel de astăzi. De aceea a și fost demarat proiectul de popularizare a acestor forme de învățământ. În prima fază au fost puse afișe de promovare în școli, biserici, la sediile primăriilor, urmând ca, după aprobarea planului de școlarizare, în aceleași spații să fie popularizate profilele claselor. De asemeni, vor fi organizate caravane în județ, în colaborare cu administrațiile locale, în cadrul cărora elevii și părinții acestora vor avea ocazia să discute direct cu reprezentanții firmelor implicate.

„Ceea ce este cel mai important, în acest proiect, este că vom organiza vizite în întreprinderi, pentru a da posibilitatea elevilor, dar mai ales părinților, să vadă că învățământ profesional din 2020 nu seamănă deloc cu ceea ce era în urmă cu 30-40 de ani, sau că lăcătușul de astăzi, să zicem, nu seamănă deloc cu lăcătușul de acum trei decenii” – a mai declarat șeful IȘJ Cluj, Valentin Cuibus.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie