Urmărit național și internațional, depistat de polițiștii clujeni

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și cei  din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au depistat marți, 8 ianuarie, un bărbat urmărit național și internațional.

Potrivit celor anunțate de IPJ Cluj, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat pe strada București, din municipiu. Asupra lui a fost găsit un rucsac în care se găseau unelte, folii de aluminiu, potoarcă și alte bunuri care se folosesc la pătrunderea prin efracție în locuințe.

Pe numele celui în cauză erau emise două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani, 6 luni și 934 zile închisoare pentru furt calificat și un an și 934 zile închisoare, pentru furt. Mandatele au fost emise în anii 2017, 2018, de către Judecătoriile Dej și Cluj-Napoca. De asemeni – informează IPJ Cluj – bărbatul  este cercetat, în prezent, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, în formă continuată, după ce, în decembrie 2018, ar fi încercat să pătrundă în mai multe locuințe de pe strada Eugen Ionesco, din Cluj-Napoca, în scopul sustragerii de bunuri.

Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Gherla.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie