„Universul copilăriei – Educaţia”, expoziţia lunii iunie la Muzeul Municipal Dej

În cadrul expoziţiilor lunare organizate de Muzeul Municipal Dej, luna iunie este dedicată copilăriei, „Universul copilăriei – Educaţia” fiind titlul generic sub care sînt grupate o serie de exponate avînd legătură cu lumea copiilor şi şcoala de altă dată.

Astfel, printre exponate se află: tăbliţe de scris, călimară pentru cerneală cu suport de pană de scris, manuale vechi, un ghiozdan, cărţi religioase, o umbreluţă, un pătuţ de copil şi cîteva jucării, care amintesc de copilărie şi începuturile învăţămîntului pe aceste meleaguri.

 „În secolul XIX şi în prima parte a secolului al XX-lea elevii nu aveau caiete, ci tăbliţe de scris, confecţionate dintr-o placă dreptunghiulară de ardezie (gresie argiloasă). Înrămate în lemn, acestea erau folosite pe ambele feţe: pe una, cu linii orizontale, se învăţa şi exersa scrisul, în timp ce a doua, cu pătrăţele, se folosea pentru aritmetică. Diferitele exerciţii erau scrise cu creta. După ce terminau exerciţiul, elevii ştergeau cu buretele şi continuau pe aceeaşi tăbliţă. Mai tîrziu, cînd hîrtia a devenit mai ieftină, locul tăbliţelor a fost luat de caiete. Acum se vorbeşte tot mai des despre introducerea tabletelor în educaţie. Vechile tăbliţele au fost date uitării, iar în locul lor au apărut tabletele moderne cu conexiune la internet. Arc peste timp, în doar 150 de ani, s-a trecut de la o tăbliţă pe care se scria cu creta, la o tabletă pe care se poate scrie cu degetul” – a explicat prof. Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej, subliniind totodată că tema aleasă pentru această lună nu a fost una întîmplătoare.

„Iunie debutează cu Ziua Copilului şi este luna cea mai aşteptată de toţi copiii pentru că începe Vacanţa Mare. Pornind de la această premisă, luna iunie o putem numi Luna Copiilor sau Luna Copilăriei, iar Muzeul Municipal Dej vine în întîmpinarea acestor evenimente din viaţa copiilor oferind tuturor elevilor intrare gratuită în muzeu pe parcursul întregii luni, pentru a afla mai multe despre evoluţia sistemului educaţional în Transilvania şi în oraşul Dej” – a declarat prof. Constantin Albinetz.

În oraşul Dej exista un învăţămînt parohial şi mînăstiresc încă din secolele XIII-XIV. Pe baza acestuia s-a construit Şcoala orăşenească, administrată de autorităţile locale, prima menţiune documentară a existenţei unei şcoli în Dej datînd din anul 1489. În secolul al XVIII-lea a funcţionat o Şcoală elementară frecventată şi de români. Printre susţinătorii acesteia au fost negustorii dejeni Vasile Moşea şi Sigismund Danciu, donatori ai unor sume consistente de bani, în anii 1750 şi 1758.

Conducerea oraşului şi a comitatului Solnoc Interior se interesau de bunul mers al şcolii şi de aprovizionarea cu produse alimentare. Autorităţile austriece erau interesate şi de şcolarizarea viitorilor lucrători de la ocnele de sare. La Ocna Dej a fost o şcoală românească de bună calitate, care a dat personalităţi încă din secolul al XVIII-lea, precum Ioan Bob din Orman (1739-1830), episcop al Blajului între anii 1782-1830.

Bisericile româneşti – Ortodoxă şi Greco-catolică – au sprijinit dezvoltarea învăţămîntului, dar fără un ajutor material din partea statului nu au reuşit să doteze şcolile la standardele impuse de un învăţămînt modern. Cu tot efortul depus de ierarhii bisericilor, majoritatea locuitorilor din satele româneşti refuzau sistematic să-şi trimită copiii la şcoală, motivul invocat fiind lipsurile materiale şi nevoia de braţe de muncă în gospodărie. De cealaltă parte, proprietarii de pămînt nu doreau nici ei emanciparea culturală a comunităţilor româneşti, deoarece ar fi pierdut o forţă de muncă umilă şi supusă. Emanciparea culturală nu era nici în interesul autorităţilor maghiare, deoarece aceasta nu putea duce decît la lupta pentru drepturi naţionale.

În această perioadă nu au existat bariere confesionale în ce priveşte învăţămîntul românesc. Copiii ortodocşi erau primiţi la şcolile greco-catolice şi invers, cei greco-catolici la şcolile ortodoxe. Pentru a ţine pasul cu evoluţia societăţii, Biserica a început un proces de profesionalizare a învăţătorilor şi a profesorilor.

În primii ani ai secolului al XIX-lea, marea majoritate a învăţătorilor erau simpli dieci sau cantori în biserică. De aici şi denumirea de dascăl, atribuită învăţătorului. Apariţia şcolilor, sprijinite atît de stat, cît şi de comunitate, va da un impuls puternic dezvoltării educaţiei în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica fiind cea care va imprima elevilor şi un puternic sentiment naţional. Această atitudine devine pregnantă în a doua jumătate a secolului XIX, cînd şcoala românească este supusă maghiarizării.

După Marea Unire din 1918 , învăţămîntul devine un factor de coagulare a societăţii româneşti, în perioada interbelică învăţămîntul şi cultura fiind considerate elemente de bază în constituirea naţiunii române. Marile reforme şcolare realizate de Spiru Haret, ministru al învăţămîntului, au schimbat mentalitatea românilor privind utilitatea şcolii în societate. Reformarea învăţămîntului a vizat toate ciclurile de învăţămînt, inclusiv pregătirea cadrelor didactice.

În anul 1924 a fost dată prima lege a educaţiei care instituia obligativitatea şcolii primare cu o durată de 7 ani. Dacă un copil după primii patru ani de şcolarizare nu dorea să mai urmeze cursurile, era prevăzută o perioadă de trei ani de abilităţi practice, care să-i fie de folos în practicarea unei meserii sau în agricultură. Învăţămîntul secundar era împărţit în două cicluri: ciclul gimnazial de patru ani şi liceul propriu-zis, care cuprindea trei ani de studiu. După liceu urma Examenul de maturitate (Bacalaureatul), un examen dat din mai multe materii, în faţa unei comisii din care făceau parte şi profesori universitari.

Aşadar, pornind de la cîteva obiecte şi explicaţii precise, expoziţia de la Muzeul Municipal Dej permite o scurtă incursiune în „vechea şcoală” şi în vechiul sistem de învăţămînt. Chiar dacă, la final, trebuie să fim de acord cu Nicolae Iorga, că: „Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate… a învăţa”.

M. Vaida