Un ofiţer al Armatei Române a protestat, în uniformă militară, în Piaţa Universităţii

Locotentul Alexandru Gheorghe, încadrat la Flotila 71 Aeriană Cîmpia Turzii, pe funcţia de maior, s-a solidarizat cu manifestanţii din Piaţa Universităţii, participînd la protestul de luni, îmbrăcat  în uniformă militară.

„Eu am depus jurămîntul faţă de ţară, nu faţă de cineva anume. Ştiu la ce mă expun, o să vedeţi de mîine încolo. Dacă e să pice cineva în abatere, doar eu voi fi acela” – a declarat ofiţerul în vîrstă de 27 de ani,la Antena 3.

„Am venit în uniformă, ştiu ce risc. Este exclusiv problema mea, armata este un simbol. În 1989 au murit copii pentru un concept care este călcat în picioare, nu este normal să ne temem de guvern”, a mai spus locotentul Alexandru Gheorghe, adăugînd că a întocmit un manifest de 24 de pagini, pe care l-a lăsat colegilor să-l publice, pentru a se afla adevărul.

„Am venit să-mi exprim nemulţumirea faţă de jignirea acestor oameni”, a continuat militarul, subliniind că pregăteşte acest manifest de doi ani, iar dacă va fi arestat, colegii săi îl vor înmîna presei. Totodată, locotenentul a precizat că nu are nici o revendicare: „Din punctul de vedere al oamenilor de rînd, sînt realizat: am 31 milioane de lei pe lună, am 27 de ani, sînt ofiţer activ de trei ani, cîştig dublu faţă de părinţi, dar nu pot suporta bătaia de joc”, a mai adăugat ofiţerul, spunînd că a mers la Bucureşti să arate naţiunii că „mai sînt ofiţeri patrioţi”. „Sînt liber sufleteşte, m-am descurcat, să vedem dacă voi fi liber şi fizic. Niciodată, indiferent ce-o să mi se întîmple, n-o să-mi pară rău pentru ce am făcut”, a punctat  Alexandru Gheorghe, în emisiunea lui Mihai Gîdea.

Intrat în dialog telefonic, în cadrul emisiunii de la Antena 3, cu purtătorul de cuvînt al MApN, contraamilarul Tiberiu Frăţilă – care l-a acuzat de încălcarea Statutului cadrelor militare, care interzice participarea militarilor la mitinguri şi demonstraţii cu caracter politic -, locotenentul a invocat articolul 118 din Constituţia României, care, la aliniatul întîi spune: „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale…”. „Pentru mine, voinţa poporului se vede în stradă de 11 zile”, a precizat ofiţerul, subliniind că în urmă cu opt ani, cînd a intrat în Academia Fortelor Terestre a jurat să respecte Constituţia şi legile ţării. Totodată, locotenentul Gheorghe Alexandru s-a declarat apolitic şi a afirmat că mitingul era unul cu caracter social. Mai mult, ofiţerul i-a amintit purtărtorului de cuvînt al MApN prima frază din jurămîntul militar: „Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”.

„Se va analiza, la nivelul MapN, participarea ofiţerului la evenimente”, a spus oficialul, susţinînd că, în opinia sa este vorba de o manifestare cu caracter politic.

Fiind aproape convins că va fi pedepsit pentru gestul său, locotenentul Gheorghe Alexandru i-a solicitat, în direct la televizor, comandorului Frăţilă să-i transmită public ordinele de urmat. Nerăspunzîndu-i-se solicitării, el a spus că va lua trenul şi va veni la Cîmpia Turzii, pentru a se putea prezenta dimineaţă la serviciu.

„Mă aştept să mi se întîmple orice”, a precizat locotenentul, adăugînd că reprezintă interesele unui grup de militari din aramata română. De asemenea, locotenentul a făcut un apel către jandarmi şi ofiţerii  „de onoare” din SRI să  se alăture celor din armată şi i-a rugat pe preoţi să fie alături de cei umiliţi.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie