Un nou protest faţă de Ordonanţa 7

dav

Aproximativ 60 de procurori şi judecători au protestat, marţi, în faţa Curţii de Apel Cluj, faţă de OUG 7/2019, solicitând Guvernului să renunţe la acest act normativ.
„Judecătorii şi procurorii clujeni au ieşit din nou în stradă pentru a continua protestul. Este vorba de nemulţumirea legată de adoptarea OUG nr. 7 şi eşuarea negocierilor între CSM şi Guvern pentru renunţarea la ordonanţă. Noi nu suntem pentru negocieri cu Guvernul, singurul menit instituţional să ne reprezinte este CSM, iar în CSM s-a decis clar să se ceară Guvernului să renunţe la ordonanţă. Dorim să anunţăm populaţia că nu renunţăm la protest, avem activitatea blocată la nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca şi a Tribunalului Cluj şi vom continua protestul până vineri”, a declarat judecătorul Cristi Dănileţ de la Tribunalul Cluj.
Protestatarii – judecători de la Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Cluj, procurori de la parchetele de pe lângă cele două instanţe, DNA şi DIICOT – au purtat pancarte cu mesaje precum: „Abrogaţi OUG neconstituţională nr. 7”, „Fără OUG în justiţie”, „Secţia specială de magistraţi este o formă de presiune’’, „Justiţie independentă”.
La Judecătoria Cluj-Napoca şi la Tribunalului Cluj se judecă în prezent doar cazurile urgente.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a anunţat că a transmis Guvernului o serie de propuneri menite să ducă la îmbunătăţirea OUG 7/2019.
„Ne aşteptăm ca Guvernul să ţină cont de propunerile pe care atât UNJR, cât şi ceilalţi participanţi la dialog le-au făcut pentru îmbunătăţirea OUG 7/2019, precum şi să respecte principiile cooperării loiale şi transparenţei decizionale. UNJR rămâne în continuare fidelă principiului cooperării loiale între puteri, urmând ca şi pe viitor să contribuie prin poziţiile şi expertiza sa, în limitele permise de Constituţie, la îmbunătăţirea cadrului legislativ ce vizează organizarea justiţiei şi statutul judecătorilor”, se arată într-un comunicat al UNJR.
UNJR a anunţat că rămâne „ferm dedicată” eforturilor şi acţiunilor pentru consolidarea statutului judecătorilor. „În acest sens, UNJR constată cu satisfacţie că principiul ‚separării carierelor’, susţinut de UNJR dar contestat acerb, inclusiv prin proteste stradale, în timpul dezbaterilor parlamentare din 2017 – 2018 de o parte a sistemului, este acum apărat tot prin proteste chiar de cei care iniţial s-au opus introducerii acestuia în lege”, precizează UNJR. În comunicat sunt enumerate şi articolele din OUG 7/2019 care, în opinia UNJR, ar necesita îmbunătăţiri sau ar trebui abrogate, printre care cele referitoare la accederea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul General, numirea în funcţiile de conducere din parchete, condiţia bunei reputaţii sau abrogarea termenului de decădere pentru efectuarea verificării prealabile de către Inspecţia Judiciară.

C.P.

Articole din aceeasi categorie