Un nou moment inaugural la Spitalul Municipal Dej

După 7 luni, cît au durat lucrările, începînd de luni, 26 ianuarie, Secţia de Chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Dej a reintrat în circuitul public, complet renovată și dotată corespunzător standardelor de confort şi îngrijire acordate pacienţilor, pe care le presupune un serviciu medical modern şi eficient.

Înfiinţată în 1907, Secţia de Chirurgie generală a beneficiat de-a lungul anilor de numeroase dotări şi îmbunătăţiri, Spital-Dej-1dispunînd la ora actuală de 45 de paturi şi un cabinet ambulatoriu, care acoperă un spectru larg de procedee operatorii. În afară de tehnicile de chirurgie clasică, aici se efectuează şi intervenţii laparoscopice, Secţia de Chirurgie fiind una dintre secţiile intens solicitate, cu peste o mie de intervenţii anual.

Realizată din fonduri proprii, actuala investiţie, în valoare de 500 de mii de lei, a permis recompartimentarea şi modernizarea secţiei, respectiv amenajarea unei săli de tratament, a unui oficiu alimentar, a 11 saloane şi 2 rezerve a cîte 2 paturi, fiecare salon şi rezervă beneficiind de un duş şi un grup sanitar propriu. De altfel, renovarea şi dotarea acestei secţii este o fericită continuare a investiţiilor implementate în ultimii ani la nivelul spitalului, începînd cu Secţia de Ginecologie şi continuînd cu Psihiatria, Secţia de Terapie Intensivă, Ambulatoriul, Secţia de Neurologie, Spital-Dej-2Laboratorul spitalului, deschiderea compartimentului de Recuperare, dotarea spitalului cu un tomograf etc.

Spitalul Municipal Dej există ca unitate sanitară din 19 mai 1862, în 1973 dobîndind statutul de persoană juridică. La ora actuală, face parte din categoria spitalelor acreditate şi funcţionează cu 348 paturi de spitalizare continuă, 22 paturi spitalizare de zi şi 20 paturi însoţitori, avînd în structura sa 20 de secţii şi compartimente clinice, 3 laboratoare paraclinice (de radiologie, analize medicale şi anatomie patologică), precum şi cabinete în ambulatoriu pentru 13 specialităţi. Un spital care deservește atît municipiul Dej, cît şi localităţile învecinate, respectiv cca. 70 de mii de oameni pe an.

Spital-Dej-4Condus de o echipă managerială tînără şi pragmatică, dispunînd de o echipă de medici ultracalificaţi, cu competenţe în laparoscopie, gastrofibroscopie, ecografie, colposcopie, homeopatie, biostimulare cu radiaţie laser şi tratamente fizioterapeutice, Spitalul Municipal Dej se bucură tot mai mult şi de o dotare modernă în majoritatea secţiilor, dînd posibilitate cadrelor medicale să practice cu succes intervenţii medicale în chirurgia generală, ortopedie, obstetrică-ginecologie, traumatologie, ORL, oftalmologie, precum şi în tratamentele de specialitate.

La evenimentul inaugural, care a avut loc vineri, 23 ianuarie, au fost prezenţi, alături de echipa managerială – dr. Mihai Pandrea, dr. Antonela Nicoară şi ec. Roxana Dălălău -, primarul Costan Morar, dr. Mihai Moisescu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj, ec. Emilia Groza, director general CAS Cluj, prof. dr. Iancu Cornel, şeful Clinicii de Chirurgie 3 Cluj, deputatul Cornel Itu, consilieri judeţeni, consilieri locali şi personalul medical al spitalului. Alocuţiunile rostite de invitaţi, un scurt ceremonial religios oficiat de protopop Ionuţ Buftea şi părintele Pavel Pop, tăierea panglicii şi vizitarea secţiei au fost momentele care au marcat bucuria acestui nou succes pe linia modernizării celei mai importante instituţii medicale din Dej.

M. Vaida

Articole din aceeasi categorie