Un consilier local cere municipalităţii scăderea preţurilor pentru transportul clujenilor

• Solicitarea vizează transportul în comun, dar şi tarifele practicate de taximetrişti •

Consilierul local PNL, Ioan Bîldea, solicită executivului Primăriei Cluj-Napoca să analizaze două propuneri, ambele vizînd scăderea preţurilor pentru transport. Dacă prima solicitare se referă la preţurile practicate de taximetrişti, cea de-a două are un impact mult mai mare asupra populaţiei, Ioan-Bildea-03deoarece vizează reducerea tarifelor practicate pentru transportul public de călători.

„Subsemnatul Ioan Bîldea, consilier local, vă rog să analizaţi propunerea de diminuare a tarifelor practicate pentru transportul public de călători, luînd în calcul o reducere faţă de tarifele actuale, avînd în vedere scăderea importantă a preţului carburanţilor în ultimul an”, arată Bîldea în cerere, amintind că, prin HCL nr. 135 din 15 martie 2013, Consiliul Local Cluj-Napoca a decis, la solicitarea RATUC (azi Compania de Transport Public– CTP), creşterea tarifelor practicate de aceasta, un motiv important fiind creşterea preţului carburanţilor auto în perioada 2010-2013.

„Pentru că transportul în comun este asigurat de către o singură entitate, care deţine monopol pe acest serviciu în oraş, preţul nu este fixat de cerere şi ofertă, ci rezultă în urma unor analize ale Direcţiei Economice, la baza căreia stă motivaţia Companiei de Transport în Comun pentru modificare precum şi avizul Comisiei de preţuri. Avînd în vedere acest fapt şi urmărind evoluţia preţului combustibililor în ultimul an, în sensul în care se constată o scădere semnificativă a acestuia, cred că trebuie analizată reducerea tarifelor practicate de către CTP”, consideră alesul local.

Totodată, printr-o altă adresă, liberalul solicită şi diminuarea tarifului maximal de distanţă pe timp de zi, practicat de către operatorii serviciului de transport în regim de taxi pe raza municipiului Cluj-Napoca, motivaţia fiind aceeaşi, respectiv „scăderea importantă” a preţului carburanţilor auto în ultimul an. „Prin HCL nr. 597 adoptată în 30 decembrie 2013, Consiliul Local Cluj-Napoca a decis, la solicitarea operatorilor de taxi, modificarea tarifului maximal de distanţă pe timp de zi de la 2 lei)km la 2,25 lei)km, motivaţia principală fiind creşterea preţului carburanţilor”, aminteşte consilierul.

Precizăm că, potrivit legislaţiei în vigoare, coordonarea şi reglementarea tarifelor în ceea ce priveşte transportul în regim de taxi revin administraţiei publice locale, Consiliul Local stabilind tariful maxim care poate fi practicat de către operatorii de taxi pe raza localităţii respective. Conform aceleiaşi legislaţii, autorităţile publice locale stabilesc şi numărul maxim de autorizaţii taxi acordate. „În concluzie, preţul nu este fixat de cerere şi ofertă, ci rezultă în urma înţelegerilor dintre operatori şi dispecerate, neavînd voie însă să depăşească preţul maxim fixat de municipalitate. După cum observăm în practică, în ultimii ani, în Cluj-Napoca toţi operatorii practică tariful de zi de 2,25 lei)km, adică tariful maxim stabilit de Consiliul Local. Avînd în vedere acest fapt şi urmărind evoluţia preţului combustibililor în ultimul an, în sensul în care se constată o scădere semnificativă a acestuia, cred că trebuie analizată posibilitatea reducerii tarifului maximal pe timp de zi practicat pe raza municipiului Cluj-Napoca”, subliniază Bîldea.

A.S.

Articole din aceeasi categorie