Un centru pentru copii aflaţi în dificultate va fi construit lîngă Mînăstirea Floreşti

În 12 iunie, la Floreşti, pe un teren aflat lîngă Mînăstirea „Acoperămîntul Maicii Domnului” se va pune piatra de temelie a unui centru pentru copii aflaţi în dificultate, care va purta numele Sfîntului Onufrie cel Mare.

„Încă de la începuturile acestei mînăstiri, din 1994, vrednicul de pomenire ÎPS Bartolomeu şi-a dorit ca aici, în preajma acestui loc de rugăciune, să fie şi un punct de asistenţă socială: să fie o casă de copii orfani, un cămin de bătrîni, chiar şi o policlinică. În fiecare predică vorbea despre acest proiect. Cu timpul însă…. s-a uitat de asta. Parintele-VisarionAnul trecut am readus în discuţie ideea Înalpreasfinţitului Bartolomeu, cu gîndul de a continua proiectul său cu o casă de copii, aici, în apropierea mînăstirii. ÎPS arhiepiscop şi mitropolit Andrei a îmbrăţişat acest gînd şi ne-a dat binecuvîntarea pentru a începe proiectul” – povesteşte duhovnicul Mînăstirii „Acoperămîntul Maicii Domnului” din Floreşti, părintele Visarion, care este şi coordonatorul  proiectului.

De ce „Sfîntul Onufrie cel Mare”? „Eram în Postul Crăciunului şi, vorbind cu ÎPS Andrei, ne-am gîndit ce nume să-i punem Centrului. Zice ÎPS Andrei: «Sf Ioan Valahul – este, Sf. Filofteia – este, Sf. Nectarie – este… Ce nume să-i punem?». Mi-am amintit că, în primii mei ani de mînăstire, am citit Viaţa Sfîntului Onufrie; şi l-am întrebat: «Înalpreasfinţia Voastră, ce-aţi zice să-l numim Sf. Onufrie cel Mare?» Şi zice ÎPS Andrei: «Sf. Onufrie cel Mare va fi!»” – aminteşte părintele Visarion.

Povestea sfîntului care va patrona acest centru pentru copii aflaţi în dificultate o aflu tot de la părintele Visarion:

„Tatăl Sfîntului Onufrie a fost un împărat care îşi dorea mult să aibă un copil. La adînci bătrîneţi l-a avut pe Onufrie Sf-Onufrie-cel-Mareşi a primit poruncă de la Dumnezeu să îl ducă la mînăstire. De mic copil, Sf. Onufrie a crescut în mînăstire, la Tebaida, în Egipt, după care s-a retras în pustiu. În iconografia noastră este reprezentat ca sfîntul care are barba şi părul pînă în pămînt.

Sf. Onufrie (sec. IV) a fost un mare cuvios al Bisericii. În «Viaţa Sfîntului Onufrie» se povesteşte cum, copil mic fiind, în mînăstire, se ducea la trapeză, cerea o bucată de pîine şi apoi se ducea cu ea în tinda bisericii, unde era zugrăvită o icoană a Maicii Domnului care îl ţinea în braţe pe Pruncul Iisus. Şi-i întindea pîinea Mîntuitorului zugrăvit în icoană, spunîndu-i: «Pruncule mic, Ţie nu-Ţi dă nimeni, niciodată, să mănînci, Ţi-am adus eu o bucată de pîine». Şi Mîntuitorul din icoană întindea mîna şi-i lua pîinea. Au văzut călugării că Onufrie tot duce pîine în biserică şi l-au pîndit şi aşa au văzut ce se întîmplă. Şi atunci a zis stareţul: «Nu-i mai daţi, mîine, pîine, spuneţi-i să ceară de la Acela Căruia el i-a dat de atîtea ori».

A doua zi nu i-au mai dat pîine, şi atunci Sfîntul Onufrie s-a dus şi a cerut de la Mîntuitorul şi a zis: «Eu Ţi-am dat Ţie să mănînci, acum să-mi dai şi Tu mie, căci mi-e foame!». Şi îndată Mîntuitorul i-a dat o pîine maaare, cît o putea el ţine în braţe. Şi călugării s-au închinat văzînd minunea şi au tras clopotele şi apoi au mîncat toţi din pîinea aceea, primită de la Mîntuitorul. Asta este una dintre minunile Sfîntului Onufrie, pe cînd era încă copil, la mînăstire…”.

Numele Sfîntului Onufrie l-a primit şi asociaţia filantropică ce se va ocupa de realizarea proiectului. Cu această asociaţie – spune părintele Visarion în interviul acordat ziarului Făclia – „vrem să amintim că bunii creştini nu-şi abandonează copiii, nu uită de cei săraci, de aproapele lor, şi că toţi aceşti copii lipsiţi de părinţi sînt, de fapt, copiii noştri, iar noi sîntem părinţii lor”.

 – Am aflat, din întîmplare, despre intenţia dvs de a construi, la Floreşti, un centru pentru copii aflaţi în dificultate. Cine este iniţiatorul proiectului şi ce presupune, concret, acest proiect?

– Putem spune că iniţiatorul acestui proiect, în fapt, a fost vrednicul de pomenire ÎPS Bartolomeu, care încă de cînd a început construcţia mînăstirii cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului, în anul 1994, a declarat că acest loc va găzdui un punct important de asistenţă socială. Apoi, în timp, fiii duhovniceşti, vizitînd diferite aşezăminte care găzduiau copii aflaţi în dificultate, printre care şi Complexul de Servicii Sociale „Sfînta Veronica” de la Dumbrava,  au început să se întrebe dacă nu cumva ar fi potrivit ca, undeva în preajma Mînăstirii Floreşti, să se construiască un complex de asistenţă socială destinat copiilor lipsiţi definitiv de ocrotirea părinţilor.

Exact anul trecut, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, l-am înştiinţat pe ÎPS Andrei despre dorinţa şi ideea fiilor duhovniceşti, şi anume construirea unui complex multifuncţional de servicii sociale destinat copiilor aflaţi în dificultate. Apoi, în toamnă, după hramul mînăstirii, am primit binecuvîntarea ÎPS Andrei de a demara proiectul, iar Onufrie-1prin bunăvoinţa mînăstirii, am primit şi terenul pe care vom construi acest complex.

– Cui anume se va adresa acest proiect? Despre ce copii aflaţi în dificultate este vorba?

– Pentru început, proiectul vizează asigurarea unui cadru de dezvoltare armonios pentru copiii lipsiţi temporar sau permanent de ocrotire părintească, copiii abandonaţi, cu alte cuvinte. Proiectul se adresează însă nu doar copiilor aflaţi în dificultate, ci şi întregii comunităţi. Misiunea Asociaţiei „Sfîntul Onufrie” este de a oferi alternative educaţionale, culturale şi sociale pentru toate categoriile de persoane. Ne dorim ca prin acest proiect să contribuim la dezvoltarea unei societăţi responsabile, bazate pe principiul respectării demnităţii umane şi al unicităţii fiecărei persoane. Prin urmare, acest proiect pesupune implicarea activă a comunităţii şi a tuturor celor care vor să realizeze o comunitate responsabilă şi armonioasă. În cadrul proiectului se pot implica toate persoanele care simt grijă şi iubire faţă de aproapele aflat în nevoie.

– Ce se va întîmpla la acest complex de servicii sociale? Ce activităţi se vor derula aici?

– Nădăjduim că se vor întîmpla multe lucruri bune. Complexul de servicii sociale va acorda servicii pentru protecţia copilului, de tip rezidenţial, prin găzduire pe perioadă nedeterminată într-un mediu familial armonios, îngrijire, educare şi suport emoţional copiilor separaţi temporar sau definitiv de părinţi.

Pe viitor, Asociaţia Filantropică „Sfîntul Onufrie” doreşte să îşi diversifice activitatea prin demararea mai multor proiecte sociale care vizează categoriile de grupuri vulnerabilile de persoane sau familii care sînt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool, ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială, de pe raza teritorială a judeţului nostru.

Momentan, obiectivul principal prioritar al asociaţiei este construirea unor case de tip familial pentru îngrijirea şi dezvoltarea copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi, însă avem în atenţie desfăşurarea altor proiecte care doresc atingerea şi a celorlalte obiective ale Asociaţiei Filantropice „Sfîntul Onufrie”. Amintim în acest sens: promovarea valorilor creştine ortodoxe, morale, sociale şi culturale; promovarea cunoaşterii culturii şi tradiţiilor naţionale şi spirituale; iniţierea de programe şi proiecte care să vizeze prevenirea şi înlăturarea efectelor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanelor sau familiilor; înfiinţarea, organizarea şi dezvoltarea de instituţii şi servicii în vederea sprijinirii persoanelor vulnerabile, pentru depăşirea situaţiilor de dificultate, Onufrie-2prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială, creşterea calităţii vieţii şi promovarea incluziunii sociale a acestora.

Acestea sînt doar cîteva dintre obiectivele noastre. Încă gîndim şi lucrăm la strategia asociaţiei  pe termen lung.

– Cine vor fi cei care vor lucra cu copiii?

– Vor fi, cu siguranţă, cadre specializate, conform reglementarilor în vigoare – psihopedagogi, psihologi, asistenţi sociali, poate chiar părinţi sociali. Acest aspect va fi pus la punct împreună cu reprezentaţii DGASPC.

–  Ce rol vor avea, în acest centru, maicile de la mînăstirea din Floreşti?

– Maicile se vor implica în activităţile educative ale copiilor. Spre exemplu, ore de muzică sau ore de desen, ore de religie. Avem maici care au absolvit secţia de Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Teologie…

– În ce va consta colaborarea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj?

– Asta urmează să se stabilească după întîlnirea cu reprezentanţii DGASPC. Ne dorim ca directorul DGASPC să vină să vadă terenul, să-i prezentăm proiectul şi să ne dea sfaturi şi eventuale corecţii, pentru a putea pune un început bun construirii complexului. Asociaţia Filantropică „Sfîntul Onufrie” doreşte să ofere servicii de asistenţă socială competitive în judeţul nostru, iar pentru a reuşi să facem acest lucru, colaborarea bună şi pe termen lung cu DGASPC, Onufrie-3cu administaţia locală şi judeţeană este foarte de importantă.

– Cînd anume intenţionaţi să demaraţi acest proiect?

– Pe data de 12 iunie va avea loc sfinţirea pietrei de temelie şi a terenului destinat construcţiei. Imediat după această dată vom putea începe lucrările de construcţie. Însă, pînă la ridicarea primei case de tip familial, avem în plan cîteva proiecte pe care dorim să le implementăm

În data de 31 mai vom sărbători aici, la Mînăstirea Floreşti, împreună cu copiii clasei a 2-a de la Şcoala Gimnazială „Gh. Şincai” din Floreşti, Ziua Internaţională a Copilului. De asemeni, mai avem un proiect social, „Filantropia – Iubeşte dăruind aproapelui”. Prin acest proiect intenţionăm să uşurăm situaţia socială precară a persoanelor aflate în dificultate prin oferirea de ajutoare materiale. Şi aici avem, desigur, nevoie de implicarea cît mai multor persoane, care pot să ofere alimente, haine, jucării, rechizite şcolare etc.

– Cine vă sînt partenerii în proiectul centrului pentru copii aflaţi în dificultate?

– Primul nostru partener este Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Ne dorim să încheiem parteneriate cu Consilul Judeţean, cu Primăria Floreşti, cu şcoli şi grădiniţe şi cu toate instituţiile abilitate în domeniul protecţiei sociale. Fiind încă la început, porţile asociaţiei abia deschizîndu-se, partenerii sînt în drum spre noi şi noi spre ei, pentru o comună lucrare.

– Cu ce fonduri veţi construi centrul pentru copii aflaţi în dificultate?

– După ce vom demara procedura de acreditare, vom aplica, împreună cu partenerii noştri, pentru obţinerea de fonduri europene, fonduri structurale, vom scrie proiecte. Pînă atunci, sursele de finanţare vor fi cele venite de la Minastire-Florestisponsori, persoane fizice sau societăţi, şi de la partenerii actuali şi viitori.

– De ce era nevoie de un astfel de centru, în judeţul Cluj?

– Întotdeauna va fi nevoie de asemenea centre de asistenţă socială, niciodată ele nu sînt prea multe, datorită creşterii numărului de copii abandonaţi. Doar anul trecut, în 2012, au fost abandonaţi prin spitale, la noi în judeţ, aproximativ 50 de copii. Aceşti copii au nevoie de măsuri de protecţie specială, au nevoie de un cămin, au nevoie, în primul rînd, de dragoste.

Să ne amintim că cel care a pus bazele asistenţei sociale în cadrul Bisericii este Sfîntul Vasile cel Mare. El şi-a împărţit averea săracilor, nu s-a mulţumit doar să vorbească despre milostenie, el chiar a hrănit oamenii, fie ei creştini sau păgîni. În concepţia Sfîntului Părinte, nimic nu caracterizează mai bine natura umană decît faptul de a comunica unul cu altul şi de ne iubi unul pe celălalt, căci sîntem fiinţe sociale, nu solitare şi sălbatice. De asta este nevoie de Asociaţia Filantropică „Sfîntul Onufrie”, în judeţul Cluj: vrem să amintim că bunii creştini nu-şi abandonează copiii, nu uită de cei săraci, de aproapele lor, şi că toţi aceşti copii lipsiţi de părinţi sînt, de fapt, copiii noştri, iar noi sîntem părinţii lor.

– Nu-mi rămîne decît să precizez eu, pentru aceia care vor dori să vă sprijine, că o pot face depunînd orice sume de bani – lei, euro sau dolari – în conturile Asociaţiei Filantropice „Sfîntul Onufrie”, deschise la Banca Transilvania: RO74BTRLEURCRT0209557001 – euro; RO27BTRLRONCRT0209557001 – lei şi RO78BTRLUSDCRT0209557001- USD.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie