Un centru de comandă în localitatea Horea. Asta a lipsit în acţiunea de căutare a victimelor accidentului aviatic din Apuseni

Primii salvatori calificaţi care au ajuns la locul accidentului aviatic din Apuseni au fost cei de la Salvamont Bihor, împreună cu două cadre medicale, două tinere, medic şi paramedic voluntar de la UPU-SMURD Cluj. Nu au ajuns cu mîinile în buzunare, aşa cum s-a spus, la un moment dat, în presă şi pe posturile de televiziune, ci aveau asupra lor tot echipamentul necesar pentru o intervenţie rapidă – declară, în interviul acordat ziarului Făclia, şeful Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Cluj, Gheorghe FRĂŢILĂ.

– Am citit, am şi auzit, la un moment dat, o declaraţie şocantă a unui localnic aflat la locul accidentului aviatic din Apuseni, cum că prima echipă care a venit acolo „nu avea nici un fel de dotare, nici măcar o trusă de prim-ajutor”, „nu aveau targă”, „au venit cu mîinile în buzunare”. Ştiu de la medici din UPU-SMURD că cele două cadre medicale care au plecat împreună cu salvamontiştii aveau asupra lor tot ce le trebuia pentru o primă intervenţie, într-un rucsac de 18 kilograme, pe care l-a cărat unul dintre salvamontişti.

– Nu au venit cu mîinile în buzunare. A fost o echipă formată din patru salvatori montani de la Bihor, un localnic şi două cadre medicale – medic şi paramedic voluntar – de la UPU-SMURD Cluj, care s-au deplasat din Pasul Ursoaia spre Vîrful Pietreasa ca echipă de căutare şi intervenţie rapidă.

– Cîţi kilometri au parcurs pe jos, prin zăpadă?

– Cam 8, poate 10 kilometri (din declaraţiile lor), de la Pasul Ursoaia pînă la epava avionului. Fiind o echipă de căutare, trebuiau să meargă prin zăpadă, să caute, nu aveau cum şi nu puteau să care după ei şi o targă. Aveau, în schimb, trusele de prim ajutor, apoi aveau apă, haine, trusă de încălzire, echipamentul necesar pentru acordarea primului ajutor. Băieţii au cărat şi rucsacul fetelor de la UPU-SMURD, era normal să fie aşa.

Nu era normal ca acea echipă, care trebuia să meargă repede, să care şi targa. Targa vine de regulă cu echipele următoare, aşa că în cazul acesta s-a procesat corect. Ceea ce a apărut în presă sau pe posturile de televiziune, că au ajuns cu mîinile în buzunare, nu este adevărat! Ei aveau asupra lor multe lucruri utile pentru salvarea unei vieţi, inclusiv trusa de prim ajutor.

– Credeţi că, dacă s-ar fi ajuns mai repede, ar mai fi putut fi salvaţi pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion?

– Nu sînt medic şi nu pot să mă hazardez în declaraţii, pornind de la ce am auzit din presă. Din ce mi-au spus însă colegii, indiferent cît de repede s-ar fi ajuns la ei, rezultatul final ar fi fost acelaşi.

– Pe dvs, cei de la Salvamont Cluj, cine v-a trimis acolo?

– Am fost alertaţi prin Dispeceratul Unic Salvamont. Dispeceratul de alarmare de la Braşov, care funcţionează ca şi 112, este un dispecerat care răspunde la orice oră din zi şi din noapte la apelurile diverselor persoane care solicită ajutor. La circa 20 de minute după ce am fost alertaţi prin dispecerat, am primit telefon de la ISU Cluj, pentru a ne alătura şi noi acţiunii de căutare şi salvare.

– Unde aţi fost trimişi?

– Noi am fost anunţaţi să mergem în Poiana Horii. Am ajuns la Pasul Ursoaia, unde era adunată lumea, şi de acolo ne-am alăturat acţiunii care deja era în derulare.

– Ce v-a impresionat, în primul moment?

– Mobilizarea, care a fost exemplară. Părerea mea este că forţele care erau prezente în zonă puteau salva nu 7 persoane, ci 50 de persoane. A fost foarte multă lume. Şi, să răspundă atît de multă lume, în termen scurt, la o acţiune pe munte, dificilă, este, după părerea mea, un lucru extraordinar. Un alt lucru foarte bun, de lăudat, a fost implicarea localnicilor.

– Ce n-a… funcţionat?

– A lipsit un punct, un centru de comandă, care să coordoneze acţiunea în localitatea Horea. Cînd am ajuns acolo era o mare de oameni (ISU Alba, SMURD, Jandarmi, Poliţie, Salvamont Alba, Cluj, Vlădeasa, localnici, presă) şi de maşini care îngreunau circulaţia, coordonarea acestora fiind făcută pe un petic de hîrtie. În astfel de cazuri nu este normal ca localnicii să acţioneze singuri, pentru că nu au pregătirea medicală necesară. Se poate întîmpla ca un localnic să ajungă la victimă şi…

– …să nu ştie ce să facă. Sau, vrînd să facă bine, să facă rău!

– Exact. Trebuiau constituite echipe mixte, formate din oameni cu pregătire medicală, localnici, salvatori montani, jandarmi…

– Cine ar fi trebuit să coordoneze acţiunea şi să formeze acele echipe?

– Cînd este o acţiune într-un singur judeţ, coordonarea se face de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi prefect. Dar coordonarea acţiunii nu înseamnă numai să trimiţi oamenii să caute, înseamnă şi să existe un punct în care tu, căutătorul, voluntarul, mergi, te înregistrezi, să se ştie de tine. Vă daţi seama, erau localnici care au plecat să caute echipajul şi nu ştia nimeni de ei! De asemenea, trebuia să existe un punct de informare a presei, în care un purtător de cuvînt să dea informaţii corecte, ceea ce, probabil, ar fi redus dezinformarea din presă din primele ore de după producerea accidentului. Dacă ar fi existat un punct de presă, presa ar fi mers la acel punct, de unde ar fi primit informaţii corecte, nu zvonuri.

Telefoanele noastre, la un moment dat, sunau încontinuu, şi de la presă. Am fost nevoiţi să-i rugăm pe jurnalişti să nu ne mai sune, să nu ne blocheze liniile telefonice, ca să putem comunica între noi.

– Să înţeleg că fiecare căutător, necunoscut de un coordonator, era expus riscului de a păţi ceva?

– Exact. Ne puteam trezi după cîteva ore sau după cîteva zile că a dispărut un om. Şi o luam de la capăt. Nu este normal ca localnicii să plece singuri, fără să fie înregistraţi undeva, la un coordonator al acţiunii, să se ştie de ei. Ne puteam trezi cu noi victime. Din fericire, însă, nu s-a întîmplat.

Părerea mea este că asta a fost singura şi cea mai mare carenţă a acţiunii. În rest, au existat forţele necesare.

– Consideraţi că acţiunea a fost un eşec?

– Nu. Este greşit ce se prezintă în presă, că a fost o acţiune eşuată. În condiţiile în care nu existau coordonate, timpul în care s-a ajuns la acele persoane şi s-a acţionat, părerea mea este că a fost unul bun. Dacă s-ar fi ştiut coordonatele, se schimbau datele problemei. În condiţiile existente, însă, părerea mea este că a fost o acţiune reuşită.

– Pe dvs cine vă trimitea de colo-colo? Am înţeles că, la un moment dat, aţi fost trimişi la Crucea Iancului…

– S-a făcut o împărţire a oamenilor, pe zone.

– Cine a făcut această împărţire?

– Nu aş putea să vă dau un nume de persoană, pentru că noi am ajuns la faţa locului cînd deja se pleca spre Crucea Iancului şi ne-au luat din mers. Bănuiesc că a fost o discuţie la faţa locului între persoanele responsabile, respectiv şefii de la ISU Alba, Bihor, Cluj, prefectul de Cluj, Directorul Parcului Apuseni, probabil şi alte persoane, dar repet, este doar o presupunere.

Echipa de salvamontişti de la Bihor, cu care au mers cele două tinere de la UPU-SMURD Cluj, a mers din start pe direcţia cea bună, ei n-au pierdut din timp să caute prin alte părţi. Ei au mers din Ursoaia direct spre Vîrful Pietreasa.

– Urmînd ca, în momentul în care găsesc – dacă găsesc – victimele, să-i anunţe pe ceilalţi, să vină cu tot ce mai trebuie?

– Aşa se procedează! Au mers echipe şi-n alte direcţii. Atunci cînd cauţi în pădure fără să ai coordonatele necesare, încerci să acoperi cît mai multe zone cu echipe care merg în cît mai multe direcţii. Cine găseşte primul, dă semnalul.

Deci, din punctul acesta de vedere, s-a procedat corect. Numai că echipa asta de care vorbeam a plecat din start spre epavă, iar timpul în care au ajuns ei acolo a fost cel mai scurt timp posibil din punctul nostru de vedere, al salvatorilor care am venit din diverse locuri şi am pierdut timp pînă am ajuns la locul din care s-au demarat căutările.

– La ce oră aţi fost anunţaţi de accidentul aviatic din Apuseni?

– Am fost alertaţi în jurul orei 16:48. Imediat am luat legătura cu oamenii noştri din zonă, din baza de la Fîntînele şi satele din jur. Am avut cinci oameni din zonă care au plecat imediat şi s-au pus la dispoziţia coordonatorilor acţiunii. Am fost, apoi, 11 oameni care ne-am întîlnit la sediul din Cluj, am pregătit o importantă cantitate de materiale tehnice şi medicale care ne puteau fi necesare şi am plecat.

– Cum a fost colaborarea cu ceilalţi, din alte structuri, acolo, pe teren?

– Colaborarea noastră cu celelalte structuri din judeţ este foarte bună. În momentul acela, însă, ajungînd pe teritoriul judeţului Alba, în localitatea Horea, am simţit că am fi putut face mai multe (eram salvamontişti din 3 servicii diferite), fiind singurii dotaţi şi pregătiţi să intervenim în zona montană. Decizia celor de la faţa locului, de a nu ne lăsa să urcăm la locul accidentului, a fost motivată prin numărul mare de persoane de acolo şi riscul de a rămîne împotmoliţi cu maşinile şi de a bloca drumul. Probabil că a fost o decizie corectă, pentru că nu au existat efecte negative asupra victimelor în timpul transportului.

– În urma acestei acţiuni aţi ajuns la concluzia că dvs, celor de la Salvamont Cluj, vă mai sînt necesare… echipamente, de exemplu?

– Noi avem, în mare parte, echipamentul necesar şi ne dotăm în continuare. Ar fi nedrept şi greşit să zic că nu avem ce ne trebuie. În privinţa maşinilor, ne bazăm şi pe cele ale voluntarilor noştri. Din punctul meu de vedere, este mult mai important să investim în oameni, în pregătirea lor, decît în cantităţi enorme de echipament.

– Aveţi să vă reproşaţi ceva, legat de modul în care aţi acţionat în cazul accidentului aviatic din Apuseni?

– Am fi putut acţiona mai repede, dar trebuie să se înţeleagă că noi nu funcţionăm ca unitate de urgenţă, să avem permanent oameni în standby şi maşini de intervenţie la scară, în care să putem sări şi să plecăm imediat. Apoi, trebuia, mai de mult, să batem la nişte uşi, ca să fim mai bine luaţi în seamă ca structură la nivel naţional.

– Recent, directorul Serviciului de Ambulanţă Cluj şi primarul comunei Beliş îşi anunţau dorinţa, intenţia, de a înfiinţa un punct sau un centru de intervenţie, de urgenţă, în Beliş. Ca salvamontist, cum vi se pare această idee?

– Zona Beliş-Fîntînele este o zonă care se dezvoltă foarte bine, din punct de vedere turistic. Pîrtia de schi care se va deschide, cred, anul acesta, la Mărişel, va face, în mod sigur, ca numărul turiştilor să crească şi pe perioada iernii. Ideea nu poate decît să mă bucure; sper, însă, să fie şi fezabilă. Fiindcă una este să aştepţi cu accidentatul undeva în capătul satului Poiana Horii, pînă ajunge ambulanţa de la Huedin (timp în care starea lui se poate agrava), şi alta este să ai ambulanţa echipată lîngă tine şi să preia imediat accidentatul.

Consider că este o idee foarte bună. Bine ar fi să se şi pună în practică.

M. TRIPON