Un alt tip de educație, un alt tip de profesor, un alt tip de elev

A fi profesor înseamnă, în general, să contribui la construirea unui destin. Să fii profesor în spital înseamnă să faci parte dintr-un destin.

Acesta este crezul după care se călăuzește, de trei ani, deja, inspectorul școlar general adjunct, prof.  Mariana POP, inițiator și coordonator al proiectului „Voluntari pentru Educație”, și, odată cu domnia sa, toți cei care au ales să își împartă timpul, dar și sufletul, cu copiii internați la Institutul Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuță”, din Cluj-Napoca.

– Proiectul Inspectoratului Școlar Județean Cluj – „Voluntari pentru Educație” este unul dintre proiectele recent premiate la Gala  Edumanager 2017. Ce înseamnă pentru dvs, în calitate de coordonator, dar și pentru echipa proiectului, acest premiu?

– Inspectoratul Școlar Județean Cluj a fost invitat să participe la acest eveniment prezentând proiecte implementate în ultimii ani, care au dus sau duc la îmbunătățirea și creșterea calității în educație. Deviza acestei gale a fost „Excelență în Educație”. Am răspuns invitației organizatorilor din dorința de a transmite tuturor că ne preocupă în mod constant educația din județul nostru și că în ultimii ani am făcut multe demersuri pentru a consilia și susține profesori, directori, părinți și, nu în ultimul rând, elevi.

Printre proiectele noastre se numără: organizarea galelor de excelență, prin care susținem și premiem excelența în educație, atât a elevilor, cât și a profesorilor care i-au pregătit; premierea cadrelor didactice care obțin rezultate foarte bune la examenele dedicate lor/ titularizarea în sistem; proiectul de formare a directorilor și directorilor adjuncți, care în acest an școlar va fi la a treia ediție; proiectul nou „Dreptul meu la imagine”, dedicat în totalitate elevilor și părinților; și proiectul de suflet „Voluntari pentru Educație”. Am dorit să arătăm că putem realiza proiecte rotunde, cu impact și implicare. Prin tot ce am realizat, am transmis că există continuitate în managementul realizat la nivelul județului.

Da, proiectul “Voluntari pentru Educație” a câștigat premiul de excelență la Gala Edumanager.ro pentru promovarea unui alt tip de educație, realizat de alt tip de profesor și pentru un alt tip de elev, fiecare special, din toate punctele de vedere. Nu am popularizat acest proiect din punct de vedere sentimental, ci am dorit să conștientizeze cât mai mulți că durerea nu strigă după ajutor, dar și-l dorește. Toți trebuie să știm că dimensiunea îmbolnăvirilor copiilor de cancer este una foarte mare și e nevoie de mulți oameni buni să fie lângă ei – părinți, doctori, psihologi, profesori și prieteni. Partea noastră, a educației asigurată în spital, continuă și în acest al treilea an.

Am dorit să transmit că, dacă în toate institutele de oncologie din țară s-ar implementa acest tip de învățământ oferit elevilor internați, ar fi mai mulți elevi care nu ar fi nevoiți să își schimbe traseul educațional sau să își întrerupă școlarizarea. E absolută nevoie să fie multiplicat acest tip de proiect și știu că în fiecare oraș există profesori care își vor dărui cunoștințele și părți din suflet, copiilor.

Masa critică a schimbării pornește de la noi. Cu cât vor afla mai mulți despre voluntariatul de acest tip, putem spera că se vor schimba paradigme și atitudini. Educația poate fi desfășurată și în spații neconvenționale, iar datorită tehnologiei care permite aproape orice, există punți de comunicare la distanță.

După implementarea acestui proiect, unic în Institutul Oncologic din Cluj, mă gândesc, în ultimul timp, să creăm o comunitate a profesorilor voluntari în fiecare școală, deoarece mulți profesori care au în clasă un elev bolnav empatizează cu situația acestuia, iar activitatea de voluntariat poate să înceapă de acolo.

– Câți voluntari participă în acest an școlar la proiect? Câți s-au oferit inițial să participe și după ce criterii i-ați selectat? Câți dintre voluntarii vechi continuă să participe la proiect?

– Am avut și în acest început de an școlar un număr mare de voluntari, 187. În acest an suntem 64 profesori, învățători și educatori care participăm și desfășurăm activitățile în spital. Nu a fost o selecție după anumite criterii, primii chemați au fost colegii mei care au fost în ultimii doi ani în proiect și care au dorit să continue. Suntem un număr de 20 veterani, cei mai mulți de la începuturile proiectului.

Am completat cu profesori pentru câteva discipline specifice, cerute de elevi în funcție de specializările pe care le urmează, am dublat numărul de profesori pentru disciplinele de examen și, ca o noutate tristă, am avut nevoie de cinci educatori, deoarece numărul copiilor internați, cu vârste între 3 și 6 ani, este mare. Alegerea noilor colegi a ținut cont, din nou, de domiciliul acestora, cât mai apropiat de municipiul Cluj-Napoca, dar și de acceptarea condițiilor de lucru impuse de spital și de programul ce trebuie respectat.

– Ce calități și ce abilități trebuie să aibă un dascăl ca să poată participa la un astfel de proiect – diferite, sau în plus față de cele pe care trebuie să le aibă, de altfel, orice dascăl care predă la o clasă obișnuită, dintr-o școală?

– Fiecare dintre cei care lucrează aici cred că are o rezistență mare la durere și a pus pe primul plan ideea că poate dărui unor copii necunoscuți mai mult decât cunoștințe. Aici e vorba și de puterea de a empatiza cu copilul bolnav, aflat într-o situație dificilă acum, de împărtășirea reciprocă a unor experiențe personale.

– Ce credeți că i-a determinat pe acești dascăli să participe la proiect?

– Există momente în viața noastră când mai vedem și altceva înafară de propria noastră persoană sau de familia din care facem parte și pentru care luptăm zilnic. Poate e nevoia noastră, nespusă, de a dori să facem ceva bun, care să rămână, sau poate e un omagiu adus vieții. Mulți dintre noi avem povești personale de viață care ating tangențial, sau chiar s-au intersectat cu această boală. Unii au fost la un pas de cancer, alții la un milimetru, alții au luptat cu boala câțiva ani în acest spital, cei mai mulți au vegheat oameni dragi lor, aici, și au stat aproape de durerea tuturor, doar la etaje diferite.

Oricare ar fi povestea din spatele deciziei de a fi voluntar în acest proiect, merită respectul nostru, al tuturor. A fi profesor înseamnă, în general, să contribui la construirea unui destin, să fii profesor în spital înseamnă să faci parte dintr-un destin.

– Câți dintre profesorii voluntari selectați inițial au renunțat pentru că nu au putut face față, emoțional?

– Puțini, dar nu acesta a fost motivul determinant al renunțării, ci anumite schimbări ale stării de sănătate, ale nivelului de oboseală. Apar priorități în propriile noastre vieți, profesionale sau personale. Fiecare e bine să dăruiască de drag, și nu dintr-o constrângere; deci, din nou, mulțumiri tuturor, pentru cât au dăruit.

– Câți dintre copiii internați la Institutul Oncologic beneficiază de suport educațional în acest an școlar? De unde sunt acești copii și în ce clase sunt?

– Acum sunt 27 de elevi internați, șase sunt între 3 și 6 ani, nouă sunt în clase de nivel primar, patru sunt de nivel gimnazial și opt – de nivel liceal. Din nou avem copii din Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Arad, Hunedoara, Sibiu, Galați, Suceava, Neamț, Alba, Mureș, Argeș.

– Prin ce se deosebesc acești copii de copiii din clasele obișnuite, de la școală? Prin tenacitate? Prin curaj? Prin încăpățânarea de a merge înainte, indiferent de mărimea și greutatea obstacolului?

– Sunt foarte maturi și au o determinare de a accepta toate tratamentele propuse cu un stoicism nemăsurat. Pot învăța chiar și cu o perfuzie în braț, chiar dacă au dureri, deci da, sunt niște copii sau tineri încăpățânați să depășească această perioadă nefastă și să se întoarcă la normalitatea noastră.

– Prin ce diferă o lecție în spital de o lecție la clasă?

– Prin ambientul schimbat: clasa e salonul de spital, banca este înlocuită de o măsuță mobilă, scaunul e înlocuit de pat; prin lipsa colegilor de clasă, a catalogului fizic. Nu există sonerie, ieșim de la ore în funcție de starea elevului și de dorința lui de a prelungi ora sau de a o scurta. La școală lucrezi cu o clasă de elevi, aici lucrezi aproape de fiecare dată cu un singur elev și el are parte de toată atenția ta.

– Se stabilește o relație aparte, alta decât cea din clasa obișnuită, între elevul din spital și dascăl?

– Da, le vezi în priviri bucuria că ai revenit la ei. La școală poți să ai parte și de blazare, de lipsă de respect și de atitudini care nu te fac să te simți foarte bine în poziția de profesor. Relația continuă și dincolo de orele petrecute în spital, pe rețelele de socializare sau prin e-mailuri.

– Ați avut, în 2017, elevi, dintre cei internați la Institutul Oncologic, care au susținut examenul de Evaluare Națională sau Bacalaureatul? Cu ce rezultate?

– Da, am organizat atât examenul de Evaluare Națională, cât și Bacalaureatul, în spital. Au reușit să depășească emoțiile și să susțină examene corecte.

– Ce a fost cel mai greu, în acest proiect, în 2017?

– Ca de obicei, pierderea unor copii. Sunt cele mai grele zile ale tuturor celor care au lucrat cu ei. Din păcate, și în acest an am avut zile foarte triste, unii dintre copii grăbindu-se spre stele.

– Au existat, în 2017, părinți care să refuze participarea copiilor lor la proiect?  Pe ce motiv sau cu ce explicație?

– Da, din păcate. Nu toți înțeleg că acești copii au nevoie să continue școala. Poate încearcă să îi protejeze, să nu depună efort, crezând că e mai bine așa. Nu pot judeca atitudini și nici oameni.

– Am aflat că, pe lângă dascălii voluntarii implicați în proiect, ați reușit să mobilizați și să aduceți aproape de acești copii și o serie de sponsori și de susținători. Este adevărat?

– E adevărat. Noi, prin Asociația de sprijin a activității IȘJ Cluj, încercăm să ne implicăm și să-i susținem și din punct de vedere financiar, atât cât putem. Am găsit oameni buni care au răspuns pozitiv cererilor noastre de ajutor pentru copiii și tinerii internați. Am asigurat susținere financiară pentru efectuarea unor tratamente chirurgicale costisitoare pentru unul dintre elevi, în valoare de câteva mii de euro, am adus, prin grija sponsorilor, lucruri necesare șederii lor în spital, și toate acestea, printr-o comunicare foarte bună cu cei din Secția de Oncopediatrie și o determinare a nevoilor.

– Care este cea mai mare bucurie ori satisfacție pe care ți-o dă munca desfășurată cu copiii bolnavi de cancer? Cred că v-am întrebat în fiecare an, dar mă gândesc că răspunsul depinde și de experiența recentă. Bucuria de anul acesta poate fi alta decât cea de anul trecut, ori poate fi mai complexă, în urma experiențelor acumulate de-a lungul timpului.

– O mare bucurie sunt oamenii pe care i-am cunoscut și i-am ales în acest proiect, iar satisfacția mea vine din poveștile cu care vin colegii mei la întâlnirile de bilanț. O bucurie o reprezintă copiii pe care îi cunosc și cu care am lucrat personal, felul lor de a fi și de aprivi lumea. Am spus mai înainte că aici suntem parte din destinul copiilor încercați de această boală și cred cu tărie că fiecare minut pe care l-am petrecut alături de copii a contat pentru mintea, pentru echilibrul și pentru păstrarea speranței lor că se vor face bine.

– Fiind profesor de matematică și inspector școlar general adjunct, pe lângă foarte multe sarcini „obișnuite”, aveți acum și sarcina organizării Olimpiadei Internaționale de Matematică, din 2018. Cum reușiți să le faceți pe toate și să le faceți și foarte bine?

– O parte din organizare, mai precis. Olimpiada Internațională de Matematică are foarte multe departamente ce trebuie conduse, deci suntem mulți cei care suntem implicați în organizarea acestui eveniment. Încerc să uit că ziua are doar 8 ore dedicate muncii, le prelungesc la 12-14, dar mi-am asumat acest lucru. Sarcinile de serviciu nu le pot da nimănui, deci încerc să le fac pe toate și îmi doresc să trecem cu bine peste tot ce va fi în 2018. Îmi place să muncesc, iar când fac ceva cu plăcere, nu o consider muncă, o fac cu bucurie. Voi avea, sper, timp la pensie, dedicat odihnei.

– Cât timp veți continua să coordonați sau să vă implicați în proiectul de la Institutul Oncologic?

– Atât timp cât voi avea sănătate și putere să gestionez proiectul. Și atât timp cât voi avea lângă mine oameni care cred în bine și în daruri oferite celor care au nevoie, fără să aștepte nimic material.

– Care este mesajul dvs pentru Noul An, pentru elevii din spital, pentru dascălii voluntari, pentru medicii cu care colaborați și pentru toți cei care vă sprijină în acest proiect?

– Îmi doresc ca toți adulții, profesori voluntari, medici, părinți, sponsori să știe că acești copii au nevoie de fiecare în parte, că toți le dorim binele și e important să comunicăm și să ne informăm reciproc spre binele lor. Să ajutăm cât putem și când putem. Elevilor și copiilor internați le doresc să primească cu drag și deschidere ajutorul care vine în sprijinul lor, să participe la activități și să înțeleagă că Educația nu poate fi oprită de cancer, iar profesorii din grupul Voluntari pentru Educație sunt aici, pentru ei!

Multă sănătate și un an 2018 de neuitat!

– La fel și dvs! La mulți ani!

M. TRIPON