Uioreanu şi-a primit sentinţa definitivă

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu a fost codamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj. Totodată, pe perioada executării pedepsei şi încă patru ani după ieşirea din închisoare, lui Uioreanu i se interzice dreptul de a alege şi a fi ales, precum şi dreptul de a ocupa funcţii publice. Sentinţa este definitivă şi executorie, Uioreanu urmând să fie depus în Penitenciarul Gherla. Prin sentinţa pronunţată miercuri dimineaţa, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea omului de afaceri Ioan Bene la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru tentativă de spălare de bani, dare de mită şi fals material iar antreprenorul Vasile Pogăcean la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită. Cât priveşte fostul consilier judeţean liberal Ioan Petran şi omul de afaceri Gabriel Davidescu, instanţa de apel clujeană a menţinut pedepsele pronunţate în hotărârea de fond, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare pentru primul şi doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru cel de al doilea. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, fostul consilier judeţean liberal Ioan Petran, şi oamenii de afaceri Ioan Bene, Vasile Pogăcean şi Gabriel Davidescu au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie. Uioreanu a fost acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a ”pretins de la Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”. În rechizitoriu se mai arăta că Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 -martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”. Procurorii au miai arătat că Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie. Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro”. În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţineau că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei. Procurorii arătau că în această cauză s-a instituit sechestrul şi s-a indisponibilizat suma de 13.500 lei aparţinând lui Horea Uioreanu, în vederea confiscării speciale. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil situat în Cluj, în suprafaţă de 195 metri pătraţi aparţinând lui Uioreanu, până la concurenţa sumei de 421.300 lei, în vederea confiscării speciale. În urma procesului de fond, Tribunalul Cluj l-a condamnat în 17 mai 2016 pe Horea Uioreanu la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. De asemenea, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi oamenii de afaceri Ioan Bene, la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, şi Vasile Pogăcean, la 3 ani de închisoare cu executare, iar fostul consilier judeţean PNL Ioan Petran la 3 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
C.P.

Articole din aceeasi categorie