„U” Cluj a început anul cu un nou eșec

Marți, 7 ianuarie, s-a reluat Liga Națională de handbal feminin, denumită Liga Florilor, cu meciurile etapei a 12-a, iar Universitatea Cluj a evoluat miercuri, în deplasare, cu CSM Gloria Bistrița, grupare aflată pe locul al cincelea în clasament.

 

Aflată pe locul 13, penultimul, cu doar un singur succes în 11 etape, cel cu „lanterna roșie” Rapid București, obținut pe 17 noiembrie, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, Universitatea a cedat la Bistrița la o diferență de opt goluri, scor 27-35, după 18-13 la pauză în favoarea gazdelor, care au dominat confruntarea copios da capo al fine. Gloria a avut parte de un start lansat de partidă și a avut 5-0 pe tabelă, după golurile lui Moroianu, Pristavița (2) și Dincă (2). Universitatea a început greoi și a ratat trei atacuri, prin Pica, Gandulfo și Fais. Clujencele au marcat primul gol abia în minutul 5, prin Diana Boian. După 0-5, 1-6 și 2-7, Universitatea s-a apropiat la trei goluri în minutul 8, scor 4-7, după trei goluri la rând, marcate de Chintoan, Moraru și Lazăr. Diferența de cinci goluri s-a refăcut în minutul 12 (10-5) și a crescut la șase în minutul 15. Gloria a avut o perioadă de secetă între minutele 24 și 30, cu patru atacuri eșuate și o dublă eliminare temporară. Universitatea a profitat și a matrcat două goluri, dar a încheiat repriza cu Lazăr și Chintoan eliminate. Și repriza secundă s-a derulat după același scenariu, cu Gloria la conducerea ostilităților, oaspetele reușind să se apropie la cel mult trei goluri, așa cum s-a întâmplat în minutul 39, scor 17-20. Bistrițencele și-au securizat victoria cu șase minute înainte de final, când tabela a indicat un avantaj de șapte goluri, scor 29-22. Chiar dacă au suferit o nouă dublă eliminare de două minute, Gloria tot a gestionat mai bine finalul de partidă și a mai înscris patru goluri, ultimul prin Natalia Vasileuskaia, care a stabilit scorul final cu trei secunde înainte de ultimul fluier. În aceeași etapă, campioana en titre HCM Rm. Vâlcea a învins greu, în deplasare, antepenultima clasată HCM Slobozia cu 29-24, după o primă repriză strânsă, încheiată cu 16-15 în favoarea oaspetelor. Rapid București a reprezentat o pradă ușoară pentru vice-campioana CSM București, în fața căreia a cedat cu 20-27. În clasament, pe primele trei locuri se află HCM Rm. Vâlcea, cu 31 de puncte, CSM București, cu 28 și Corona Brașov, cu 26 de puncte. Etapa viitoare începe pe 11 ianuarie, iar Universitatea Cluj joacă pe 12 ianuarie, pe teren propriu, cu HC Zalău, formație aflată la mijlocul clasamentului. Să mai scriem că Liga Națională de handbal masculin, denumită Liga Zimbrilor, se reia pe 29 ianuarie, cu partidele etapei a 15-a din cadrul sezonului regulat, în care Potaissa Turda întâlnește, pe teren propriu, vice-campioana HC Dobrogea Sud Constanța. Turdenii ocupă locul secund în clasament, având 28 de puncte. Lideră detașată este campioana en titre Dinamo București, cu 36 de puncte.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie