„U” BT Cluj s-a calificat în faza următoare a FIBA Europe Cup

Lideră la zi în Liga Națională de baschet masculin, „U” Banca Transilvania Cluj a obținut, miercuri seară, calificarea între cele mai bune 16 echipe ale FIBA Europe Cup, după ce a învins, în deplasare, campioana Bulgariei, Balkan Botevgrad.

 

Clujenii, cu americanul Kerron Johnson în prim plan, autor a 13 puncte, s-au impus la o diferență de zece puncte, scor 86-76, pe „sferturi” 25-11, 20-18, 26-22, 15-25. Universitatea a avut parte de un start lansat și a condus cu 10-0. Dealtfel, „studenții” au dominat copios primul „sfert”, în care au marcat 25 de puncte și au primit doar 11. Zarurile au fost aruncate înaintea ultimul „sfert”, pe care baschetbaliștii lui Mihai Silvășan l-au abordat fără emoții. Bulgarii au reușit doar să limiteze proporțiile scorului. ”Sunt foarte bucuros pentru că băieții au raspuns bine la miza meciului. Ne doream să obținem calificarea încă din această partidă. Am început puternic, ne-am creat un avantaj considerabil pe care am reușit să îl gestionam cu brio până la final. Numărul mare de mingi pierdute nu ne bucură, însă chiar și cu acest aspect negativ am controlat meciul și am obținut calificarea. Mai avem încă un meci în faza grupelor împotriva rușilor de la Enisey Krasnoyarsk. Ne dorim să îl câștigăm și să obținem primul loc în grupă„, a declarat Mihai Silvășan pe site-ul oficial al clubului. În ultimul meci din cadrul Grupei G, „U” Banca Transilvania Cluj va întâlni, săptămâna viitoare, pe Enisey Krasnoiarks din Rusia. Este finala pentru primul loc. Rușii au dispus, în deplasare, de Sodertalje din Suedia, cu 92-65, după ce scandinavii au câștigat primul „sfert” cu 21-14 și au lăsat impresia că pot furniza surpriza, mai ales că au cedat greu „sfertul” al doilea cu 20-21 și au intrat la pauza mare cu un avantaj de șase puncte. Oaspeții s-au dezlănțuit după pauză, iar în ultimele două „sferturi” au mai primit doar 24 de puncte, marcând în schimb 57. În clasament conduce Enisey Krasnoiarsk, cu 9 puncte, urmată de „U” Banca Transilvania Cluj, Balkan Botevgrad și Sodertalje Kings. Și CSM Oradea a făcut pasul în faza următoare a competiției, în vreme ce CSU Sibiu a fost eliminată. Cele două reprezentante ale României au făcut parte din aceeași grupă. Pentru „U” Banca Transilvania Cluj urmează meciul cu Steaua București, contând pentru etapa a 7-a din cadrul Ligii Naționale, Grupa A.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie