Tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu, deschis circulaţiei

Tronsonul de atostradă Gilău-Nădășelu, lung de 8,7 kilometri, a fost deschis circulației vineri în jurul orei 12,30. Acest lucru a fost posibil după ce reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au recepționat lucrările la podul de autostradă de peste Someşul Mic. Tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu a fost finalizat de mai bine de un an, însă acesta nu a putut fi dat în folosinţă din cauză că nu s-a reuşit, până acum, construirea podului de peste Someşul Mic. Construcţia podului a început la sfârşitul anului trecut după ce câştigătoarea licitaţiei firma Tirena Scavi a primit ordinul de începere a lucrărilor. Podul trebuia construit de firma Bechtel odată cu tronsonul de autostradă Turda-Gilău. Compania americană a demarat lucrările la acest pod însă nu l-a mai finalizat deoarece a intervenit rezilierea contractului încheiat cu statul român pentru construirea autostrăzii A3 Braşov-Borş.

Deschiderea circulaţiei pe tronsonul de autostradă Gilău-Nădăşelu va reduce considerabil traficul pe traseul Gilău-Căpuşu Mare deoarec şoferii care până acum erau obligaţi să urmeze ruta pe la Gârbău-Viştea-Suceag vor putea folosi de acum noul segment de autostradă A3.

C.P.

Articole din aceeasi categorie