Trianon, Trianon!

Cuvântul acesta, care desemnează numele palatului francez în care s-a semnat partea finală a păcii dintre beligeranții Primului Război Mondial, reprezintă pentru mai toate popoarele Europei simbolul salutar al unei noi ordini europene, așa-zisul sistem Versailles. O pace care a dat un alt curs al istoriei în lume, deoarece ea a fost creatoarea Societății (Ligii) Națiunilor și a consfințit recunoașterea a nenumărate state europene care și-au câștigat acum dreptul la existență liberă și independentă. Inclusiv statul național romîn, reîntregit cu Basarabia, Bucovina și Transilvania. O singură țară în lume, Ungaria, strigă și spumegă peste tot în lume, considerând Trianonul drept „cea mai mare catastrofă” a ei după dezastrul de la Mohacs, când s-a prăbușit Coroana Sf. Ștefan și a devenit pașalâc.

Popor asiatic războinic și anexionist, ungurii au produs mult rău popoarelor Europei centrale, printr-o stăpânire sângeroasă și draconică și un aspru proces de maghiarizare, datorându-și prosperitatea aceastor exploatări silnice și jafului ridicat la rang de politică națională în aceste teritorii în care majoritare și autohtone erau alte nații cu vechime și istorie coborând mult în timp. Actul care a consfințat intrarea sub stăpânirea autocrată a ungurilor a fost pactul dualist din 1867, când împăratul Franz Joseph a cedat teritoriile ocupate de la răsărit de Leitha maghiarilor, care au deținut puterea până în 1918 (51 de ani). Cu toate că s-a instaurat formal un regim parlamentar, legile electorale nu erau aceleași ca în Ungaria, fapt care a deschis calea la multe inegalități și la o politică de maghiarizare forțată, zeci de intelectuali și luptători politici umplând temnițele ungurești din Vaț și Seghedin. Acest regim de certă factură polițistă, cel mai recaționar și înanpoiat din Europa, cum l-au caracterizat Bjornson și Scotus Viator s-a prăbușit în 1918, când alianța Puterilor Centrale a fost înfrântă, iar Austro-Ungaria s-a destrămat.

4 iunie- momentul creeării de state naționale independente

Așa cum se știe, pacea a fost semnată la 4 iunie 1920, într-o ceremonie solemnă în palatul Trianon, în prezența a 36 de plenipotențiari și delegați a 23 de state semnatare, însemnând pentru multe popoare europene (cehi, slovaci, polonezi, baltici, sîrbi, români, croați) momentul creeării de state naționale independente și suverane. Pacea a restabilit noile frontiere, a stabilit obligațiile și datoriile de război dar și reparațiile pentru statele succesoare. În mod paradoxal, Ungaria, care a devenit după mulți ani de stăpânire otomană și austriacă, stat național independent, închegat în jurul omogenității etnice din Cîmpia Panoniei, a fost cea mai nemulțumită dintre toate statele prezente la Conferința de Pace,crezându-se nedreptpțită fiindcă i s-au luat teritoriile străine ocupate. Tratatul semnat la Trianon a fost un act internațional complex, bazat pe principiul autodeterminării elaborat de Wilson, și consfințit de cele patru puteri învingătoare, în urma unor analize atente a unei uriașe documentații depuse de fiecare stat și a propriilor comisii de experți. S-au semnat două protocoale, unul la Saint-Germain și celălalt, final, la Trianon. Acesta din urmă a avut un număr impresionant de pagini, 13 părți și 364 de articole. El nu privește numai pe România și Ungaria, ci are în vedere situația globală a Europei și a restului lumii prin prisma securitatății colective viitoare, stipulând în același timp înființarea organismului internațional care va veghea la punerea în practică și a respectării acestor principii pe viitor, prin intermediul Societății (Ligii) Națiunilor (ONU astăzi), al căruia statut este atent explicitat aici. A respinge prin urmare Trianonul înseamnă a respinge esența de organizare a lumii libere, a anula rolul Societății Națiunilor (ONU astăzi) și a pretinde daune morale și materiale de la cele 23 de state semnatare, care sunt Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, India,Franța, Italia, Japonia, Belgia, China, Grecia, Nicaragua, Panama, Polonia, Portugalia, România, Ungaria, Croato-Slovenia, Cehoslovacia, Siam etc. E adevărat că s-a întâmplat ca aceste tratate, gândite pentru a îndepărta orice difernde războinice, au fost încălcate de regmuri extremiste sau fasciste, cum au fost cele descreerate ale lui Hitler, Mussolini și Horthy dar astăzi când există o Uniune Europeană și un NATO, care veghează la respectarea tratatelor și granițelor confirmate după tratativele celui de al Doilea Război Mondial, granițelor, respectarea strictă a acestui sistem Versailles, instituit la Paris în aii 1919-1920, continuă să fie o cerință de prim ordin. Și totuși, o mișcare politică revizionistă și revanșardă este înregistrată astăzi în Ungaria, stare de îngrijorare și pentru alte state ale lumii, mai ales că ea depășește în amploare, prin acțiuni interne și internaționale, simpla nemulțumire propagandistică și electorală, transformând-o într-o adevărată politică de stat, printr-o interpretare proprie a esenței conținutului complex al tratatului și a punerii în paranteze a prevederilor lui. E vorba de o politică de nesocotire a drepturilor Celuilalt, de neglijare a bunei conviețuiri dintre state vecine și a reîntoarcerii la pretenții care țin de optica feudală a cuceritorului, scoțând la suprafață tendințe anexioniste, reacționare și șovine, constituind o deviație de perceție și interpetare greșită a istoriei.
Pentru a da un adevărat răspuns cât mai exact și cât mai bine circumscris acestei tendințe falimentare și inadecvate cu perioada modernă pe care o traversăm, acum, la o sută de ani de la marele eveniment internațional, o echipă de excelenți universitari și istorici români au scos recent de sub tipar o carte de mare importanță istorică, ce își propune să restabilească adevărul cu privire la politica anti-Trianon, cu argumente și dovezi istorice irefutabile, încât fiecare frază și fiecare cuvânt are o perfectă acoperire documentară, fiind făcută în cunoștință de cauză. Cei 12 autori ai lucrării analizează pe toate fețele modul în care s-au dus tratativele de pace de la Paris, restabilesc argumentele cu care fiecare delegat sau șef de comisie ai țărilor succesoare s-a prezentat în fața comisiei Puterilor Aliate și Asociate, refac calendarul întâlnirilor esențiale și a hotărârilor luate, ca și marile teme care s-au degajat din dezbaterile și cele mai litigioase probleme dintre noi îi Ungaria.

Studii amănunțite despre întregul sistem de relații ante și post-Trianon

Cartea se intitulează Trianon, Trianon!, și a ieșit de sub tiparul Editurii Școala Ardeleană, sub corordonarea profesorilor Vasile Pușcaș și Ionel N.Sava, având ca subtitlu Un secol de mitologie politică revizionistă. Colectivul de autori, format din specialiști de înaltă clasă (Gabriel-Virgil Rusu, D.Preda, Tudor Salanțiu, Mariana-Narcisa Radu, Codruța Ștefana Jucan-Popovici, Veonica Turcuș, Șerban Turcuș, Florin Abraham, Vasile Sebastian Dâncu, Vasile Vesa, ), a elaborat studii amănunțite despre întregul sistem de relații ante și post-Trianon dintre țările europene implicate, constituind o impresionantă demonstrație de scoatere la lumină a adevărului istoric și de combatere a mistificărilor, a exceselor politicii revanșarde și extremiste maghiare. Problemele atacate și rezolvate de acești eminenți specialiști atacă temele cele mai importante pe care Primul Război Mondial le-a scos la suprafață și modul în care au fost ele rezolvate pe plan intenațional, la Conferința de Pace. Este vorba în primul rând de situația României, care a procedat cât se poate de democratic, organizând un mare plebiscit național la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, fapt tratat cu competență și acribie științifică de către Gabriel Virgil Rusu, D.Preda, V.Pușcaș și V.Vesa, atât sub raportul opiniei interne, cât și în contextul diplomatic în care s-a produs recunoașterea hotărârilor poporului român din Transilvania. Actul de la Alba Iulia a primit, așa cum se știe, la puțină vreme de la proclamare, adeziunea sașilor, șvabilor, țiganilor și a altor etnici, inclusiv a secuilor, prin vocea lui Ștefan Fay. Era vorba de o adevărată dreptate istorică, venind în urma unor mari sacrificii de vieți omenești în războiul care tocmai atunci s-a încheiat, dar și a sute de ani de lupte pentru dreptate și purtate de eltele politice românești și de poporul însuși, prin numeroase acțiuni grăitoare. Actele păcii au fost continuate și desăvârșite printr-o mulțime de comisii mixte, care au vizat lichidarea reparațiilor bilaterale, a căror funcționare, cum este cea a comiiei arhivelor, dar și a altora, a fost opturată și boicotată pe parcurs de partea maghiară. În timp ce partea română și-a achitat exemplar de problema reparațiunilor, plătind toate sarcinile care i-au revenit, inclusiv pământul luat de la optanți și dat celor săraci, printr-o reformă agrară apreciată pe plan european, Ungaria a tergiversat restituirile, solicitând un muratoriu de 4o de ani. Cea mai prosperă și „înaintată” țară din bazinul carpatic, așa cum îi plăcea să se autointitule în mormanele de documente depuse, numindu-se pompos cel mai instruit și mai civilizat dintre popoare, a ținut cu orice preț ca teritorii ca Slovacia sau Transilvania să-i recină, pentru a-i asigura resursele economice trebuitoare, solicitând și un muratoriu de 40 d e ani pentru plata obligațiilor ce-i reveneau. Amintim că printre prevederile Tratatului de Pace figura și obligativitatea restiturii arhivelor către țările succesoare, la care Ungaria a făcut ureche surdă, amânând sub diferite pretexte, cedarea lor. În plus s-a folosit și de stăpânirea vremelnică a Ardealului de Nord(1940-1944) pentru a rășlui și aceste arhive, privând cercetarea istorică românească de o bază documenară solidă, așa cum documentează autoarea acestui articol, Veronica Turcuș, care valorifică opiniile lui David Prodan, privind cele 6 fonduri de maximă importanță pentru scrierea istoriei Transilvaniei. Or tocmai arhiva Guberniului transilvan era cea care demonstra fără putere de tăgadă că Transilvania a avut propria ei legislație și guvernare, dovedind continuitate aurtonomiei principatului transilvan până la 1867, când, împotriva votului românesc, Transilvania a fost încorporată la Ungaria. Alte materiale vin să întregească atât probleme de ordin procedural, cât și probleme mai suspicioase apărute pe parcurs.

Trianonul, obiect de politică externă și de propagandă fățișă a Ungariei

E de remarcat că materialele publicate în acest volum sunt de extremă importanță și sunt tratate cu maximum de obiectivitate. Sunt demantelate astfel consderațiile istoricilor maghiari care susțin existența unei „Ungarii de Răsărit”, probându-se adevărul aserțiunii că între 1541 și 1867 nu a existat niciun stat maghiar care să fi înglobat Transilvania; se subliniază împortanța sistemului Versailles, introdus ca principiu de drept european (Tudor Salanțiu), poziția Sf. Scaun în problemele după Marele Război (Ștefan Turcuș),modul în care a tras în cumpănă „principiul naționalităților”(Mariana Radu; Ștefania-Jucan-Popovici), cauzele și împrejurările în care a luat naștere și s-a manifestat public „mitologia politică a revizionismului” (Florian Abraham), ca și aceea, total greșită, privind „legenda Ungariei cu privire la Coroana Sf. Ștefan și transformarea ei într-o „traumă culturală”(Ionel N.Sava). Excelente studii semnează în volum isoriciul V.Pușcaș și Vasile Sebastian Dâncu, care vin cu informații de ultimă oră, cu docuemnte istorice dar și cu anchete sociologice privind problema susținerii de către guvernul lui Viktor Orban a paralelismului etnic în Transilvania și a politicii agresive a cercurulor guvernamentale maghiare față de Trianon și față de România. Se știe că problema Trianonului a devenit obiect de politică externă și de propagandă fățișă a Ungariei, care, la fel ca sub Horthy finanțează o imensă propagandă Ant-Trianon, de factură vădit extremistă și revanșardă, antrenând după sine o campanie de denaturări și falsuri istorice. Apelul la rescrierea istoriei este susținut de manevre și tactici de hărțuire și de agresivitate permanntă, prin politica dublei cetățenii, prin redobândiri nedrepte de clădiri și terenuri, prin cumpărări de pământ, prin sistemul de înscripționare și de educație școlară, exacerbând spiritul izolaționist și separatist al minorității maghiare din Transilvania, ale cărei pretenții au devenit tot mai absurde, inclusiv introducerea maghiarei ca limbă de stat. Autorii studiilor dezbat cu mult simț de răspundere toate aceste derapaje și anomalii, care vin să instaureze un climat tensionant și infertil colaborărilor de substanță, sporind instabilitatea regională și alimentând cu teze false, preparate în laboratorul iredentist de la Budapesta, acest „secol de mitologie politică revizionistă”,transformând Budapesta într-un centru de naționalism șovin și intolerant (dovadă dispariția aproape în întregime a populației de etnie românească din Ungaria).
Trianon, Trianon e un răspuns ferm, demn, documentat și obiectiv acestei himere hungariste, pe care toate documentele o incriminează. Ar fi timpul ca și Viktor Orban să se trezească la realitate.
Mircea Popa