Trei legende ale sportului alb vor veni la Cluj-Napoca

Croatul Goran Ivanisevic, fost numar 2 mondial, a castigat titlul la Wimbledon in 2001

Trei dintre cele mai importante nume din istoria tenisului de câmp se vor afla la Cluj-Napoca, în zilele de 14-17 iunie, în cadrul evenimentului Sportis Festival, care va cuprinde şi deja anunţatul meci de fotbal între Generaţia de Aur şi legendele Barcelonei. Cei trei jucători de legendă ai sportului alb care vor disputa o serie de partide demonstrative la festivalul cu pricina sunt croatul Goran Ivanisevic, fost campion la Wimbledon, din postura de beneficiar al unui wild-card, şi fraţii Bryan, Bob şi Mike. Aceştia din urmă constituie probabil cel mai bun dublu din istoria tenisului de câmp. Alături de cei trei, la Cluj vor mai evolua Andrei Pavel şi Florin Mergea. Goran Ivanisevic s-a retras din activitatea de jucător în 2004, a câştigat 22 de titluri la simplu şi a fost numărul 2 mondial. Gemenii Bryan au câştigat împreună 23 de titluri de Grand-Slam: 16 la dublu şi 7 la dublu mixt. Au fost campioni olimpici la Londra, în 2012 şi au triumfat de patru ori la Turneul Campionilor.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie