Traian Băsescu: Întîlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămîne în sufletul meu toată viaţa

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri că întîlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămîne un eveniment de suflet în care a întîlnit un om, un papă, mai puternic decît acela cu care s-a văzut în 2008.

“Am avut astăzi o întîlnire care va rămîne în sufletul meu toată viaţa. Întîlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămîne un eveniment, nu politic, unul de suflet, în care am întîlnit un om, un papă, mai puternic decît acela cu care m-am întîlnit în Traian-Basescu-la-Vatican2008. Am avut sentimentul că în faţa mea era un papă care nu avea decît un mesaj: vreau să fii bun. Un om care prin privire, vorbă, prin inteligenţa frazelor nu spunea decît că are de comunicat pentru viitor”, a afirmat preşedintele Băsescu în discursul susţinut la recepţia oferită de Ambasada României la Vatican.

El a opinat că ceea ce i-a comunicat Papa a fost în primul rînd că “avem nevoie de o lume mai bună şi avem nevoie să fim mai buni unii cu alţii”. “Ceea ce eu cred că mi-a comunicat azi Papa a fost, în primul rînd, că avem nevoie de o lume mai bună şi avem nevoie să fim mai buni unii cu alţii. Din faptul că vizita mea nu a fost anulată am înţeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru poporul român. Am înţeles respectul Papei pentru ecumenism, am înţeles mîna întinsă creştinilor ortodocşi de către creştinii catolici. Am transmis Papei mesajul catolicilor şi ortodocşilor din România. Un mesaj de solidaritate, un mesaj de respect, de înţelegere. Am sentimentul că cele 47 de cărţi excepţionale pe care le-a scris sunt doar începutul. Sentimentul întîlnirii de astăzi este că m-am întîlnit cu un Papă, cu un om mai bun poate ca noi toţi la un loc”, a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele a subliniat că sentimentul lui este că a avut o întîlnire unică, ce nu se va mai repeta şi care nici nu va mai putea avea vreodată un partener asemănător. “Relaţiile noastre diplomatice cu Vaticanul sunt excelente. Au frecvenţă foarte ridicată, chiar şi la cel mai înalt nivel şi nici nu ar putea fi altfel atîta timp cît Vaticanul a susţinut românii care se află în Spania, Italia, Germania, Franţa şi oriunde în altă parte. Mesajul Papei pentru imigranţi a fost unul care a sprijinit milioane de români aflaţi în afara frontierelor României şi s-a aşezat ca un scut în faţa necazurilor lor”, a mai spus Traian Băsescu.

Papa Benedict al XVI-lea l-a primit, vineri, la Vatican, pe preşedintele Traian Băsescu. Alături de şeful statului român s-a aflat şi soţia sa, Maria.

Articole din aceeasi categorie