Trafic restricționat, sâmbătă, la Beliș, pentru desfășurarea competiției ENDURACE Triathlon

Peste 300 de sportivi profesioniști și amatori din țară și strainătate sunt așteptați, la acest sfârșit de săptămână, la Beliș, la cea de-a treia ediție a competițiilor sportive de triatlon și înot din seria ENDURACE, organizată de Clubul de înot și triatlon Orca.

Sâmbătă, 18 august, concurenții se vor întrece în cele două probe ale ENDURACE Triathlon – olimpică și half. La proba half (cea mai solicitantă) ei vor înota 1.9 km, vor parcurge pe bicicletă traseul de 89 km și vor alerga 18 km, fără pauză. La proba olimpică (cea mai rapidă) concurenții se vor întrece pe distanțe „ceva mai mici, dar totuși considerabile”: 1.5 km înot, 39 km ciclism și 9 km alergare. Competițiile fac parte din circuitele naționale ale Federației Române de Triatlon.

Duminică, 19 august, la ENDURACE Swimming Marathon, concurenți se întrec înot într-un timp limită de 5 ore. La fel ca la edițiile precedente, cei mai mulți concurenți se întrec în proba de 10 km.

Startul competițiilor va avea loc, în ambele zile, în zona Complexului Beliș-Fântânele, în apropiere de baraj. Sâmbătă, sportivii iau startul la ora 9:30, iar duminică, la ora 10:00.

Organizatorii au anunțat că traficul auto va fi închis pe DN1R, de la km 29 (Complex Turistic Beliș Fântanele, zona barajului), până la km 44 (Poiana Horii), în data de 18 august, între orele 10:00 și 16:00, pentru desfășurarea competiției ENDURACE Triathlon. De asemeni, accesul de pe drumurile adiacente înspre porțiunea de drum închisă – inclusiv dinspre Mărișel – va fi interzis în intervalul de timp mai sus menționat.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie