Tomograful REVO NX 130, singurul aparat de acest fel în Transilvania este pus în funcțiune la Q-Vision din Cluj

Tomograful REVO NX 130, cel mai rapid tomograf oftalmologic din lume la momentul actual, a fost pus în funcțiune la Clinica privată de oftalmologie QVision din Cluj. Clinica și-a relocat sediul în cursul lunii august pe strada Nicolae Pascaly numărul 7 și cu această ocazie a pus în funcțiune și cel mai nou aparat medical achiziționat în cursul verii.

Tomograful REVO NX 130 realizează 130 de imagini pe secundă și este cel mai modern și rapid aparat de acest fel în lume, fiind singurul în Transilvania.

Tomograful REVO NX 130 face posibilă reducerea considerabilă a timpului de investigație pentru pacienți și un proces de diagnosticare precis și rapid. Este un echipament medical neradiant, complet sigur pentru sănătatea pacienților.

Datorită vitezei cu care scanează acest aparat realizează o scanare completă a ochiului de la retină și până la cornee. Combină beneficiile asigurate de mai multe aparate de diagnosticare și prin intermediul Revo NX 130 se poate măsura, cuantifica, calcula și monitoriza schimbările apărute la pacient de la cornee și până la retină.

Procesul de investigație este rapid, mai puțin obositor pentru pacienți care produce imagini de rezoluție mare și face posibilă cartografierea tridimensională a fundului de ochi.

Dr. Oana Rusu, fondatorul clinicii și specialist în chirurgia cataractei: „Am investit 75 de mii de euro în achiziționarea acestui aparat pentru că siguranța este foarte importantă în procesul medical. Ne referim aici la siguranța pacienților prin asigurarea unui diagnostic acurat și corect. Este primul aparat de acest gen în Transilvania, nicio altă clinică nu mai dispune de o metodă de diagnosticare atât de sigură și precisă.”

Clinica de oftalmologie QVision a fost înființată de către Dr. Oana Rusu, medic specialist oftalmolog, specializat în chirurgia cataractei. Clinica asigură consultații, investigații și tratamente oftalmologice, intervenții chirurgicale, oftalmologie pediatrică și optică medicală prin intermediul echipei sale medicale specializate. Pentru programari accesati siteul www.q-vision.ro

QVision a luat măsuri speciale pentru protejarea angajaților și clienților săi în contextul pandemiei. Dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor, purtarea măștilor și a mănușilor au devenit o rutină necesară, respectiv toate ușile de acces în clinică și cabinetele au fost dotate cu mânere antimicrobiene, marca Pure Handle.

Articole din aceeasi categorie