Terasele din Piaţa Muzeului, scoase la licitaţie

Consilierii locali vor dezbate în  şedinţa de săptămâna viitoare un proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică a terenurilor destinate teraselor din Piața Muzeului. Acestea ar urma să fie închiriate până în 2023, iar municipalitatea clujeană speră să obţină minim 47 lei pe metru pătrat, pe lună.

Primăria Cluj-Napoca pune însă câteva condiţii privind estetica viitoarelor terase. De exemplu, mobilierul trebuie să fie din lemn sau fier, iar umbrelele -de culoare deschisă. Înafara orelor de program, mobilierul va trebui strâns.  Nu este permisă niciun fel de instalație de sonorizare sau difuzarea de muzică. Pe strada Matei Corvin se va amplasa un singur rând de mese lângă frontul vestic. Pe această stradă nu sunt admise  umbrelele, iar pe strada Vasile Goldiș se va amplasa un singur șir de mese. „În vederea îmbunătăţirii aspectului urbanistic al zonei pietonale aferente Pieţei Muzeului împreună cu zona adiacentă, înscriindu-se ca unul dintre obiectivele politice de dezvoltare urbanistică a municipiului Cluj-Napoca a modalităţilor de creştere a gradului de atractivitate a municipiului, a fost emisă Autorizația de construire nr. 1590 din 14.11.2019 prin care se reglementează amplasarea teraselor pentru alimentație publică. În vederea atribuirii către agenţii economici interesaţi a terenurilor destinate amplasării teraselor, se înaintează către Cosiliul Local propunerea de închiriere a acestor bunuri, prin organizarea de licitaţii publice”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre.   

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie