Tenis / Halep a fost demolată de Pliskova

  • Românca a condus cu 5-3 și a servit pentru câștigarea primului set, dar a pierdut patru game-uri la rând, iar setul al doilea l-a cedat fără luptă. Revenirea Simonei pe primul loc al clasamentului WTA se amână. Ea este a doua potrivit ierarhiei live, dar poate rămâne tot pe trei începând de luni, dacă Pliskova câștigă finala de la Miami.

 

Karolina Pliskova, căreia Simona i-a aplicat opt bătăi, i-a refuzat româncei revenirea în fotoliul de lider al clasamentului WTA, după un meci ciudat, întrerupt de mai multe ori de ploaie, în care reprezentanta noastră s-a comportat mai capricios decât vremea. Aventura Simonei Halep la mastersul de la Miami s-a încheiat în semifinale, românca ratând, vineri dimineață, calificarea în ultimul act al turneului nord-american, după ce a fost învinsă, fără drept de apel. Pliskova s-a impus în două seturi, scor 7-5, 6-1. Dacă setul al doilea n-a avut un dram de suspans, fiind câștigat de cehoaică cu ochii închiși, primul set a ridicat pulsul spectatorilor și deopotrivă al telespectatorilor. După un început echilibrat, cu cele două mergând cap la cap până la 2-2, Halep a rupt ritmul și a încercat, ca un veritabil ciclist în Turul Franței, să evadeze. A condus cu 5-3 și a servit pentru câștigarea primul set, dar a pierdut patru game-uri la rând, pe fondul lipsei de concentrare. Pentru trofeul de la Miami, Karolina Pliskova se va bate cu australianca Ashleigh Barty, aflată la cea mai importantă finală a carierei. Jucătoarea de la Antipozi a eliminat-o în semifinale pe estonianca Anett Kontaveit. Indiferent de rezultatul finalei, Barty intră în top 10 mondial, ceea ce constituie o premieră.

 

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie